Andra ne dezvăluie perspectiva ei despre acel moment T0:
De la milogeală la succes sau cum arată drumul către visul de a întreprinde ceva pe cont propriu
Când cererea devine mai mare decât ceea ce poți oferi tu, ca antrenor de grup, și dacă nu îți dorești să pierzi din calitatea serviciilor pe care le oferi, te gândești să mai deschizi o grupă de antrenament în Parcul IOR Titan.
Acest fapt mă duce inevitabil cu gândul la momentul T0, când am început tot ceea ce fac, când aveam o singură clientă cu care lucram 1:1 în parc.
Este și a fost o călătorie despre care voi scrie cândva (cel mai probabil pe blog), la fel ca despre lucrurile care stau în spatele creării unei COMUNITĂȚI (sportive și nu numai) de femei care împărtășesc aceleași interese și valori, precum și despre produsele și serviciile pe care le-am dezvoltat în timp, dedicate exclusiv femeilor – de la programe de educație alimentară și slăbire, până la antrenamente de grup și tabere de relaxare.
Momentul T0 începutul promovării
Momentul T0, când începi să te promovezi în social media, sau, cum spune o persoană influentă din industria de marketing foarte pe șleau, dar perfect adevărat, mai poate fi numit și momentul „milogeala” sau „statul în tranșee” (munca „de jos”, dacă termenul nu este suficient de clar).
Ce înseamnă această „milogeală”?
Sau, mai exact, ce a însemnat pentru mine?
Este momentul în care începi ceva pe cont propriu (cu cât o faci mai târziu în viață, cu atât este mai dificil) și încerci să promovezi acel „ceva” pe un canal de promovare.
Nu ai clienți, nu investești bani pentru a-i găsi, pentru că încă nu ai o direcție clară și nu știi dacă merită.
Așa că încerci să atragi clienți și să le vinzi serviciile în mod organic–adică fără reclame plătite, ci doar oferind permanent conținut valoros și interacționând autentic cu publicul tău.
În acest timp, nimeni nu te cunoaște, nu știe ce poți face și nici câtă experiență extraordinară ai tu (chiar dacă o ai, în mintea ta îți știi valoarea, dar pentru restul lumii acest lucru este egal cu zero). Clienții pot trece liniștiți pe lângă pagina ta de Facebook, ca și cum nu ai exista.
Practic, ești un necunoscut, un „no name” sau cum vrei să-i spui (lucru care îți va face egoul să urle din toți rărunchii, mai ales dacă te afli la o vârstă matură și ai avut timp să ți-l „crești” bine, dezvolți).
O iei de la zero (în cazul meu, de la -0, dar asta este altă poveste) și trebuie să dovedești, zi de zi, ce poți face pentru cei interesați sau care ar putea deveni interesați de serviciile tale, ce ai tu de oferit pe o piață nelimitată de oameni care pot oferi aceleași lucruri ca tine.
Cât timp?
Depinde…și e o poveste lungă.
Pentru mine, acest moment de „milogeală” a durat câțiva ani, timp în care:
– Am căutat cliente în toate grupurile posibile, mergând eu către ele;
– Mi-am prezentat în permanență serviciile și produsele;
– Am creat tone de materiale valoroase, originale, educative (fără ajutorul inteligenței artificiale, ci bazându-mă pe experiența și cunoștințele mele practice, dublate de studii de actualitate din domeniul mișcării și nutriției, atent cercetate);
– Am invitat femei la antrenamentele mele, organizând evenimente gratuite, online și offline;
– Am oferit antrenamente, întâlnindu-mă în parc cu femei complet străine (după ce s-a ridicat carantina), cărora le ofeream deci sesiuni de testare gratuite.
𝐂𝐚𝐭 𝐚 𝐝𝐮𝐫𝐚𝐭?
Până când am stabilizat cât de cât totul?
Aproximativ 2 ani.
Mi-a fost greu?
Da, foarte greu.
Mi-a venit să renunț?
Da, dar nu am făcut-o.
De ce?
Voi povesti cu altă ocazie. 🙂
Când lucrezi pe cont propriu ești doar tu cu tine
Așa arată procesul unei reconversii profesionale combinate cu începutul unei afaceri pe cont propriu.
Și când spun „propriu”, chiar este „propriu” – pentru că nu mai este nimeni lângă tine.
Absolut nimeni.
Doar tu cu tine și atât.
Unde sunt acum?
