. . .

Chic’n art cu Alexandra Cretu

Alexandra Crețu  e o mămică extrem de talentată și domiciliată-n două părți: în Grecia, la Atena și în România, la București. E o mămică plină de entuziasm, mămica chic’n art, o mămică cu două mâini dibace care creează  obiecte minunate, realizate prin tehnica decoupage-ului. Și nu doar atât: pictează, creează bijuterii și între timp lucreaza și în tehnica Scrapbooking.
alexandra cretu1

Vă spun sincer, pentru mine a fost o surpriză să-i descopăr produsele. Pagina ei de internet e locul ideal să te pierzi, dacă ești în căutare de cadouri speciale, pentru alții sau, preferatele mele, pentru sufletul tău.

Alexandra, pentru că nu am apucat să ne cunoștem personal, m-aș bucura daca ne-ai spune-ne mai multe despre tine.

De unde sa încep şi unde să termin?! Glumesc. Dar, sincera să fiu, în ultimii ani viaţa mea este foarte plină şi aş avea multe să vă povestesc.

Însă mă voi rezuma la a vă spune că Alexandra Creţu este o fată ce prin anul 2003 a plecat ”de la marea ei, la o mare şi mai mare”. Adica din Constanţa în Atena. Şi a trăit liniştită şi fericită aşteptând ceva. Primul şi fără îndoială cel mai important ceva a venit în 2007, când Sara m-a umplut de bine şi mă bălăcesc în fericirea asta de atâţia ani. Dar… parcă mai era loc şi de încă un ceva, pe plan profesional, de data aceasta.
alexandra cretu

Cum ți-ai descoperit pasiunea? Și cum de te-ai gândit să o aduci de la simplă pasiune la ceva mai serios?

Mocnea în mine de când mă ştiu, pentru că latura artistică mi-a fost întotdeauna partea forte. De la concursurile de recitare din scoala, la croitul şi cusutul propriilor mele haine, de la visele de mare actriţă de teatru şi până la ceea ce fac acum a fost o călătorie foarte lungă.

Trebuie să recunosc, însă, că am avut perioade în care am încercat să-mi îngrop pornirile artistice pentru că, vorba cuiva : ”maică, artiştii moare de foame”… Dar cum eu cred în zicalele noastre populare şi ce ţi-e scris în frunte ţi-e pus, când Sara avea aproape 3 ani, am descoperit în Atena o vitrină cu minunăţii: era atelierul Mayei- profesoara mea de decoupage. Şi au început neliniştile: vreau şi eu! vreau şi eu! Am încercat singură, dar rezultatele obţinute nu prea aveau legătura cu ceea ce văzusem eu. Aşa că mi-am luat inima-n dinţi şi am început cursurile. Unul, două, trei… Aproape 2 ani de cursuri intensive de decoupage. Văzându-mi lucrările, prietenele din Constanţa m-au încurajat să susţin o serie de cursuri acasă. A fost o mică distracţie, mai ales că eram în perioada vacanţei, dar lucrările finale ale fetelor chiar ieşiseră bine.

Imediat după aceea, prietenele din Bucureşti au dorit şi ele şi iac-aşa în 2011 am organizat primele mele cursuri de decoupage. Şi primele din Romania, pot zice, pentru că pe atunci nu se ştia nicio o tehnică a acestei arte.
atelier decoupage

Tot în 2011, din dorinţa de a promova decoupage-ul ca fiind mult mai mult decât tehnica şerveţelului, am plămădit forumul «Magia Decoupage-ului»- locul în care cei pasionaţi de această artă s-au adunat şi învaţă împreună tehnici noi şi stiluri diverse.

În timp am dorit să îmi perfecţionez stilul şi tehnicile şi eu însămi am urmat cursuri de Country Painting la Milano, apoi de scrapbooking şi bijuterii în Atena.

Powertex-ul – noua mea mare pasiune- l-am descoperit tot în Atena şi tot de acolo am căpătat dipomele de Powertex Master Trainer pentru România. Anul acesta am fost la Bruxelles la cursuri Powertex, alături de alţi 22 master trainers din tot atâtea ţări ale lumii şi lucrurile minunate şi inedite învăţate acolo le voi împărtăşi în scurt timp cu toţi cursanţii mei, mari iubitori de artă Powertex.

Mai greu este cu magazinul online: comertul şi partea strict financiară a lucrurilor nu m-au atras niciodată. Dar slavă Domnului că am lângă mine oameni care mă ajută şi aşa se face că de mai bine de un an firma mea comercializeaza şi toate materialele necesare tehnicilor pe care le promovez, fiind reprezentant oficial şi distribuitor al produselor Powertex în România. http://www.chicnart.ro/

Ca o concluzie… fii atent ce-ţi doreşti, că s-ar putea să ţi se îndeplinească!

