Bună, dragi mămici furnicuțe. Îi mulțumesc Elena Gorun care mi-a propus să vă împărtășesc #povesteamea.
Numele meu este Miruna Roban, mama lui Achim-Ioan-Minune, soția lui Cosmin-Iubire și fondatoarea Transformama. Deși mi-ar plăcea să scriu despre fiecare “job” în parte, astăzi vă povestesc despre cine sunt eu, ce este și cum a apărut în viața mea @Transformama.
În copilărie, când eram întrebată “Ce vrei să faci când crești?“ răspunsul meu era “Să ajut oameni“. Adulții presupuneau că vreau să devin doctor sau pompier sau polițist. Eu zâmbeam și nu îi contraziceam.
De pe băncile facultății am ieșit kinetoterapeut, profesie care în primii ani de lucru, părea că nu va influența parcursul meu profesional – dorindu-mi să urmez calea părinților și să devin
un manager de succes (să lucrez cu mintea, nu cu mâinile). “De gura părinților“ am urmat un
master în Nutriție, deși eu eram cu gândul tot la management (vedeți mai departe că nimic nu este întâmplător și cum Doamne Doamne a fost în spatele acestor decizii).
La 24 de ani, după aproape 3 ani de lucru, timp în care am demonstrat cât de capabilă sunt, visul meu cel mare s-a împlinit: am avansat pe post de management. Au urmat 5 ani de management, timp în care ziua de lucru avea în medie 10-12 ore (câteodată de luni-duminică). La 27 de ani, mi-am reamintit că eu de fapt “vreau să ajut oameni“ și neștiind încotro s-o apuc, am ales să mai urmez încă un master în “Managementul proiectelor“.
La 29 de ani am rămas însărcinată și din timpul sarcinii am știut că o dată ce va apărea fiul nostru, programul meu de lucru va trebui să sufere modificări și că nu mă voi mai întoarce la un program “fix“.
Pe durata sarcinii am vrut să rămân activă (să mă mișc cât mai mult) și informată (despre tot ce urmează să mi se întâmple), pentru ca băiețelul meu să se dezvolte sănătos, într-o “casă zdravănă”. Apoi, după naștere, pe lângă oboseală, dureri, formă fizică modificată, a apărut atât nevoia de a petrece timp cu mine însămi, cât și de a împărtăși experiențe cu alte femei care se confruntă cu aceleași provocări ca mine. Așa a prins contur în mintea mea Transformama și am știut că trebuie să devină realitate, pentru a veni în sprijinul tuturor femeilor, cu soluții
benefice pe perioada sarcinii sau a maternității.
Mai concret, @Transformama este prima platformă din România cu servicii 100% online dedicate mamelor și gravidelor, împărțite în categoriile:
○ Healthy Lifestyle: gimnastică & nutriție
○ Suport: psihoemoțional individual & grup suport
○ Informare: Articole & evenimente pe teme de interes din sarcină/maternitate
Eu sunt unul dintre specialiștii de pe platformă care se ocupă de gimnastică și nutriție. Aici voiam să ajung cu introducerea, nimic nu este întâmplător și uite așa am ajuns să materializez dorința
din copilărie de a ajuta… Ajut mamele și gravidele să rămână în armonie cu ele însele. Pentru mine armonia înseamnă echilibru corp-minte-suflet: gimnastica și nutriția susțin un corp puternic, în timp ce suportul și informația hrănesc mintea și sufletul.
Așadar, dacă ați ajuns să citiți până în punctul acesta, începând cu luna august, vom organiza sesiuni de gimnastică special concepute pentru WAHMs. Revenim cu mai multe detalii într-o postare ulterioară!