Ieri, în timp ce făceam un antrenament personal în parc și totul mi se părea atât de ușor și frumos, mi-a venit în minte începutul și am simțit o recunoștință profundă pentru Ilinca, femeia care participa la acest antrenament.
Așa mi-a venit în minte și acest text.
Dincolo de asta, în timp, pas cu pas, am construit ceea ce oamenii din domeniu numesc „brand personal” (pe scurt imaginea, reputația, percepția (online și face to face) pe care o au oamenii despre tine, atât din punct de vedere profesional (competențe, expertiză), cât și uman sau la nivel de interacțiune personală (ce transmiți, ce valori ai, cât ești de autentic în relațiile cu ceilalți), deși la început habar nu aveam ce înseamnă asta și nici acest gând nu l-am avut inițial.
Acum, femeile mă recomandă mai departe, îmi scriu, mă caută și vin către mine cu deschidere și încredere, solicitându-mi sprijinul.
Nu am uitat de unde am plecat și cât de greu mi-a fost.
Nu am uitat momentul T0 și nu îl voi uita niciodată.
Pentru că el „m-a construit”, m-a învățat să respect fiecare etapă, să apreciez și să fiu recunoscătoare pentru fiecare femeie care îmi scrie și vine către mine cu toată încrederea, solicitându-mi sprijinul, fie că este vorba despre antrenamente, nutriție sau pur și simplu susținere.
Sunt profund recunoscătoare pentru „ușurința” cu care uneori reușesc acum să atrag clientele ideale, sau, cum mi-a spus una dintre femeile cu care colaborez, „exact după chipul și asemănarea mea”.
Am spus „uneori”… pentru că încă nu este atât de ușor.
Iar această „ușurință” vine după foarte multă muncă.
Ceea ce fac a fost, este și va fi un proces de învățare, dezvoltare și schimbare permanentă.
Și mă bucur că este așa.
Pentru că așa sunt și eu: cred în procesul de învățare, dezvoltare continuă (growth mindset), sunt curioasă by default și îmi doresc mereu să ajung puțin mai departe.
Cât despre ceea ce pare shiny și roz bonbon în social media: businessuri, antreprenori, branduri personale, e bine de știut că, în general, în spatele lor se află multă muncă, determinare, sudoare, curaj și dedicare… lucruri care nu se văd, dar despre care poate ar fi necesar să se vorbească mai des.
Pentru că doar ele pot pava drumul de la „milogeală” la succes…
– Update 28 ianuarie 2026 –
Sunt aici, ma simt ca după un lung drum în care nu am prea apucat să beau apa:)
Apropo de asta, cum notați, ce notați și unde notați, ce fel de remindere aveți, folosiți telefonul pentru remindere sau post-ituri peste tot, agendele poate sau alarma:))?
Eu una simt sa scriu tot ce îmi trece prin minte, liste interminabile, desene printre ele, pentru că da, după câteva întâlniri, ideile sunt și mai concrete sau multe. Iar la final de zi, marea panică, mai am nevoie de ore să și realizez dintre cele scrise. 😮
Dar, m-a sfătuit bine cineva: Scrie pe o foaie alba tot ce ai de făcut azi. Și începusem și se făcuse seară. Timp să și înfăptuiesc…spre deloc. Bun, am scris. Iar acum?
Ei, ia foaia și rupe.
E o glumă, nu? După cât am scris și organizat?
Nu, rupe.
Rup cu inima strânsă tare…
Bun, acum ia altă foaie și scrie tot ce ai reușit azi să faci.
😛
E o idee faină aceasta de a analiza ce scriem, cum și cum ne organizăm mintea. De pildă, mă mai sfătuia cineva să analizez: ce transfer deja pentru mai mult de 1 săptămână, să intre pe termen nedefinit într-o mare așteptare.
Voi ce scrieți în agendă/notițe ca taskuri și cum le organizați? Cât realizați din ce vă propuneți zilnic?
Și știți ce sfat am mai primit?
Să încep fiecare filă din agendă și fiecare listă cu: mă întâlnesc cu mine. Și iată-mă stând pe o canapea și așteptând să vin. Uneori mai întârzii.
– Update 13 mai 2025 –
Am fost întrebată cum mă motivez să: ies singură să alerg, fac sport, mănânc masa aceea „corectă”, să fac rutina aceea care dă bătăi de cap, să, să…
Simplu!
Nu mă motivez deloc. 🙂
Fac ceea ce am de făcut direct, în secunda 2, fără să îmi dau timp să mă gândesc, răzgândesc, să mă opun sau să aștept să-mi vină cheful ori motivația.
