Articol realizat de Elena Nita de la Lenani
Sunt câțiva ani buni de când am început sa aprofundez aceste doua teme la Lenani.
Pe ambele le iubesc la fel de tare, le-am învățat și dezvoltat cu multă dedicare și pasiune, iar acum va împărtășesc vouă câteva idei in legătura cu aceste forme de arta.
Este cea mai ieftină și eficientă formă de terapie existentă.
1.Magia mandalelor
Dacă inițial mandalele au fost create pentru a simboliza cosmosul, cu porți ale Raiului, niveluri de ceruri și altele asemenea, în ziua de azi ele sunt desenate și pictate mai mult intuitiv.
Putem spune că mandalele au ajuns să reprezinte cosmosul interior al celui care le realizează.
Tocmai de aceea, in funcție de personalitatea fiecăruia, vom vedea infinite modele de mandale care pot foarte bine să nu semene unele cu celelalte.
In funcție de baza de cunoștințe, imaginație și trăiri, mandalele pot fi geometrice, bazate pe spirale, puncte, pot fi florale, sau încărcate de diferite simboluri.
Atunci când o mandala este atent gândită dinainte și nu se merge strict pe intuiție, lucrurile se schimba. In acele cazuri vorbim despre mandale calculate, care sunt menite să transmită un mesaj anume, să atragă sau să canalizeze anumite energii.
In crearea unei mandale sunt multe lucruri de luat in considerare: materiale, suprafața, instrumente de măsura, centrare, compoziție și multă răbdare.
Pentru a crea o mandala reușită este necesar ca anumiți pași sa fie urmați și să se respecte simetria.
Desigur, exista și mandale asimetrice care pot arăta bine, dar in esență o mandala trebuie sa fie simetrică pentru a-și atinge scopul: acela de a încânta privirea, și mai departe sufletul privitorului. Or asta se face prin simetrie și armonie.
2.Doodling floral
În momentul în care am început să experimentez acest stil, am simțit că un întreg univers mi s-a pus în palma și a început sa mi se manifeste prin degete.
Doodling se poate face cu absolut orice temă.
Practic se face o compoziție cu diverse elemente care au aceeași temă, care aparțin aceleiași categorii.
Că vorbim despre personaje din desene animate, piese de mobilier, instrumente de gătit, articole care țin de zona Fashion, și lista continua.
Eu am ales florile. In ciuda faptului ca la bloc întotdeauna mi-a fost dificil să țin plantele in viață, iubesc natura cu toată ființa mea și o respect profund.
Așa ca mi s-a potrivit mănușă această categorie.
Ideea e ca in momentul in care începi sa desenezi plante, exista riscul de a nu mai putea sa te oprești curând.
Atunci când faci click cu o temă, știi ca in direcția aia trebuie sa mergi.
Țin minte ca nu demult desenam pe terasa bunicii cu o grădina de flori desfășurându-mi-se înainte, iar ea uitându-se la mine ma întreba:
⁃Cum de îți trece ție prin cap sa desenezi atâtea lucruri?
⁃Ma uit la plante și îmi vine inspirația, i-am spus.
⁃Da… As putea sa ma uit toată ziua la plante și nu as putea face ce faci tu.
De asta este foarte important ca fiecare sa ne urmam chemarea și sa găsim acel ceva care ne face sufletul sa salte și sa se bucure.
Abia atunci vom simți ca nu mai putem lua creionul de pe hârtie sau pensula de pe pânză.
Mult timp am tot fost întrebata cum se face corect o mandala, cum se face zenDoodle, ce materiale folosesc, cum se pictează pe textile și pe toată gama de suprafețe pe care eu pictez și desenez.
Toate acestea le-am explicat pe îndelete intr-un curs online, unde am adunat toate informațiile strânse, experimentate și învățate de mine pe tot parcursul ultimilor 4 ani.
Sunt detalii practice legate execuție, materiale, tipuri de materiale pentru mai multe tipuri de suprafețe, combinații de culori și multe altele, plus exerciții extrem de utile explicate pas cu pas, care te vor ajuta sa capeți o mâna sigură și sa ai baza necesară de noțiuni pentru a crea ZenArt.
Special pentru doritoarele din comunitatea WAHM am creat un cod de discount de 10%
Așadar, puteți comanda cursul online de ZenArt de aici https://lenani.ro/produs/curs-lenani-zenart/ folosind codul WAHM10
Cursul poate fi pus in practică inclusiv de copii începând cu vârsta de 6 ani.
Cursul este in format .pdf, astfel ca îl puteți citi și puteți exersa in funcție de timpul pe care îl aveți la dispoziție, fără a fi constrânși in vreun fel sau condiționați de programul meu sau al altcuiva.
Va doresc răbdare, inspirație, și sa creați cu sufletul.
Recomanzi articolul acesta?