Te-am inclus în categoria Work At Home Moms pe bună dreptate?

Cu siguranţă! În cea mai mare parte a timpului creez şi lucrez acasă. Aici se nasc ideile, aici prind viaţă primele schiţe, aici desăvârşesc cele mai multe dintre creaţiile mele. În timp ce este Sara la şcoala sau doarme, pentru că altfel… nu o dată am găsit câte o mică inimioară desenată pe câte vreo cutiuţă!

Cum reușești să te împarți? Ai inclus-o și pe fetița ta în programul tău?

Aşa cum ziceam, viaţa mea este foarte plină: mă împart între Sara şi pasiunea mea, între Atena şi Bucureşti. Dar nu îmi este greu: am reuşit să găsesc echilibrul acela pe care mereu îl căutam.

Sara este prioritate în programul meu, aşa cum cred că sunt toţi copiii doriţi şi iubiţi. Facem împreună multe lucruri: de la simplele noastre şedinţe de citit, plimbări prin ploaie şi bălăcit în mare, până la lucrări de mari dimensiuni, prăjituri şi…îndrăgosteală.
alexandra si sara cretu

Sunt recunoscătoare lui Dumnezeu pentru ce mi-a dat, aşa am învăţat să preţuiesc fiecare clipă petrecută cu copilul meu şi s-o trăiesc la maxim. Şi, crede-mă, acest lucru se simte. Cândva, cineva mi-a zis: «nu are importanţă cât timp petreci cu copilul tău, ci CUM îl petreci». Şi câtă dreptate îi dau în fiecare zi, simt că scopul meu a fost atins: am un copil fericit şi echilibrat, pentru că am avut o mulţime de temeri când am început călătoriile mele atât de dese.

Să vă zic micul meu secret? Timpul meu este doar al meu, fără limite. Astfel, eu sunt fericită şi radiez fericire, echilibru, iubire pe care cei din jurul meu le percep foarte usor şi la rândul lor se vor simţi bine. Deci ceea ce alţii ar numi egoism, eu numesc «iubire şi respect pentru mine însămi» pentru că a fi mamă bună nu înseamnă a renunţa la nimic din ceea ce îţi place să faci! Iar calitatea muncii noastre de mame adevărate se regăseşte în cât de des şi sincer râde copilul nostru.

Faci ateliere, workshop-uri, înveți mereu ceva nou, cum e să fi stăpâna timpului tău? (pentru mine ăsta e cel mai important aspect din viața mea ca WAHM)

Acesta e cel mai simplu şi plăcut lucru! Organizez cursuri de decoupage, powertex, scrapbooking şi diferite stiluri de pictură în fiecare lună. În Bucureşti cel mai des, dar ajung destul de des şi Constanţa. O dată pe an îmi iau atelierul în… portbagaj şi ajung prin alte colţuri de lume cu oameni pricepuţi. Aşa am fost în Cluj şi Timişoara şi chiar în Cipru.

Ceea ce fac îmi oferă libertatea pe care atât de mult o iubesc. Libertatea de a fi… liber. Ştiu, sună ciudat, dar dacă privim puţin mai adânc în inimile noastre, a fi liber este atât de greu. Ni se impun limite şi graniţe de tot felul, dar cele mai greu de trecut sunt cele pe care noi înşine le trasăm. Arta este o formă de libertate. De aceea iubesc ceea ce fac şi nu mi se pare deloc greu să traiesc… într-un avion.

Un mesaj pentru toate mămicile din comunitatea noastră

Acum câteva zile, printre desenele «pictoresei mele» am găsit mesajul acesta:

Vă doresc tuturor să vă urmaţi şi să nu renunţaţi la visul vostru!desen sara

Te invităm să apreciezi și urmărești activitatea noastră prin:

TAGS CLOUD

#StartOng #ImplicareaFaceDiferenta #actfortomorrow #Kaufland#wahmvulnerabil #cancerullasan #sevindeca1 iunie - WAHM Piatra Neamt - Ateliere pentru copii1 Iunie alaturi de WAHM Constanta13 aprilie - 31 mai 2018201821 aprilie 20187-9 septembrieABCABC despre editarea unei cartiabc-ul fotografiei de produsacomodarea cu gradinitaactivitati de vacantaalaturi de Andra Todiritaalături de Irina Marangicaleea terapeuticaAlegerea profesionala cu Paula GodeanuAntreprenoriat in 2018 - Mama AntreprenorAradaranjamente floraleAranjamente Florale cu Anamaria HirizescuAroma de lavanda - ArgesArtaarticol dedicat mamelor creativeAspecte esențiale privind implementarea GDPRatelieratelier bijuteriiatelier brioseatelier cosmeticeAtelier creativ de pictat pe tricouri cu Rada Irimiaatelier croitorieAtelier Cu Si Despre LânăAtelier de automachiaj - machiajul de ocazieAtelier de automachiaj - Machiajul in 10 minute cu Ioana BarbuAtelier de confectionat Anemone cu Roxana Listratatelier de confectionat bujoriAtelier de confectionat Bujori cu Roxana ListratAtelier de confecţionat dreamcatcherAtelier de confectionat Narcise si Lalele cu Roxana-Nina ListratAtelier de confectionat Trandafiri cu Roxana ListratAtelier de confectionat Trandafiri cu Roxana-Nina ListratAtelier de construit figurine-soldăței cu Aura RoAtelier de creatie - in cadrul Mama fest MartisorAtelier de creatie si desen UsborneAtelier de fotografie de produsAtelier de impaslit planete alaturi de Crina ManolescuAtelier de impaslit portofele alaturi de Crina Manolescuatelier de impaslit zaneAtelier de împâslit Zâne-ConstanțaAtelier de mărgeluțe japonezeatelier de pictat traistuteAtelier de picturăAtelier de pictură pentru copiiAtelier de povesti cu ac și ață alături de Cusături DobrogeneAtelier de sapunuri naturaleAtelier de Self MakeupAtelier de Self Makeup - Mame CocheteAtelier Decoupage & ReliefAtelier Decoupage Craciun cu Cristina Tutuianuatelier floralatelier globuriatelier haine cu 9 vietiatelier impaslireatelier impaslitatelier impaslit planeteatelier impaslit zaneatelier jucarii reciclateatelier prajituriatelier sapunatelier weavingAtelier Yumeiho (masaj japonez)Ateliere / seminarii la Mama fest - Baia Mareateliere copiiateliere de vara copiiateliere de vara pentru copiiAteliere la Mama FestAteliere la Mama Fest - BucurestiAteliere Mamafest Cluj- Napocaateliere varaateliere wahmAtelierul de împâslit Zâne - ConstanţaAtelierul de Pictat Trăistuţeavioane de hartiebalkanik festBazele planificarii si redactarii unor proiecte de finantarebeautybeauty si rasfatbijuteriiBlogger MomBrăilabrandingBranding personalBrau înflorat cu Irina MarangicbroderieBroderie in relief in 4 pasibroderii voioaseBucurestiBucuresti si IlfovBucuresti-IlfovcadouCamara cu veselie - editia a cinceaCateva vorbe despre contractecaut jobcauze și solutiiCe facem cu copiii cand avem de lucru?Ce faci atunci când controlul nu mai e în mâinile tale?cele 12 simturicer lectura copiicerc de lecturaCERC LECTURAcerc lectura copiiClopotei ceramici traditionali cu Aura RoClujCluj-Napocacoditele cu tus- Mame CochetecomunicareComunicare Eficientăconfectionat martisoareconsiliere contabilaconsiliere juridicaconsultanta cosmeticacontabilitateContabilitate - documente primare partea 1copilul interior al omului de succesCoroniță de Crăciun cu Roxana Listratcosmeticecosmetice handmadeCosul cu bunatatiCozonac cu maia la Princess Cake StoreCraiovacreştemcroitoriecroitorie de bazaCroitorie de baza 1 cu Irina MarangicCroitorie de bază 3 - Bluza tip IE alături de Irina MarangicCroitorie de bază 4 - Rochia de varăCroitorie de bază 5 - Tiparul bluzei de damăcrosetatCum arata postarea ideala de prezentare a serviciilor pe Facebook?Cum crestem vizibilitatea paginilor de Facebook?cum infiintam un afterschoolCum iti poti gasi timp pentru tine lucrand de acasa?curs de brodatcurs de croitorieCurs de croitorie 4 produseCurs de croitorie pentru incepatoricurs de graficacurs de prim ajutorcurs