Pentru mine nu există altă opțiune, pur și simplu (exceptând cazuri extraordinare).
Uneori mă simt ca un soldat care își executa ordinele, alteori știu că totul se reduce la puterea disciplinei.
Acesta este un skill vital, în general, pentru un freelancer, antreprenor sau oricine lucrează pe cont propriu, fără factori externi de motivare, care depinde aproape în totalitate de motivația sa interioară.
Este un skill antrenat în mulți ani în care am avut mereu tendința de a căuta independență și libertate în tot ce am întreprins.
Așadar, știu CE vreau să fac, știu că TREBUIE să fac ceva pentru ca lucrurile „să se miște”, știu că trebuie să continui fără oprire – uneori o perioadă mai scurtă, alteori mai lungă (depinde de obiectiv) – pentru a vedea un rezultat, și… în secunda 2 FAC ce am de făcut. 🙂
Uneori îmi observ mintea cu un ușor amuzament: cum s-ar opune ea, cum nu ar vrea, cum nu ar avea chef să facă ceea ce este necesar. Zâmbesc și, în secunda 2, fac ce trebuie să fac. (Mă întorc mereu la secunda 2, pentru că fix atât durează „răzgândirea” mea).
Nicio motivație :))… deci… 🙂
Pentru mine nu funcționează să mă simt motivată mereu, să aștept să-mi vină cheful, să existe condiții perfecte (care, din experiență, mi s-a dovedit că nu vor fi îndeplinite niciodată pentru a face ceva), să apară o ocazie (de multe ori mi le creez singură), să, să…
Uneori sunt motivată, alteori nu.
Uneori am chef, alteori nu. Uneori, în fundal, îmi rulează probleme de tot felul. (Nu vă închipuiți că fiecare zi este minunată, fără probleme sau provocări, și mă așteaptă luminoasă să încep un proiect nou și provocator, să fac un antrenament sau să mănânc acel mic dejun sănătos.)
Nu, nici pe departe… 🙂
Așa funcționez eu.
Tu? Cum funcționezi?
Sunt foarte curioasă. 🙂
Ce te motivează să îți atingi obiectivele personale, să zicem?
– Update 29 mai 2025 –
Mărturisesc că am muze.
Ele mă „ghidează” atunci când îmi este greu, îmi dau putere și mă inspiră.
Unele au existat și încă mai există în realitatea mea apropiată, iar pe altele, deși sunt undeva „departe”, le simt foarte aproape.
Toate muzele mele au ceva în comun: 𝒕𝒐𝒂𝒕𝒆, 𝒇𝒂𝒓𝒂 𝒆𝒙𝒄𝒆𝒑𝒕𝒊𝒆, 𝒂𝒖 𝒂𝒗𝒖𝒕 𝒅𝒊𝒗𝒆𝒓𝒔𝒆 𝒍𝒖𝒑𝒕𝒆 𝒅𝒆 𝒅𝒖𝒔.
Fie că a fost vorba despre depășirea propriei condiții, a mediului în care s-au născut, a dificultăților prin care au trecut sau a episoadelor dramatice pe care au fost nevoite să le trăiască fără voia lor–pentru că viața, pur și simplu, asta le-a pus în față.
Nu aș putea avea o muză care nu a avut măcar o luptă de dus, o dificultate majoră de depășit.
Pentru că și eu am avut multe…
Și pentru că în poveștile lor mă regăsesc și din ele îmi iau putere.
Dacă ele au putut, înseamnă că, în acest univers, există potențialul de a depăși absolut orice obstacol.
Las mai jos câteva cuvinte care m-au însoțit în călătoria mea și în care m-am regăsit.
„𝑨𝒔 𝒘𝒐𝒎𝐞𝒏 𝒘𝒆 𝒉𝒂𝒗𝒆 𝒕𝒐 𝒔𝒕𝒂𝒓𝒕 𝒂𝒑𝒑𝒓𝒆𝒄𝒊𝒂𝒕𝒊𝒏𝒈 𝒐𝒖𝒓 𝒐𝒘𝒏 𝒘𝒐𝒓𝒕𝒉 𝒂𝒏𝒅 𝒆𝒂𝒄𝒉 𝒐𝒕𝒉𝒆𝒓’𝒔 𝒘𝒐𝒓𝒕𝒉.
