Când eram mică, visam să…ce vă doreați să deveniți, cum vă vedeați in viitor și ce vă inspira? Și cum e acum, ce pasiune cultivați zilnic? Cum ați decis acest drum de astăzi, care au fost oamenii și care oportunitățile care au adus claritate sau un cu totul alt vis față de cel din copilărie?
O.R.N – “#canderammica visam să scriu povești, cum erau cele din cărți și petreceam timp cu câte o poveste pentru copii, obicei pe care l-am reluat când am devenit mamă și am creat povești seară de seară. De mică imi amintesc că-mi plăcea să mă joc în natură și simțeam florile și animalele din curte ca pe ființe apropiate, îmi dădeau o bucurie să le simt și abia anii trecuși mi-am permis să o simt cu totul, la fel ca în copilărie, și să onorez relația profundă pe care o am cu natura, de la o floare la iarbă. Când eram mică mergeam în cor și colindam de Crăciun sau cântam pricesne în biserică, cu bunica mea. Când eram mică, lumea mică de provincie era mult mai mare decât în realitate și totuși era frumos tare să merg pe stradă și să ne știm oamenii între noi, să ai parte de comunitate.”
P.T – “Nu mai știu ce vroiam să fiu #canderammica . Știu ca eram cea mai mare din cei 8 copii și în fiecare vară aveam grijă de câte unul, mama lucra și făcea naveta și o vedeam rar. Și râdeau copii de mine că stăteam cu frații mei, dar știu că le-am zis că așa văd și eu cum e cu cei mici și mă mai gândesc dacă mai fac sau nu când cresc mare. Anii au trecut, am făcut școală la mare depărtare de casă. Cred că sunt sjngura care am plecat atât de departe de casă din sat și … bineînțeles ca acum sunt mămică de mulți copilași. Aveam de ales între o carieră pe șantier departe de familie sau să stau acasă alături de cei mici. Am ales să stau alături de familie, am învățat să croșetez în ultimul an de facultate și deși tot visez să avansez mai mult, deocamdată timpul meu e între copilași și printre picături croșetez sau mă ocup de creșterea puilor, plus restul de activităților de lângă casă. Toate se vor rândui la timpul lor și sper să fac o mică comunitate în sat, în care să transmit mai departe ce știu eu și ce am învățat despre arta croșetatului și nu numai.”
C.G – “#canderammica visam să devin învățătoare și să am cărți pe care să le citească milioane de copii. Încă îmi place foarte mult ce fac: predau biologie și scriu.”
V.S – “#canderammica am vrut sa lucrez în armata, dar tatăl meu avea un prieten bun care lucra în armata si i-a zis tatălui meu nu, că ai fată nu baiat. Mi-a explicat el ce înseamnă și după am renunțat, mi-am dat seama că nu era ceea ce îmi închipuiam eu. Eu doream să ajung propriul meu sef, iar după câțiva ani de lucru în șantier ca inginer, mi-am îndeplinit visul. Am deschis o firmă în 2015 de consultanță, dirigenție de santier. Îmi place mult ceea ce fac, este greu într-o lume a bărbaților, este greu să schimb mentalități, să schimb o parte din oamenii care lucrează prost de 20-30 ani și nu înțeleg că ceea ce au facut până atunci nu este bine și trebuie să respecte un proiect, să execute lucrări de calitate, dar nu mă văd făcând altceva.”
A.M.C – “#canderammica nu m-am putut adapta la creșă, i-am încurcat rău pe ai mei care lucrau pe schimburi într-un combinat siderurgic și fiindca nu aveau ajutor, m-au lasat singură acasă. Inițial foarte puțin, atât cât fugeau unul către lucru, altul către casă, iar apoi mai mult, optând să rămân acasă și pe perioada grădiniței. Fiindcă aveam atâta timp fără ei, îmi lasau mereu o mulțime de activități de făcut – caiete de făcut bastonașe, litere, cifre, cărți de colorat, rame pentru împletit mini-covorașe, kituri de cusut pe care le făcea mama din cartonul de la ciorapii lycra, pe care îl înțepa în diferite contururi ca eu să trec cu ața prin ele, împletit, decupat și lipit, sortat orez și fasole, chimen și cuisoare, tot felul de activități despre care nu știa mama cât de Montessori sunt și care mă țineau ocupată cu orele – nici nu imi amintesc altceva în jurul meu de pe vremea aceea. Date fiind toate acestea, mi-am dorit enorm să ajung profesoară, îmi înșiram jucariile de pluș (făcute de bunica mea pentru mama, care lucrase la fabrica de jucării în timpul comunismului), le explicam cum se fac bastonașele, cum se coase frumos, cum se lipesc cartoanele cu aracet. În cele din urma, am ajuns ce mi-am dorit, însa cred că din cauza ca am fugit după pasărea de pe gard, odată cu venirea copilașului meu pe lume, am pierdut printre degete locul meu în învățamânt. Acum, fiindcă nu mă pot dezminții de “activități”, fac jucării, deși nu am visat la asta.”
A.B – “#canderammica mâzgăleam pereți, modelam chestiuțe din lutul pe care îl găseam în curte la mamaia, deseneam orice foaie prindeam si încă de pe atunci visam să ilustrez carți pentru copii. “
1 persoană recomandă articolul acesta.
