Asociația WORK AT HOME MOMS ROMÂNIA este o inițiativă socială a cărei scop principal este susținerea și promovarea mamelor antreprenoare, mamelor care lucrează de acasă sau ca freelancer.

Înca de la înființare, mesajele de susținere și celelalte reacții aprobatoare nu au venit doar de la mămicile interesate de desfășurarea unei activități lucrative la domiciliu, dar și dinspre celelalte categorii sociale, fapt ce ne-a dat puterea sa continuam si sa credem in reusita acestui demers.
Inițiativa WAHM este menită să vină în sprijinul mamelor!
Susținem cu tărie mamele pricepute în meșteșugărit, artizanat sau orice altă formă de exprimare artistică ce presupune realizarea de obiecte, dar și pe cele care propun servicii precum: consiliere juridică, fiscală, plan de afaceri, marketing, SEO, grafică, accesare fonduri.
Dorim ca mamele să se întâlnească, să fie susținute, să fie cunoscute și să poată colabora în cele mai inedite moduri, iar acțiunile pe care noi le derulăm, dar și cele pe care ne dorim să le concretizăm aduc în prim plan proiectele curajoase pe care acestea le întreprind.

Este un proiect complex și dificil, dar extrem de frumos.

Mamele din România au nevoie de ajutorul vostru. Fiți alături de noi așa cum și mamele voastre au fost (sau ați fi vrut să fie) alături de voi.
Starea de bine a unei națiuni izvorăște din fiecare cămin și toate firișoarele acelea de dragoste pe care le vrem unite spre binele general sunt în pericol să sece sub pârjolul indiferenței.

Întâmpinăm mamele cu evenimente interesante de specializare, respecializare, ateliere practice ce au ca scop căpătarea unor noi deprinderi binevenite pentru începerea unui drum profesional, tipuri de consiliere pentru creșterea propriei idei la nivel de afacere, mentorat antreprenorial, anunțuri de joburi, instrumente de promovare si vizibilitate și multe, multe alte idei pentru mamele întreprinzătoare!

Vă stăm la dispoziție pentru detalii privind colaborari, promovare sau pentru a sta la bunul sfat al mamelor WAHM!

Cu drag,

Elena Gorun
0727047112
Presedinta Asociatiei Work At Home Moms
De stiut: orice plangere la adresa activitatilor Asociatiei Work At Home Moms se transmite in scris, punctual, pe adresa oficiala si publica:  – gestionata de avocatul Asociatiei Shirina Maria Stefanescu Albu, careia ii multumesc pentru implicare.

 

Asociatia Work At Home Moms sprijina creativitatea si inovatia de 3 ani. In acelasi timp, suntem sustinatori ferventi ai protectiei drepturilor de proprietate intelectuala.

“Work at Home Moms” reprezinta marca inregistrata la OSIM sub nr. 131156/27.01.2014, iar Asociatia noastra este singura abilitata sa o foloseasca.
Va incurajam sa va protejati si voi drepturile de proprietate intelectuala si sa cream impreuna un climat bazat pe respectul acestora.