Miria – Produse certificate ecologic


Miria este proiectul meu de suflet, care a luat naştere în mod natural, firesc, din necesitatea de a oferi familiei mele produse cât mai sănătoase, începând de la alimente, produse de îngrijire personală până la produsele de curăţenie.

Cu toţii ştim cât de important este să ne ferim cât de mult posibil de compuşii chimici şi aditivii nocivi din produsele pe care le consumăm sau utilizăm zi de zi. Şi nu trebuie să o luăm ca pe un clişeu sau ceva ce e la modă. Nu. Trebuie să ne întoarcem de fapt la ce foloseau părinţii sau bunicii noştri, doar că acum poate nu mai avem posibilitatea şi timpul să le producem noi, aşa că le putem cumpăra.

Produsele pe care le propun nu sunt pentru o nişă de lux, nici pe departe, se apropie ca şi preţ de cele pe care le găsim în supermarket sau le vedem în diferite reclame. Diferenţa e că aceste produse nu au nevoie de publicitate, se vând datorită calităţii, a ingredientelor simple, naturale, certificate organic. Mare parte din produse sunt importate pentru a acoperi nevoile şi preferinţele cât mai multor clienţi sau potenţiali clienţi.

Cred cu tărie că nimic nu este întâmplător, că nu degeaba am renunţat la proiectele mele în calitate de traducător, că nu degeaba am refuzat un post de HR pentru a-mi urma visul, acela de a fi work at home mom, cu normă întreagă şi de a savura fiecare secundă preţioasă alături de familia mea, de copii mei.

Cu drag, Agnes, mămică de Mihai, Daria şi Miria
https://www.facebook.com/Miria-179151005762631/

Recomanzi articolul acesta?
Trimite și prietenilor

Lasă un răspuns