Blog

1. Bine te-am găsit Emilia! Ne bucură mult că ai acceptat să ne împărtășești povestea ta. Te rog să ne spui câteva cuvinte despre tine.

Bine v-am găsit! Mă bucură și emoționează acest moment. 

Eu, Emilia Popa, sunt om cu diferite roluri în măsura interactivă mai mare sau mai mică. De peste 14 ani sunt psiholog, deși mă visez psiholog de mai bine de jumatate de viață, de 13 ani soție și de 10 ani în viața mea a apărut rolul de mamă, pentru Ema și Maria. Încerc să fac tot ceea este posibil pentru a fi parte din fiecare rol, cu reușitele și neputințele firești. Cu fiecare rol ce s-a adăugat am descoperit resurse și vulnerabilități pe care am încercat să le integrez în Emilia de astăzi, despre care mă bucur să vă povestesc .

2. Mi-a atras atenția pe pagina ta de Facebook titulatura de “facilitator de sens”. Recunosc că mi-a placut cum sună și m-a facut curioasă. Ne poți explica un pic mai pe înțelesul nostru ce înseamnă acest termen?

Cateodată, tindem să pornim pe sensuri ce apar în viața noastră fără să analizăm daca Sinele nostru este bine acolo. Intrăm în lupte, cucerim sau pierdem random, fără o analiză personala inainte. Sensul acesta al vieții se regăsește în starea de bine pe care o avem atunci când facem anumite lucuri, în starea de întreg, de împlinire, de satisfacție.

În cabinet vin adesea oameni care au încercat multe lucruri, care au muncit cu ei, au rezultate și totuși nu își regăsesc starea de bine… Mă simt onorată de fiecare dată când deschid ușa cabinetului în fața unui om care își dorește să găsească sensul. Și pornim împreună în această călătorie, devenim o echipă ce sapă în povestea de viață, în istorii, construiește idealuri și obiective și iese la liman cu starea de bine alături. Călătoria acesta către Sine, către Sens este frumusețea muncii în psihologie. De aceea mai presus de psiholog, îmi place să cred despre mine că sunt un facilitator de sens, pentru oamenii pe care îi întampin în cabinet.

3. Ne poți descrie un pic parcursul tău profesional? Ai știut dintotdeauna ca asta vei face?

Dintotdeauna am știut ca voi lucra alaturi de copii. Inițial ca profesor de limba română. Mă fascina lectura și gramatica limbii române și îmi doream să îmi ajut colegii să înțeleagă că este ușor și placut… așa cum îmi parea mie. Ulterior, tot în școală, am întâlnit psihologul școlar. Mi-a părut o magie de om. Îi port în suflet recunoștința pentru parte din cine sunt. Am hotărat atunci că îmi doresc să fac pentru alți copii, ce s-a făcut pentru mine. Eram în clasa a VI-a A. 

Iar de atunci tot ce a urmat în domeniul educațional și profesional au fost construcții pentru cariera de astăzi. Am urmat Liceul Ghe. Lazăr, profil Științe Sociale, pentru a studia suplimentar psihologia. În paralel am facut mult, foarte mult voluntariat în diferite organizații umanitare și educaționale. Pe perioada facultății, am lucrat în cadrul Direcției pentru Protecția Copilului. Ulterior au urmat o serie de instituții, fundații, asociații, grădinițe în care am lucrat alături de familii și copii. 

Am ales ca specializare inițială Psihologia Educației și Consilierea Școlară, ca formă de loialitate față de promisiunea mea inițială. Ulterior, am adăugat specilizarea în Logopedie, Psihologie Clinică, iar acum sunt pe cale să finalizez formarea în Psihoterapie de Familie.

Viața a fost bună cu mine și mi-a îngăduit să pot munci pentru ceea ce mi-am dorit.

De aceea parcursul meu educațional și profesional este defapt, calea către a fi ceea ce îmi doresc să fiu.

4. Care sunt “calitățile” cheie pe care trebuie să le aibă un psiholog pentru a deveni specialist în domeniul său?

Uf, aici sunt multe lucuri. Psihologia a cucerit foarte mulți oameni în ultimul timp. Cu toții avem în jurul nostru cel puțin o persoană care îți dorește să urmeze, dacă nu a urmat deja, cursurile unei facultăți de specialitate.

Când am auzit inițial că persoanele interesate de psihologie vor de fapt să își clarifice nevoile personale, experiențele personale, am luat poziția arogantă a începătorului, spunând că de fapt pornirea inițială este din dorința de a-i spijinii pe ceilalți…

Lucrurile sunt la jumatate de fapt…. Pentru că pe ceilalți îi poți sprijinii autentic doar dacă tu ești bine cu tine. Așa că aș începe cu dorința de autocunoațtere și de vindecare personală, muncă ce nu se oprește vreodată. Paradigma s-a schimbat mult în psihologie. Psihologul nu mai este de multă vreme expertul, el este partenerul de lucru. De aceea are nevoie de empatia și respectul pentru povestea de viață a celuilalt, modestie și curiozitate.