fotocurs fotografiecurs inot copiicurs picturaCurs practic marketing onlinecurs vanzaricusaturiDeclaratia unica 2018Decorarea cu sablonDecoraţiuni din pastă de zahărdecoupagedecoupage de iarnaDecoupage de iarna cu Laura OdagiuDecoupage de Primavara cu Laura Odagiudefilare modaDemo curs de croitorie dedicat Work at Home MomsDespre EtsyDespre mici si mari meseriasidevenimdezvoltare personalaDezvoltare personala in afaceriDigital marketing Mom@WorkDIY: hainute din materiale reciclatedor de doinaechilibru viata profesionala personalaeditia Ieditie de martisorediție de toamnăeducarea simturilorEducația financiară a antreprenorului românEducatie financiaraelefănțelul coloratElza Ilina Elza - bijuterii rupte din iiEvenimente create alaturi de si pentru WAHMs!Expoziție de fotografie ”100 de zile de vară”expoziție de PaștiFacebook ADS cu Daniela BuracFacebook si business dincolo de graniteFacebook si Seofacebook tricksfara masina de cusutfelicitare craciunFeminitate pentru Super Mame CocheteFestival de Artizanat - Mama FestFestivalul Dacilor BelișFlashmob - Poarta-ma in povestefonduri europeneforma legalafotograffotografiefotografie de produsfotografie produsFrunzarici la Targul de Craciun MamaFestFrunzarim la MamaFest editie de toamna TimisoarafundraisegokidGoogle AdWordsgradinaGrup de autocunoastere si dezvoltare personalaHai la joaca!handmadehobby afacereHomeschooling și lucrul de acasăhttps://www.facebook.com/events/251647158742775/iarmarocIasiIeșire WAHM Piatra-Neamținaltam zmeeIncepe clasa zero - si acum?infiintare firmeInstagram- Bring Your Business to the Next Levelintalnire despre sistemele mlmintalnire wahmÎntâlniri fotografice cu IoanaInteligenta emotionalaInteligenta emotionala in relatia cu clientii (colaborare WAHM)interviuinterviu cu adriana dumitrascuinterviu cu alexandra cretu de la Chic'n Art DesignInterviu cu Alexandra MotaInterviu cu Andrea Mihaiescu VurdeaINTERVIU CU ANGELA MANDRAGIU DE LA „FETRU FERMECAT” SI „CREIOANE FERMECATE”interviu cu Cris Blackcatinterviu cu cristina ciobaninterviu cu cristina ropotaninterviu cu diana techereInterviu cu Gabriela RusuInterviu cu Georgiana Ropotă de la „Smally”Interviu cu Irina Mitrofaninterviu cu nicoleta nicsan de la fuioru fermecatInterviu cu Oana Georgi- Atelier de maini iscusiteInterviu cu Raluca Purcarea de la Young Academicsinterviu cu svetlana spanuinterviu simona suciuIntroducere in tehnica serveteluluiInvatam sa croimInvatam sa crosetamInvatam sa pictamIubirea - Micuta Particula a UniversuluiIULIE FARĂ PLASTICjocuri din copilariejocurile copilarieijucariiKids Land Festla mama acasaLa mama acasă - Grădiniţa MayaLa mama acasa in Gradina Rustica!La o plimbarela taifas cu un artistlibrartisLicitatie online Work At Home Moms RomaniaLife&Business Coaching - TO GOlifecoach!ligia bosculogo to golucram de acasalucru de acasamake-upmama antreprenoare presiunea rolurilormama antreprenorMama antreprenor - expoziţie de proiecteMama Antreprenor Connect and networkingMama cauta job nou!mama connectMama connect & Networking - workshop interactivMama Connect & Secret SantaMama Connect and Networking Iunie 2018mama connect clujMama Connect Galațimama connect si trocMama connect şi troc - Baia Maremama connect si troc brailamama connect si troc iasimama festMAMA FEST - ConstantaMama Fest - ediţie de toamnă Baia MareMama Fest - Târg de Crăciun Baia Maremama fest baia maremama fest de pastemama fest martisor constantamama fest timisoaramama singuraMama Start-Up Home and DecoMamaFestMamafest - ediţie de primăvară Baia Maremame care ne inspiraMAME CARE NE INSPIRA- EPISOD 10Mame care ne inspira- episod 4Mame care ne inspira- episod 6Mame care ne inspira- episod 7MAME CARE NE INSPIRA- EPISOD 8Mame care ne Inspira. Traditiimame meseriaseMame Meseriaşe în PloieştiMame meseriașe la Centrul Comercial Auchan Titan!Mamele singure au superputeri 1 - Situatii abuziveMamele singure au superputeri 2: Demonstratie cosmetice naturaleMami Relax by Marlen