𝑺𝒆𝒆𝒌 𝒐𝒖𝒕 𝒔𝒕𝒓𝒐𝒏𝒈 𝒘𝒐𝒎𝒆𝒏, 𝒕𝒐 𝒃𝒆𝒇𝒓𝒊𝒆𝒏𝒅, 𝒕𝒐 𝒂𝒍𝒊𝒈𝒏 𝒚𝒐𝒖𝒓𝒔𝒆𝒍𝒇 𝒘𝒊𝒕𝒉, 𝒕𝒐 𝒍𝒆𝒂𝒓𝒏 𝒇𝒓𝒐𝒎, 𝒕𝒐 𝒄𝒐𝒍𝒍𝒂𝒃𝒐𝒓𝒂𝒕𝒆 𝒘𝒊𝒕𝒉, 𝒕𝒐 𝒃𝒆 𝒊𝒏𝒔𝒑𝒊𝒓𝒆𝒅, 𝒕𝒐 𝒃𝒆 𝒆𝒏𝒍𝒊𝒈𝒉𝒕𝒆𝒏𝒆𝒅 𝒃𝒚, 𝒕𝒐 𝒔𝒖𝒑𝒑𝒐𝒓𝒕!”
________________________________________
„𝑻𝒐 𝒕𝒉𝒆 𝒅𝒐𝒖𝒃𝒕𝒆𝒓𝒔, 𝒕𝒉𝒆 𝒏𝒂𝒚𝒔𝒆𝒚𝒆𝒓𝒔, 𝒘𝒉𝒐 𝒔𝒂𝒊𝒅 „𝑰 𝒄𝒐𝒖𝒍𝒅 𝒏𝒐𝒕”, „𝑰 𝒘𝒐𝒖𝒍𝒅 𝒏𝒐𝒕”, „𝑰 𝒎𝒖𝒔𝒕 𝒏𝒐𝒕”, 𝒂𝒏𝒅 𝒆𝒗𝒆𝒓𝒚𝒐𝒏𝒆 𝒘𝒉𝒐 𝒈𝒂𝒗𝒆 𝒎𝒆 𝒉𝒆𝒍𝒍: 𝒚𝒐𝒖𝒓 𝒓𝒆𝒔𝒊𝒔𝒕𝒂𝒏𝒄𝒆 𝒎𝒂𝒅𝒆 𝒎𝒆 𝒔𝒕𝒓𝒐𝒏𝒈𝒆𝒓, 𝒎𝒂𝒅𝒆 𝒎𝒆 𝒑𝒖𝒔𝒉 𝒉𝒂𝒓𝒅𝒆𝒓, 𝒎𝒂𝒅𝒆 𝒎𝒆 𝒕𝒉𝒆 𝒇𝒊𝒈𝒉𝒕𝒆𝒓, 𝒎𝒂𝒅𝒆 𝒎𝒆 𝒕𝒉𝒆 𝒘𝒐𝒎𝒂𝒏 𝒕𝒉𝒂𝒕 𝑰 𝒂𝒎 𝒕𝒐𝒅𝒂𝒚…
𝑻𝑯𝑨𝑵𝑲 𝒀𝑶𝑼!”
„𝑰𝒏 𝒍𝒊𝒇𝒆 𝒕𝒉𝒆𝒓𝒆 𝒊𝒔 𝒏𝒐 𝒓𝒆𝒂𝒍 𝒔𝒂𝒇𝒆𝒕𝒚, 𝒆𝒙𝒄𝒆𝒑𝒕 𝑺𝑬𝑳𝑭 𝑩𝑬𝑳𝑰𝑬𝑭…”
M.V.C
– Update 18 august 2025 –
𝐂𝐮𝐦 𝐫𝐚𝐦𝐚𝐢 𝐦𝐨𝐭𝐢𝐯𝐚𝐭𝐚 𝐜𝐚𝐧𝐝 𝐞𝐬𝐭𝐢 𝐩𝐫𝐨𝐩𝐫𝐢𝐮𝐥 𝐭𝐚𝐮 𝐬𝐞𝐟?
Când este dimineață și simți că nu ai nici pe departe cea mai bună zi, ai multe de făcut, multe pe cap, bateriile ți s-au descărcat subit după ce ai tras tare o vreme în toate direcțiile, nu ai pe nimeni care să-ți mai dea idei sau vreo echipă în spate care să te motiveze măcar puțin… și ești doar tu cu gândurile și stările tale… și atât.
Tu centrezi, tu dai cu capul și tu aperi poarta, aș completa. 😄
Și, în tot acest timp, e necesar și de dorit să rămâi și cu mintea limpede… 😅
Iar Facebook, fix în acea dimineață, îți trimite un mesaj banal, poate… dar care, pentru tine, exact în acel moment, a însemnat atât de mult. Mi-o fi citit gândurile? 😄
Am simțit că ceea ce fac chiar contează, ajută, înseamnă ceva – acolo, în eterul și „hăul” pentru care scriam la început.
