Blog

Interviu realizat de Cristina Guraliuc de la Mama Citeste

“Sunt Cristina, mama care scrie câte-n lună și-n stele. Inventez povești de când eram copil, de asta am vrut mereu să fiu “reportajist” când mă fac mare. Și cum în fiecare jurnalist pasionat se ascunde un scriitor gata să iasă din găoace, iată-mă și pe mine scriind povești pentru copii, muza mea fiind Ilinca dragă, pruncul meu de mai bine de 1 an.”

Când vorbești cu Cristina, poți să închizi ochii și doar să o asculți. Îți imaginezi infinite posibilități și tot atâtea variante care să o definească exact așa cum este ea. Apoi deschizi ochii și o vezi: o mână de om, fragilă ca o boare și totuși tare ca o cafea neagră. Interviul cu Cristina mi-a lăsat un gust dulce, exact așa cum îi și place ei, m-a făcut să mă gândesc că totul este posibil. Da, Cristina este omul acela care îți suflă în aripi, să zbori cât mai sus. Mi-o imaginez călcând ca o zână, abia atingând podeaua, dimineața devreme, cum s-a obișnuit. Întinzând mâna, suflând spre praful magic din palmă, împrăștiind bucurie în lume. Pentru că dincolo de omul creativ, fotograful, designerul, stă chiar ea. Cristina tuturor oamenilor cărora le-a fost sprijin.

Cristina, imaginează-ți o poveste în care tu ai rolul principal. Ce poveste ar fi?

 Ah, ador poveștile! Sigur ar fi una care ar începe de nenumărate ori: „Era o dimineață în care ea se trezi pe partea cealaltă a patului” sau „Pietrele colorate din buzunar sunt amintiri despre acea călătorie” sau „Lucrurile au gust mai bun când le împarți”.

 Da, o poveste despre posibilități, în care fiecare își poate imagina continuarea, își poate construi propria ficțiune.  

Ce faci când plouă?

 Dacă sunt acasă, deschid geamurile și respir adânc. Dacă sunt afară, întind mâinile și adun picături. Sau încerc să privesc în sus. Uneori mă uit cum se instalează o grabă a oamenilor, a mașinilor, totul fuge și se ascunde sub umbrele mari. Poate că am aparatul de fotografiat la mine. Poate că fac fotografii, îmi place mult vremea asta pentru felul în care se reflectă lucrurile în apă, de parcă ai acces la partea nevăzută a lor pur și simplu privind o băltoacă.

Cum încep diminețile tale?

Cu recunoștință încep. Chiar dacă mă trezesc înaintea alor mei, îi privesc cum dorm liniștit și încrezător, mă uit apoi pe geam și mă bucur că am acest moment, de tihnă înainte ca ziua să înceapă și lumea să se desfășoare iar. Moment de recunoștință pentru tot ce sunt, ce primesc și pot oferi.

Oh, parcă ai vorbit despre mine… În altă ordine de idei, știu că îți place mult muzica. Recomandă-mi o melodie pe care să o ascult acum, când e așa frig afară și aș vrea să mă încălzească din interior. Promit să o ascult!

 Daaaa, e muzică peste tot în jur. Uite, vremea asta de cuibărit mă duce cu gândul la Pink Martini-Tea for two.

Tu nu ai niște ochi obișnuiți, și nu, nu mă refer la profunzime sau la culoarea deosebită. Tu vezi frumosul în orice. Știu că ești fotograf și graphic designer, este ceva ce ai vrut dintotdeauna să faci?

Văzusem în facultate un scurtmetraj care începea așa: „M-am născut cu un defect la ochiul stâng: cu cel drept văd normal, dar cu cel stâng văd în 35mm (atât are un film foto clasic)”.

 Așa și eu, îmi place să privesc ce este și , în același timp, să suprapun posibilități, povești, scenarii. Este fascinant și un adevărat exercițiu de imaginație, recomand!

Întotdeauna mi-am dorit să pot face orice, cred că e un fel de libertate. Nu am avut o profesie bine definită la care să visez când eram mică, însă abia așteptam să cresc și să pot începe și eu să fac lucruri, să construiesc. Aici a avut un mare aport și faptul că tatăl meu a fost un antreprenor convins și foarte talentat.

Hehe, deci ai avut un exemplu bun! Vorbește-mi despre „Imagine people“, locul în care ideile magice prind viată.

Imagine People a început ca un fel de a fi în lume, ca un fel de a povesti, de a împărtăși vise, planuri.

Îmi amintesc câte nopți albe am făcut alături de Răzvan, soțul meu, lucrând cu pasiune pentru idei în care credeam, schițând logo-uri și așteptând cu nerăbdare să fie lansate. E un fel de a contribui la lumea frumoasă, de a încuraja oameni faini cu idei mărețe să îndrăznească, să creadă în ei înșiși și să își transforme visele în realitate.  

Imagine People a continuat și a crescut alături de noi, a fost la Street Delivery, la expoziții de fotografie pe film, la întâlniri și lansări de bloguri, la cursuri, conferințe, a conturat multe proiecte, are prieteni buni și idei de susținut.

 Da, Imagine People este despre oameni, de-aici magia!

Cum arată biroul tău?  

Cele două birouri de lucru ale mele sunt alăturate, însă unul este digital (calculatorul cu ecran mare, tabletă grafică etc.), iar unul complet analog: foarfece, hârtii, lipici, creioane, pensule, acuarele, caiete, hârtie manuală. Asta pentru că e tare bine să iei uneori o pauză de calculator și să revii în prezentul tău, în aici și acum, să te îndrepți spre un creion care alunecă pe hârtie cu sau fără un scop precis, ca inspirație pentru un logo sau pentru a decupa roți pentru o mașinuță pe care i-o vei face cadou copilului tău.

Și, bineînțeles, pe masa mea de lucru sunt plăntuțe, câteva cărți și nelipsitele lucrușoare ale copiilor: jucării, mici desene sau încercări de litere.

Cum a fost prima piesă de teatru la care ai fost când erai mică? Ți-o amintești? Eu țin minte perfect că am fost la un o interpretare a „Scufita Roșie”, la teatrul de păpusi. Îmi amintesc că era suuuper frig în sală și cam atât, haha.

Pentru că orașul în care am crescut nu avea teatru, ci doar Sala Sindicatelor, cred că am văzut prima piesă de teatru destul de târziu, prin liceu, când am mers cu clasa la un eveniment al liceelor din regiune. Am recuperat mult apoi.

Cum îți hrănesti creativitatea?

 Trăind din plin zi de zi. Și neapărat dormind cât simt că îmi este necesar. Făcând absolut tot ce fac: de la treziri, la aranjat haine, la plimbări, la fotografii, scrieri, desene, la jocuri cu plastilina și drumuri alături de copii la bibliotecă.  

Haide să facem un joc de cuvinte. Îți dau două variante și tu alegi una, fără să te gândești prea mult, și îmi spui pe foarte scurt de ce. 3, 2, 1, start joc! Frunze de toamnă sau flori de cireș?

 Frunze de toamnă – au o poezie tandră și duioasă.

Cafea sau ceai?

 Ceai, deși îmi place mult și cafeaua-nimic nu se compară cu o cană de ceai savurată pe-ndelete.

Cartea sau filmul?

 Cartea-pentru că te lasă să fii regizorul propriului film. Și personajul principal. Și cel episodic, de ce nu?

La munte sau la mare?

 La mare, am o fascinație pentru apă.

Dulce sau acrișor?

 Aici trebuie să recunosc: dulce, clar .

Fuste sau pantaloni?

 Greu să aleg 🙂