. . .

Interviu cu Cristina Ropotan de la Imagine People

Interviu realizat de Cristina Guraliuc de la Mama Citeste

“Sunt Cristina, mama care scrie câte-n lună și-n stele. Inventez povești de când eram copil, de asta am vrut mereu să fiu “reportajist” când mă fac mare. Și cum în fiecare jurnalist pasionat se ascunde un scriitor gata să iasă din găoace, iată-mă și pe mine scriind povești pentru copii, muza mea fiind Ilinca dragă, pruncul meu de mai bine de 1 an.”

 

Când vorbești cu Cristina, poți să închizi ochii și doar să o asculți. Îți imaginezi infinite posibilități și tot atâtea variante care să o definească exact așa cum este ea. Apoi deschizi ochii și o vezi: o mână de om, fragilă ca o boare și totuși tare ca o cafea neagră. Interviul cu Cristina mi-a lăsat un gust dulce, exact așa cum îi și place ei, m-a făcut să mă gândesc că totul este posibil. Da, Cristina este omul acela care îți suflă în aripi, să zbori cât mai sus. Mi-o imaginez călcând ca o zână, abia atingând podeaua, dimineața devreme, cum s-a obișnuit. Întinzând mâna, suflând spre praful magic din palmă, împrăștiind bucurie în lume. Pentru că dincolo de omul creativ, fotograful, designerul, stă chiar ea. Cristina tuturor oamenilor cărora le-a fost sprijin.

 

Cristina, imaginează-ți o poveste în care tu ai rolul principal. Ce poveste ar fi?

 Ah, ador poveștile! Sigur ar fi una care ar începe de nenumărate ori: „Era o dimineață în care ea se trezi pe partea cealaltă a patului” sau „Pietrele colorate din buzunar sunt amintiri despre acea călătorie” sau „Lucrurile au gust mai bun când le împarți”.

 Da, o poveste despre posibilități, în care fiecare își poate imagina continuarea, își poate construi propria ficțiune.  

 

Ce faci când plouă?

 Dacă sunt acasă, deschid geamurile și respir adânc. Dacă sunt afară, întind mâinile și adun picături. Sau încerc să privesc în sus. Uneori mă uit cum se instalează o grabă a oamenilor, a mașinilor, totul fuge și se ascunde sub umbrele mari. Poate că am aparatul de fotografiat la mine. Poate că fac fotografii, îmi place mult vremea asta pentru felul în care se reflectă lucrurile în apă, de parcă ai acces la partea nevăzută a lor pur și simplu privind o băltoacă.

  

Cum încep diminețile tale?

Cu recunoștință încep. Chiar dacă mă trezesc înaintea alor mei, îi privesc cum dorm liniștit și încrezător, mă uit apoi pe geam și mă bucur că am acest moment, de tihnă înainte ca ziua să înceapă și lumea să se desfășoare iar. Moment de recunoștință pentru tot ce sunt, ce primesc și pot oferi.

  

Oh, parcă ai vorbit despre mine… În altă ordine de idei, știu că îți place mult muzica. Recomandă-mi o melodie pe care să o ascult acum, când e așa frig afară și aș vrea să mă încălzească din interior. Promit să o ascult!

 Daaaa, e muzică peste tot în jur. Uite, vremea asta de cuibărit mă duce cu gândul la Pink Martini-Tea for two.

  

Tu nu ai niște ochi obișnuiți, și nu, nu mă refer la profunzime sau la culoarea deosebită. Tu vezi frumosul în orice. Știu că ești fotograf și graphic designer, este ceva ce ai vrut dintotdeauna să faci?

Văzusem în facultate un scurtmetraj care începea așa: „M-am născut cu un defect la ochiul stâng: cu cel drept văd normal, dar cu cel stâng văd în 35mm (atât are un film foto clasic)”.

 Așa și eu, îmi place să privesc ce este și , în același timp, să suprapun posibilități, povești, scenarii. Este fascinant și un adevărat exercițiu de imaginație, recomand!

Întotdeauna mi-am dorit să pot face orice, cred că e un fel de libertate. Nu am avut o profesie bine definită la care să visez când eram mică, însă abia așteptam să cresc și să pot începe și eu să fac lucruri, să construiesc. Aici a avut un mare aport și faptul că tatăl meu a fost un antreprenor convins și foarte talentat.

