. . .

Interviu cu Mihaela Tașulea de la „Picturi pe orice”

Te invităm să ne scrii câteva cuvinte despre tine. Cine ești și cu ce proiect ne încânți?

Mă numesc Mihaela Tașulea, sunt o mamă care pictează de acasă. Proiectul meu se cheamă “Picturi pe orice”, de unde și numele paginii https://www.facebook.com/picturipeorice/

Care a fost drumul formării tale și  de unde s-a ivit inspirația? Dar motivația?

Anul trecut, în iulie, am lăsat un job de funcționar într-o bancă pentru a-mi dezvolta abilitățile de pictor și de fotograf și pentru a încerca să câștig din aceste forme de artă.

Motivația și inspirația s-au ivit din lipsa de timp pentru aceste două hobby-uri și, mai ales, din lipsa de timp pentru familie.

Pictam de mult timp. Până să se nască fiul meu, pictam și nopțile, fără să resimt multă oboseală. Apoi a devenit foarte obositor să pierd nopțile, deși mă încărcam cu energie pictând.

Anul trecut mi-am luat și diploma de fotograf profesionist și încerc să dezvolt și această latură creativă în mai multe direcții, deși până anul trecut singurele ocazii de fotografie erau călătoriile.

Cine sunt clienții tăi și ce produse sunt în top vânzari?

Clienții mei au fost la început dintre persoanele cunoscute, apoi, mergând la târguri și făcându-mă cunoscută, au apărut clienți noi dintre vizitatorii târgurilor.
În top vânzări sunt tricourile pictate, dar am avut și expoziții de pictură, unde am vândut marea majoritate a tablourilor pictate.

Cum îi fidelizezi? Te ajută anumite instrumente de promovare mai pregnant decât altele?

Cel mai bun instrument de promovare mi se pare recomandarea, apoi contactul direct cu clienții la târguri.

Ai putea numi ce te inspiră să continui zi de zi? Ai momente de răscruce? Dacă da, cum le depășești?

Am momente de răscruce, mai ales când e de umblat pe la autorități, eu făcându-mi contabilitatea singură, încercând să îmi gestionez singură afacerea. Îmi dau seama că susținerea afacerii de unul singur e destul de grea, statul român nu îți facilitează activitatea, din contră – cozile interminabile de la ANAF, CASMB etc. îți mănâncă timpul pe care ai putea să-l folosești pentru creație.

Ceea ce mă determină să continui este dragostea pentru artă, energia și starea de bine pe care mi-o dă procesul creativ. De asemenea, faptul că pot să îmi gestionez singură timpul și să pot să petrec mai mult timp cu familia, cu fiul meu.

Un sfat pentru comunitatea WAHM!

Să încerce să continue așa cum o fac: cu dăruire și perseverență, să devină cunoscute cu proiecte, peste hotare, care să facă cunoscute mamele din România ce fac lucruri minunate.

Te invităm să apreciezi și urmărești activitatea noastră prin:

TAGS CLOUD

1 iunie - WAHM Piatra Neamt - Ateliere pentru copiiABCabc-ul fotografiei de produsacomodarea cu gradinitaactivitati de vacantaalaturi de Andra Todiritaaleea terapeuticaAlegerea profesionala cu Paula GodeanuAradaranjamente floraleAranjamente Florale cu Anamaria HirizescuAroma de lavanda - Argesarticol dedicat mamelor creativeatelieratelier bijuteriiatelier brioseatelier cosmeticeatelier croitorieAtelier de confecţionat dreamcatcheratelier de impaslit zaneatelier de pictat traistuteAtelier de sapunuri naturaleAtelier Decoupage & Reliefatelier floralatelier globuriatelier impaslireatelier impaslitatelier impaslit planeteatelier impaslit zaneatelier jucarii reciclateatelier prajituriatelier sapunatelier weavingateliere copiiateliere de vara copiiateliere de vara pentru copiiateliere varaateliere wahmAtelierul de împâslit Zâne - ConstanţaAtelierul de Pictat Trăistuţeavioane de hartiebalkanik festbeautybijuteriibrandingBranding personalbroderieBroderie in relief in 4 pasibroderii voioaseBucuresticadouCateva vorbe despre contractecele 12 simturicer lectura copiicerc de lecturaCERC LECTURAcerc lectura copiicomunicareconfectionat martisoareconsiliere contabilaconsiliere juridicaconsultanta cosmeticacontabilitateContabilitate - documente primare partea 1cosmeticecosmetice handmadecroitoriecroitorie de bazacrosetatCum arata postarea ideala de prezentare a serviciilor pe Facebook?Cum crestem vizibilitatea paginilor de Facebook?curs de brodatcurs de graficacurs de prim ajutorcurs fotocurs fotografiecurs inot copiicurs picturaCurs practic marketing onlinecurs vanzaricusaturiDecoraţiuni din pastă de zahărdecoupagedecoupage de iarnadefilare modadezvoltare personalaDigital marketing Mom@Workechilibru viata profesionala personalaediție de toamnăeducarea simturilorFacebook ADS cu Daniela Buracfacebook tricksfelicitare craciunfonduri europeneforma legalafotografiefotografie de produsfotografie produsfundraisegradinahandmadehobby afacereHomeschooling și lucrul de acasăiarmarocIeșire WAHM Piatra-Neamținaltam zmeeinfiintare firmeintalnire despre sistemele mlmintalnire wahmInteligenta emotionalaInteligenta emotionala in relatia cu clientii (colaborare WAHM)interviuinterviu cu adriana dumitrascuinterviu cu alexandra cretu de la Chic'n Art Designinterviu cu cristina ciobanInterviu cu Irina Mitrofaninterviu cu nicoleta nicsan de la fuioru fermecatInterviu cu Oana Georgi- Atelier de maini iscusiteinterviu simona suciuInvatam sa crosetamIubirea - Micuta Particula a Universuluijocuri din copilariejocurile copilarieijucariila mama acasaLicitatie online Work At Home Moms Romanialifecoach!logo to golucram de acasalucru de acasamake-upmama antreprenoare presiunea rolurilormama antreprenormama connectmama connect clujmama connect si trocMama connect şi troc - Baia Maremama connect si troc brailamama connect si troc iasimama festMama Fest - ediţie de toamnă Baia MareMama Fest - Târg de Crăciun Baia Maremama fest baia maremama fest martisor constantamama fest timisoaramama singuraMama Start-Up Home and DecoMamaFestmame meseriaseMame Meseriaşe în PloieştiMame meseriașe la Centrul Comercial Auchan Titan!Mamele singure au superputeri 1 - Situatii abuziveMamele singure au superputeri 2: Demonstratie cosmetice naturalemandale pictate pe lemnmargeleMarketingmarketing si prMărțișoare realizate de mamele WAHMmentoratmindfulnessMirela'S Handmade STOREne personalizam tricoulnlp pentru mamicinoutati fiscale 2018 pfaoportunitati de finantareoportunitati finantarepermaculturapetrecerePETRECERE WAHMPetrecere WAHM Baia Marepetrecere wahm bucurestiPFApicnicpicnic si drumetiepictura sticlaplaci basorelief cu aurelia niculaiplan afaceriplan de afaceripoarta-ma in povestepoints of youPRprezentare de modaprezentare modaprint to goproiect fotoproiectie de filmProiectie de filmePromovare onlineProtectia drepturilor de proprietate intelectualaPublic speaking Mom@Workrelatia parinte copilsa invatam contabilitatesa pictam figurina preferatasapunsapunulSărbătorim copilăria - Baia Marescoala de arte si meseriiscolarim crestem devenimscrapbookingsecret santaSecret Santa WAHM ConstanţaSeoSEO. Metode de promovare onlineSesiune de beauty si rasfat alaturi de Alina SeransezatoareSezatoare de croitoriesezatoare de fotografieSezatoare despre sistemele MLMSezatoare despre sistemele MLM - Forever Living si Herbalifesezatoare MLMshabby chicSharesi tu potisocial media trendssoft skillsspecialist HRSprijin emotionalSprijin emotional pentru mamele singureSRLSRL vs. PFASticlă de sărbătoare cu Laura Odagiustreet deliverySuişuri şi coborâşuri în lucratul de acasăsuport grup pentru mame wahmtargtarg de ziua femeiitarg martisortehnica crapariitehnica serveteluluitehnici cusutterapie beautytime managementtricotattrocUn exercitiu pentru a exersa claritatea si increderea in propria capacitate de a ne atinge obiectiveleutilizarea uleiurilor esentialevanzari onlinewahmwahm se implicaWAHM se implica - august 2017WAHM SE IMPLICA NOIEMBRIE 2017WAHM SE IMPLICA OCTOMBRIE 2017WAHM SE IMPLICA SEPTEMBRIE 2017webinarwebinar job onlinewebinar oportunitati de finantarework and life balancework at home momwork at home momsziua portilor deschise

LEAVE A COMMENT