Alături de învățare pe tot parcursul vieții, actualizare permanentă.

5. Care a fost cea mai mare provocare din punct de vedere profesional? Ai fost pusă în situații dificile vizavi de un client? Cum ai rezolvat această situație, unde ai găsit răspunsurile?

Fiecare om ce pășește în cabinet este unic și fiecare poveste este specială cu suișurile și coborâșurile ei.

Adesea găsești răspusurile în omul din fața ta, daca ai suficientă răbdare și curiozitate.

Însă, este important de știut că psihologul, deși în cabinet este singur, nu lucrează singur. Face parte din grupuri de supervizare gestionate de colegi cu mai multă experiență. Aceasta este o obligație la început de drum, tocmai pentru a putea gestiona și situațiile provocatoare. De asemenea, poți face parte din grupuri de intervizare în care colegii îți pot oferi sprijinul lor ori de câte ori este cazul. Desigur, toate aceste lucruri cu menținerea aspectelor confidențiale ce nu pot fi împărtășite și cu acordul clienților. 

Consider, de asemenea că este un aspect important atunci când simți că nu ești suficient de bine pregătit sau când un caz îți depășește competențele, să faci referire către colegii cu mai multă experiență sau cu specializare în tema respectivă. Nu putem fi specialiști în toate domeniile.

De-a lungul timpului, am făcut și fac în continuare ce am scris mai sus, tocmai pentru că binele oamenilor din cabinet este prioritar.

6. Îți este greu să nu te atașezi emoțional de pacienți, de provocările din viața lor?

Am învățat în timp, în orele personale de dezvoltare personală, să disting între atașament și sprijin profesional. Când aceste lucururi se combină, este dificil să oferi profesionalism, căci poți intra ușor în rolurile de salvator. Evident, psihologul este o figură de siguranță și stabilitate pentru pacienți și se crează o relație.

Desigur, ma bucur când la ani distanță văd evoluția oamenilor, a copiilor deveniți adolesenți sau a adolescenților deveniți tineri  (am ajuns și în această etapă de viață) și sunt tare mandră când se reîntorc.

7. Cum imbini rolul tău de mamă și experiența pe care o ai pe acest plan cu meseria ta?

Rolul meu de mamă a influențat foarte mult rolul profesional. La venirea Emei în viața mea, am încheiat o parte din colaborari și am lansat programe de dezvoltare personală pentru copii și programe de consiliere parentală. Copiii mei au modelat psihologul de astăzi și au adus mai multă înțelepciune și deschidere către nevoile reale ale familiilor din ziua de astăzi.

Evident, procesul a fost și invers. Cunoștintele și abilitățile în domeniu, m-au ajutat să mențin o formă de echilibru în familie și în dezvoltarea copiilor mei.

8. Consideri că psihologul joacă un rol important în viața unui om? Fiecare persoană ar trebui la un moment dat în viață să apeleze la psiholog sau doar cei care au provocări “serioase”?

Eu sunt un psiholog care atunci când se încurca în propriile pânze merge la psiholog.

Omul are de la sine autoreglaj. Își poate măsura deciziile prin starea de bine si intuiție. Însă, câteodată ne rătăcim Sinele în mecanisme de apărare și ajungem în zona de disconfort, de confuzie. De-a lungul vieții, omul construiește mecanisme de apărare menite să îl ajute să integreze anumite experiențe. În alte etape de viață,tocmai aceste constructe este posibil să îl încurce și să îi producă durere. De aceea cred, că apelarea la serviiciile unui psiholog nu este o formă de slabiciune ci, mai degrabă o formă de conștiința de sine. 

9. Ce sfaturi ai pentru mamele din comunitate? Le poți transmite un gând încurajator, inspirațional chiar?

Admir si respect resursele pe care acestă comunitate le oferă mamelor, precum și modul în care ele reușesc să gestioneze tot ce apare în viața lor. Mi-as dori ca fiecare mamă să știe că este cea mai bună mamă pentru copilul ei, că este suficientă și că are dreptul să se bucure de onoarea de a-și călăuzi copilul în viață, fără să se poticneasca în învinovățiri, temeri, anxietăți.

10. Cum te-a ajutat comunitatea WAHM și cum te poate sprijini în continuare?

Am găsit această comunitate la începutul drumului meu de mamă. Însuși numele comunității m-a ajutat, dându-mi curaj să cred că se poate să îmbini multiplele roluri ale femeilor din ziua de astăzi. Am primit de aici răspunsuri la întrebări și chiar la gânduri, îndrumări, experiențe călăuzitoare, oportunități și colaborari profesionale. În continuare, îmi doresc să rămâneți conectați cu mamele care caută să găsească răspunsuri și îndrumare și să pot face parte din comunitate.