Când scrii aici și ești la început, senzația este ca și cum ai ține o prezentare într-o sală goală, dar trebuie să dai tot ce ai mai bun, chiar și așa, în speranța că doi-trei oameni care trec pe lângă vor auzi ce spui, vor fi interesați și vor intra puțin să afle ce mai ai de zis.
Și trebuie să continui să faci asta o vreme, dacă îți dorești ca, în timp, să se adune măcar zece oameni în sală să asculte ce spui… și tot așa. Înțelegeți ideea. 🙂
Dincolo de latura frumoasă a antrenamentelor în parc — așa cum se vede din ceea ce postez — Andra Florea, Antrenor Personal, are în spate foarte multă muncă (pe care o iubesc) în foarte multe domenii. Antrenamentele pe care le țin reprezintă doar o bucățică din această muncă și sunt consecința, rodul unei activități asidue în alte direcții: documentare, cercetare, zeci de pagini de materiale scrise, corectate și recorectate, revăzute de „n” ori și multe altele.
De ce?
Din dorința de a vă oferi cele mai utile și de calitate informații — care să vă ajute, să vă inspire, să vă motiveze sau chiar să vă amuze, într-un fel sau altul.
Orice postare este gândită pentru a vă oferi valoare.
Nicio postare nu este creată în primul rând fără să mă gândesc la voi: la întrebările voastre, la nevoile voastre și la ce puteți afla util din ceea ce scriu.
Mi-am dorit ca această pagină să fie despre voi și pentru voi.
Și sper că se simte asta…
Mulțumesc, Facebook, pentru „premiu” și pentru că mi-ai oferit titlul de Creator în ascensiune, cu care m-am trezit pe pagină, și pentru motivația pe care mi-ai dat-o într-o zi ploioasă și mohorâtă de miercuri, când corăbiile mi se cam înecaseră.
Căci… oameni suntem. 🙂
Cine lucrează pe cont propriu știe: motivația vine și pleacă.
👉 Tu ce trucuri ai?
– Update 26 octombrie 2025 –
𝐒𝐨𝐜𝐢𝐚𝐥 𝐌𝐞𝐝𝐢𝐚 𝐟𝐚𝐜𝐞 𝐩𝐚𝐫𝐭𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐣𝐨𝐛-𝐮𝐥 𝐦𝐞𝐮. 𝐃𝐚𝐫 𝐚𝐦 𝐚𝐥𝐞𝐬 𝐩𝐚𝐮𝐳𝐚.
Săptămâna trecută a fost Ziua Sănătății Mentale, iar eu am scris acest text gândindu-mă și la semnificația ei. 🙂
Lucrez în și cu social media și, tocmai din acest motiv, am ales conștient ca, după câțiva ani în care am muncit intens pentru a-mi consolida prezența online, să îmi limitez accesul la telefon (cu care și lucrez destul de mult) și la platformele sociale.
𝐃𝐞 𝐜𝐞?
Iată câteva răspunsuri:
➡️ Pentru că scroll-ul infinit și notificările continue stimulează producția de dopamină „ușoară”, care oferă plăcere pe termen scurt, dar pe termen lung obosește creierul și îi reduce capacitatea de a se bucura de lucrurile simple, de concentrare pe perioade lungi.
➡️ Dopamina eliberată în exces prin like-uri, mesaje și validare instantanee poate crea un tip de dependență care nu e deloc sănătoasă.
➡️ Un consum constant de social media antrenează creierul să caute doar recompense imediate, ceea ce scade răbdarea, concentrarea și motivația pentru obiective mai mari și mai importante.
➡️ Focusul se poate pierde rapid, chiar și în mijlocul unei conversații reale.