CiucăManagementul timpului cand esti WAHMmandale pictate pe lemnmargeleMarketingmarketing si prMărțișoare realizate de mamele WAHMmentoratMestesugurimindfulnessMirela'S Handmade STOREMom makeup alaturi de Catalina Daniela Aronne personalizam tricoulnicoleta nicsanNLP in Businessnlp pentru mamiciNoile modificari in Codul fiscal (Pfanoutati fiscale 2018 pfaO prietena nouă: croșeta!O zi ploioasaOng)oportunitati de finantareoportunitati finantareOra de ceramica 2 pentru piciOra de ceramica 3 pentru piciOra de ceramica 4 pentru piciOra de ceramica pentru piciOul de Paște cu Aura RoParteneriat Site4All si WAHMpermaculturapetrecerePETRECERE WAHMPetrecere WAHM Baia Marepetrecere wahm bucurestiPetrecere Wahm Craiova - Lavender EditionPetrecere WAHM TimișoaraPFAPiatra NeamtpicnicPicnic in gradinapicnic si drumetiePicnic WAHMPictăm un tabloupictura sticlaPitestiplaci basorelief cu aurelia niculaiplan afaceriplan de afaceripoarta-ma in povestePoarta-ma in poveste (3 intalniri succesive)points of youPovesti cu semne romanestiPRprezentare de modaprezentare modaPrezentarea manevrelor de prim ajutorprint to goproiect fotoproiectie de filmProiecție De Film - Orășelul AlandalaProiectie de filmePromovare onlineProtectia drepturilor de proprietate intelectualaPublic speaking Mom@WorkPut Your Hands in the Air - Palatul National al Copiilorraluca dumitrescuramona rosuReciclare si transfer de textrelatia parinte copilRelaționarea în afaceri - dificultățiRelaxare și cunoașteresa invatam contabilitateSa ne imprietenim cu masina de cusutsa pictam figurina preferatasapunsapunulSărbătorim copilăria - Baia Marescoala de arte si meseriiŞcolărimscolarim crestem devenimscrapbookingsecret santaSecret Santa WAHM ConstanţaSeminar de informare - Curs gratuit Competenţe antreprenorialeSeminar despre dezvoltarea copiilor în functie de varstaSeoSEO. Metode de promovare onlineservicii de consultantaSesiune de beauty si rasfat alaturi de Alina Seransezatoaresezatoare BucurestiSezatoare de croitoriesezatoare de fotografieSezatoare de iarna IISezatoare de realizat flori din hartie creponataSezatoare de realizat fustite tutu din tulSezatoare de realizat marturii si pandantive din lutSezatoare de realizat zane de povesteSezatoare de tesutSezatoare despre sistemele MLMSezatoare despre sistemele MLM - Forever Living si Herbalifesezatoare MLMȘezătoare pentru mici și marishabby chicSharesi tu potiSI TU POTI - Seminar dezvoltare personala Piatra Neamtsocial media trendsSocializareSocializare 3 GalatiSocializare ConstantaSocializare WAHMsoft skillsSourdough School Atelierul nr. 1specialist HRSprijin emotionalSprijin emotional pentru mamele singureSRLSRL vs. PFASticlă de sărbătoare cu Laura OdagiuStorytelling "Jack and the beanstalk"street deliverySuişuri şi coborâşuri în lucratul de acasăsuport grup pentru mame wahmtargTarg De CraciunTarg de Craciun WAHM Iasitârg de PaștiTarg De Primavara Mama FestTârg De Sărbători- Decembrie De Povestetarg de ziua femeiitarg martisorTargul Mamicilor Creative- ConstantaTârgușor de hainetehnica crapariitehnica serveteluluitehnici cusutterapie beautytime managementTime Management FacebookTimișoaraTips & tricks MAKE UP cu Mihaela Maria BusuiocTobiasTonik WAHMtricotattrocTu stii ce tip de ten ai?Un exercitiu pentru a exersa claritatea si increderea in propria capacitate de a ne atinge obiectiveleutilizarea uleiurilor esentialevanzari onlineVernisaj „În Joacă“Vine Mos Nicolae- Party WAHMwahmWAHM Brăilawahm se implicaWAHM se implica - august 2017WAHM SE IMPLICA NOIEMBRIE 2017WAHM SE IMPLICA OCTOMBRIE 2017WAHM SE IMPLICA SEPTEMBRIE 2017WAHM SE IMPLICA – FEBRUARIE 2018WAHM SE IMPLICA – IANUARIE 2018wahm vulnerabilwahmvulenrabilwebinarWebinar - Mama Start-Up LocalWebinar despre feminitatewebinar job onlinewebinar oportunitati de finantarework and life balancework at home momwork at home momsWorkshop Fimo MaciWorkshop: Sunt mamaYard Sale WAHMYin YogaZilele Bucurieiziua portilor deschise

LEAVE A COMMENT