  

Hehe, deci ai avut un exemplu bun! Vorbește-mi despre „Imagine people“, locul în care ideile magice prind viată.

Imagine People a început ca un fel de a fi în lume, ca un fel de a povesti, de a împărtăși vise, planuri.

Îmi amintesc câte nopți albe am făcut alături de Răzvan, soțul meu, lucrând cu pasiune pentru idei în care credeam, schițând logo-uri și așteptând cu nerăbdare să fie lansate. E un fel de a contribui la lumea frumoasă, de a încuraja oameni faini cu idei mărețe să îndrăznească, să creadă în ei înșiși și să își transforme visele în realitate.  

Imagine People a continuat și a crescut alături de noi, a fost la Street Delivery, la expoziții de fotografie pe film, la întâlniri și lansări de bloguri, la cursuri, conferințe, a conturat multe proiecte, are prieteni buni și idei de susținut.

 Da, Imagine People este despre oameni, de-aici magia!

 

Cum arată biroul tău?  

Cele două birouri de lucru ale mele sunt alăturate, însă unul este digital (calculatorul cu ecran mare, tabletă grafică etc.), iar unul complet analog: foarfece, hârtii, lipici, creioane, pensule, acuarele, caiete, hârtie manuală. Asta pentru că e tare bine să iei uneori o pauză de calculator și să revii în prezentul tău, în aici și acum, să te îndrepți spre un creion care alunecă pe hârtie cu sau fără un scop precis, ca inspirație pentru un logo sau pentru a decupa roți pentru o mașinuță pe care i-o vei face cadou copilului tău.

Și, bineînțeles, pe masa mea de lucru sunt plăntuțe, câteva cărți și nelipsitele lucrușoare ale copiilor: jucării, mici desene sau încercări de litere.

  

Cum a fost prima piesă de teatru la care ai fost când erai mică? Ți-o amintești? Eu țin minte perfect că am fost la un o interpretare a „Scufita Roșie”, la teatrul de păpusi. Îmi amintesc că era suuuper frig în sală și cam atât, haha.

Pentru că orașul în care am crescut nu avea teatru, ci doar Sala Sindicatelor, cred că am văzut prima piesă de teatru destul de târziu, prin liceu, când am mers cu clasa la un eveniment al liceelor din regiune. Am recuperat mult apoi.

 

Cum îți hrănesti creativitatea?

 Trăind din plin zi de zi. Și neapărat dormind cât simt că îmi este necesar. Făcând absolut tot ce fac: de la treziri, la aranjat haine, la plimbări, la fotografii, scrieri, desene, la jocuri cu plastilina și drumuri alături de copii la bibliotecă.  

 

Haide să facem un joc de cuvinte. Îți dau două variante și tu alegi una, fără să te gândești prea mult, și îmi spui pe foarte scurt de ce. 3, 2, 1, start joc! Frunze de toamnă sau flori de cireș?

 Frunze de toamnă – au o poezie tandră și duioasă.

Cafea sau ceai?

 Ceai, deși îmi place mult și cafeaua-nimic nu se compară cu o cană de ceai savurată pe-ndelete.

Cartea sau filmul?

 Cartea-pentru că te lasă să fii regizorul propriului film. Și personajul principal. Și cel episodic, de ce nu?

La munte sau la mare?

 La mare, am o fascinație pentru apă.

Dulce sau acrișor?

 Aici trebuie să recunosc: dulce, clar .

Fuste sau pantaloni?

 Greu să aleg 🙂

Te invităm să apreciezi și urmărești activitatea noastră prin:

TAGS CLOUD

#wahmvulnerabil #cancerullasan #sevindeca1 iunie - WAHM Piatra Neamt - Ateliere pentru copii1 Iunie alaturi de WAHM Constanta13 aprilie - 31 mai 2018201821 aprilie 20187-9 septembrieABCabc-ul fotografiei de produsacomodarea cu gradinitaactivitati de vacantaalaturi de Andra Todiritaalături de Irina Marangicaleea terapeuticaAlegerea profesionala cu Paula GodeanuAntreprenoriat in 2018 - Mama AntreprenorAradaranjamente floraleAranjamente Florale cu Anamaria HirizescuAroma de lavanda - ArgesArtaarticol dedicat mamelor creativeAspecte esențiale privind implementarea GDPRatelieratelier bijuteriiatelier brioseatelier cosmeticeAtelier creativ de pictat pe tricouri cu Rada Irimiaatelier croitorieAtelier Cu Si Despre LânăAtelier de automachiaj - machiajul de ocazieAtelier de automachiaj - Machiajul in 10 minute cu Ioana BarbuAtelier de confectionat Anemone cu Roxana Listratatelier de confectionat bujoriAtelier de confectionat Bujori cu Roxana ListratAtelier de confecţionat dreamcatcherAtelier de confectionat Narcise si Lalele cu Roxana-Nina ListratAtelier de confectionat Trandafiri cu Roxana ListratAtelier de confectionat Trandafiri cu Roxana-Nina ListratAtelier de construit figurine-soldăței cu Aura RoAtelier de creatie - in cadrul Mama fest MartisorAtelier de creatie si desen UsborneAtelier de fotografie de produsAtelier de impaslit planete alaturi de Crina ManolescuAtelier de impaslit portofele alaturi de Crina Manolescuatelier de impaslit zaneAtelier de împâslit Zâne-ConstanțaAtelier de mărgeluțe japonezeatelier de pictat traistuteAtelier de picturăAtelier de pictură pentru copiiAtelier de povesti cu ac și ață alături de Cusături DobrogeneAtelier de sapunuri naturaleAtelier de Self MakeupAtelier de Self Makeup - Mame CocheteAtelier Decoupage & ReliefAtelier Decoupage Craciun cu Cristina Tutuianuatelier floralatelier globuriatelier haine cu 9 vietiatelier impaslireatelier impaslitatelier impaslit planeteatelier impaslit zaneatelier jucarii reciclateatelier prajituriatelier sapunatelier weavingAtelier Yumeiho (masaj japonez)Ateliere / seminarii la Mama fest - Baia Mareateliere copiiateliere de vara copiiateliere de vara pentru copiiAteliere la Mama FestAteliere la Mama Fest - BucurestiAteliere Mamafest Cluj- Napocaateliere varaateliere wahmAtelierul de împâslit Zâne - ConstanţaAtelierul de Pictat Trăistuţeavioane de hartiebalkanik festBazele planificarii si redactarii unor proiecte de finantarebeautybeauty si rasfatbijuteriiBlogger MomBrăilabrandingBranding personalBrau înflorat cu Irina MarangicbroderieBroderie in relief in 4 pasibroderii voioaseBucurestiBucuresti si IlfovcadouCamara cu veselie - editia a cinceaCateva vorbe despre contractecaut jobcauze și solutiiCe facem cu copiii cand avem de lucru?Ce faci atunci când controlul nu mai e în mâinile tale?cele 12 simturicer lectura copiicerc de lecturaCERC LECTURAcerc lectura copiiClopotei ceramici traditionali cu Aura RoClujCluj-Napocacoditele cu tus- Mame CochetecomunicareComunicare Eficientăconfectionat martisoareconsiliere contabilaconsiliere juridicaconsultanta cosmeticacontabilitateContabilitate - documente primare partea 1copilul interior al omului de succesCoroniță de Crăciun cu Roxana Listratcosmeticecosmetice handmadeCosul cu bunatatiCozonac cu maia la Princess Cake StoreCraiovacreştemcroitoriecroitorie de bazaCroitorie de baza 1 cu Irina MarangicCroitorie de bază 3 - Bluza tip IE alături de Irina MarangicCroitorie de bază 4 - Rochia de varăCroitorie de bază 5 - Tiparul bluzei de damăcrosetatCum arata postarea ideala de prezentare a serviciilor pe Facebook?Cum crestem vizibilitatea paginilor de Facebook?cum infiintam un afterschoolCum iti poti gasi timp pentru tine lucrand de acasa?curs de brodatcurs de croitorieCurs de croitorie 4 produseCurs de croitorie pentru incepatoricurs de graficacurs de prim ajutorcurs fotocurs fotografiecurs inot copiicurs picturaCurs practic marketing onlinecurs vanzaricusaturiDeclaratia unica 2018Decorarea cu sablonDecoraţiuni din pastă de zahărdecoupagedecoupage de iarnaDecoupage de iarna cu Laura Odagiudefilare modaDemo curs de croitorie dedicat Work at Home MomsDespre EtsyDespre mici si mari meseriasidevenimdezvoltare personalaDezvoltare personala in afaceriDigital marketing Mom@WorkDIY: hainute din materiale reciclatedor de doinaechilibru viata profesionala personalaeditia Ieditie de martisorediție de toamnăeducarea simturilorEducația financiară a antreprenorului românEducatie financiaraelefănțelul coloratElza Ilina Elza - bijuterii rupte din iiEvenimente create alaturi de si pentru WAHMs!Expoziție de fotografie ”100 de zile de vară”expoziție de PaștiFacebook ADS cu Daniela BuracFacebook si business dincolo de graniteFacebook si Seofacebook tricksfelicitare craciunFeminitate pentru Super Mame CocheteFestival de Artizanat - Mama FestFestivalul Dacilor BelișFlashmob - Poarta-ma in povestefonduri europeneforma legalafotograffotografiefotografie de produsfotografie produsFrunzarici la Targul de Craciun MamaFestFrunzarim la MamaFest editie de toamna TimisoarafundraisegokidGoogle AdWordsgradinaHai la joaca!handmadehobby afacereHomeschooling și lucrul de acasăhttps://www.facebook.com/events/251647158742775/iarmarocIasiIeșire WAHM Piatra-Neamținaltam zmeeIncepe clasa zero - si acum?infiintare firmeintalnire despre sistemele mlmintalnire wahmInteligenta emotionalaInteligenta emotionala in relatia cu clientii (colaborare WAHM)interviuinterviu cu adriana dumitrascuinterviu cu alexandra cretu de la Chic'n Art DesignInterviu cu Alexandra MotaInterviu cu Andrea Mihaiescu VurdeaINTERVIU CU ANGELA MANDRAGIU DE LA „FETRU FERMECAT” SI „CREIOANE FERMECATE”interviu cu Cris Blackcatinterviu cu cristina ciobaninterviu cu cristina ropotaninterviu cu diana techereInterviu cu Gabriela RusuInterviu cu Georgiana Ropotă de la „Smally”Interviu cu Irina Mitrofaninterviu cu nicoleta nicsan de la fuioru fermecatInterviu cu Oana Georgi- Atelier de maini iscusiteInterviu cu Raluca Purcarea de la Young Academicsinterviu cu svetlana spanuinterviu simona suciuIntroducere in tehnica serveteluluiInvatam sa croimInvatam sa crosetamInvatam sa pictamIubirea - Micuta Particula a UniversuluiIULIE FARĂ PLASTICjocuri din copilariejocurile copilarieijucariiKids Land Festla mama acasaLa mama acasă - Grădiniţa MayaLa mama acasa in Gradina Rustica!La o plimbarela taifas cu un artistlibrartisLicitatie online Work At Home Moms RomaniaLife&Business Coaching - TO GOlifecoach!ligia bosculogo to golucram de acasalucru de acasamake-upmama antreprenoare presiunea rolurilormama antreprenorMama antreprenor - expoziţie de proiecteMama Antreprenor Connect and networkingMama cauta job nou!mama connectMama Connect & Secret SantaMama Connect and Networking Iunie 2018mama connect clujMama Connect Galațimama connect si trocMama connect şi troc - Baia Maremama connect si troc brailamama connect si troc iasimama festMAMA FEST - ConstantaMama Fest - ediţie de toamnă Baia MareMama Fest - Târg de Crăciun Baia Maremama fest baia maremama fest de pastemama fest martisor constantamama fest timisoaramama singuraMama Start-Up Home and DecoMamaFestMamafest - ediţie de primăvară Baia Maremame care ne inspiraMAME CARE NE INSPIRA- EPISOD 10Mame care ne inspira- episod 4Mame care ne inspira- episod 6Mame care ne inspira- episod 7MAME CARE NE INSPIRA- EPISOD 8Mame care ne Inspira. Traditiimame meseriaseMame Meseriaşe în PloieştiMame meseriașe la Centrul Comercial Auchan Titan!Mamele singure au superputeri 1 - Situatii abuziveMamele singure au superputeri 2: Demonstratie cosmetice naturaleMami Relax by Marlen CiucăManagementul timpului cand esti WAHMmandale pictate pe lemnmargeleMarketingmarketing si prMărțișoare realizate de mamele WAHMmentoratMestesugurimindfulnessMirela'S Handmade STOREMom makeup alaturi de Catalina Daniela Aronne personalizam tricoulnicoleta nicsanNLP in Businessnlp pentru mamiciNoile modificari in Codul fiscal (Pfanoutati fiscale 2018 pfaO prietena nouă: croșeta!O zi ploioasaOng)oportunitati de finantareoportunitati finantareOra de ceramica 2 pentru piciOra de ceramica 3 pentru piciOra de ceramica 4 pentru piciOra de ceramica pentru piciParteneriat Site4All si WAHMpermaculturapetrecerePETRECERE WAHMPetrecere WAHM Baia Marepetrecere wahm bucurestiPetrecere Wahm Craiova - Lavender EditionPetrecere WAHM TimișoaraPFAPiatra NeamtpicnicPicnic in gradinapicnic si drumetiePicnic WAHMPictăm un tabloupictura sticlaPitestiplaci basorelief cu aurelia niculaiplan afaceriplan de afaceripoarta-ma in povestePoarta-ma in poveste (3 intalniri succesive)points of youPovesti cu semne romanestiPRprezentare de modaprezentare modaPrezentarea manevrelor de prim ajutorprint to goproiect fotoproiectie de filmProiecție De Film - Orășelul AlandalaProiectie de filmePromovare onlineProtectia drepturilor de proprietate intelectualaPublic speaking Mom@WorkPut Your Hands in the Air - Palatul National al Copiilorraluca dumitrescuramona rosuReciclare si transfer de textrelatia parinte copilRelaționarea în afaceri - dificultățiRelaxare și cunoașteresa invatam contabilitateSa ne imprietenim cu masina de cusutsa pictam figurina preferatasapunsapunulSărbătorim copilăria - Baia Marescoala de arte si meseriiŞcolărimscolarim crestem devenimscrapbookingsecret santaSecret Santa WAHM ConstanţaSeminar de informare - Curs gratuit Competenţe antreprenorialeSeminar despre dezvoltarea copiilor în functie de varstaSeoSEO. Metode de promovare onlineservicii de consultantaSesiune de beauty si rasfat alaturi de Alina Seransezatoaresezatoare BucurestiSezatoare de croitoriesezatoare de fotografieSezatoare de iarna IISezatoare despre sistemele MLMSezatoare despre sistemele MLM - Forever Living si Herbalifesezatoare MLMȘezătoare pentru mici și marishabby chicSharesi tu potiSI TU POTI - Seminar dezvoltare personala Piatra Neamtsocial media trendsSocializareSocializare 3 GalatiSocializare ConstantaSocializare WAHMsoft skillsspecialist HRSprijin emotionalSprijin emotional pentru mamele singureSRLSRL vs. PFASticlă de sărbătoare cu Laura OdagiuStorytelling "Jack and the beanstalk"street deliverySuişuri şi coborâşuri în lucratul de acasăsuport grup pentru mame wahmtargTarg De CraciunTarg de Craciun WAHM Iasitârg de PaștiTarg De Primavara Mama FestTârg De Sărbători- Decembrie De Povestetarg de ziua femeiitarg martisorTargul Mamicilor Creative- ConstantaTârgușor de hainetehnica crapariitehnica serveteluluitehnici cusutterapie beautytime managementTime Management FacebookTimișoaraTobiasTonik WAHMtricotattrocUn exercitiu pentru a exersa claritatea si increderea in propria capacitate de a ne atinge obiectiveleutilizarea uleiurilor esentialevanzari onlineVernisaj „În Joacă“Vine Mos Nicolae- Party WAHMwahmWAHM Brăilawahm se implicaWAHM se implica - august 2017WAHM SE IMPLICA NOIEMBRIE 2017WAHM SE IMPLICA OCTOMBRIE 2017WAHM SE IMPLICA SEPTEMBRIE 2017WAHM SE IMPLICA – FEBRUARIE 2018WAHM SE IMPLICA – IANUARIE 2018webinarWebinar - Mama Start-Up LocalWebinar despre feminitatewebinar job onlinewebinar oportunitati de finantarework and life balancework at home momwork at home momsWorkshop Fimo MaciWorkshop: Sunt mamaYin YogaZilele Bucurieiziua portilor deschise

LEAVE A COMMENT