Așa că am ales altceva:
Prefer să îmi iau dopamina 𝒅𝒊𝒏 𝒑𝒓𝒐𝒑𝒓𝒊𝒂 𝒄𝒓𝒆𝒂𝒕𝒊𝒗𝒊𝒕𝒂𝒕𝒆, 𝒅𝒊𝒏 𝒊̂𝒏𝒅𝒆𝒑𝒍𝒊𝒏𝒊𝒓𝒆𝒂 𝒅𝒆 𝒕𝒂𝒔𝒌-𝒖𝒓𝒊 𝒔̦𝒊 𝒐𝒃𝒊𝒆𝒄𝒕𝒊𝒗𝒆, 𝒇𝒊𝒆 𝒆𝒍𝒆 𝒔𝒊𝒎𝒑𝒍𝒆 𝒔𝒂𝒖 𝒎𝒂𝒊 𝒄𝒐𝒎𝒑𝒍𝒆𝒙𝒆, 𝒅𝒊𝒏 𝒎𝒖𝒛𝒊𝒄𝒂, 𝒅𝒊𝒏 𝒊𝒏𝒕𝒆𝒓𝒂𝒄𝒕̦𝒊𝒖𝒏𝒊 𝒓𝒆𝒂𝒍𝒆, 𝒇𝒂𝒕̦𝒂̆ 𝒊̂𝒏 𝒇𝒂𝒕̦𝒂̆, 𝒅𝒊𝒏 𝒓𝒆𝒍𝒂𝒕̦𝒊𝒊 𝒑𝒓𝒐𝒇𝒖𝒏𝒅𝒆 𝒔̦𝒊 𝒎𝒐𝒎𝒆𝒏𝒕𝒆 𝒂𝒖𝒕𝒆𝒏𝒕𝒊𝒄𝒆.
Am început să limitez complet discuțiile importante sau lungi pe chat cu prietenii (care de multe ori alunecau în neînțelegeri sau lucruri personale), alegând să le păstrez doar pentru momentele față în față.
Echilibrul sănătos în producția de dopamină nu se obține prin stimulare constantă, 𝒄𝒊 𝒑𝒓𝒊𝒏 𝒑𝒂𝒖𝒛𝒆, 𝒑𝒍𝒊𝒎𝒃𝒂̆𝒓𝒊, 𝒄𝒐𝒏𝒆𝒄𝒕𝒂𝒓𝒆 𝒄𝒖 𝒏𝒂𝒕𝒖𝒓𝒂 (𝒇𝒂̆𝒓𝒂̆ 𝒕𝒆𝒍𝒆𝒇𝒐𝒏), 𝒔𝒐𝒎𝒏 𝒐𝒅𝒊𝒉𝒏𝒊𝒕𝒐𝒓, 𝒂𝒄𝒕𝒊𝒗𝒊𝒕𝒂̆𝒕̦𝒊 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒐𝒇𝒆𝒓𝒂̆ 𝒔𝒂𝒕𝒊𝒔𝒇𝒂𝒄𝒕̦𝒊𝒆 𝒓𝒆𝒂𝒍𝒂̆ 𝒔̦𝒊 𝒑𝒆 𝒕𝒆𝒓𝒎𝒆𝒏 𝒍𝒖𝒏𝒈.
Social media rămâne – este o parte esențială din munca mea, va continua să fie și este o activitate pe care o iubesc.
Dar aleg să o folosesc în avantajul meu, nu să fiu controlată de ea.
Mă bucur de oportunitățile pe care mi le-a oferit.
Datorită lor, pot să fiu azi aici, în fața voastră.
🍁🍂 În rest… a sosit toamna și în parcuri.
Noi ne bucurăm din plin de ea și, azi, după antrenament ne-am luat un moment de liniște și conectare reală – cu natura, cu noi înșine, cu o cafea caldă în mănă, pe un șezlong, la soare.
🙂 Voi cum petreceți această toamnă?
– Update 29 octombrie 2025 –
𝐂𝐞 𝐩𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐢𝐧𝐬𝐞𝐦𝐧𝐚 𝐓𝐎𝐀𝐌𝐍𝐀 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐨 𝐟𝐞𝐦𝐞𝐢𝐞?
Iubesc toamna.
În ultimii ani, aproape a devenit anotimpul meu preferat, ajungând la egalitate cu minunata primăvară.
Dar, Andra, știi că vara – și, odată cu ea, vacanțele s-au terminat?
Vremea poate fi neprietenoasă, începe să plouă, zilele pot fi mohorâte, mai este destul până la vacanțele de iarnă și, practic, nu mai urmează nimic ieșit din comun în perioada următoare.
Doar un soi de nostalgie, poate… ca să nu spunem letargie? 🙂
Cum ar putea să-ți placă toamna? Și de ce?
Ei bine, am atât de multe motive!
Totul începe cu schimbarea culorilor frunzelor, care mă farmecă, mă inspiră și pe care iubesc să le admir cum se transformă.
Urmăresc ritmul în care culorile se schimbă, pentru ca apoi să fug la munte și să prind de pe vreun vârf acest spectacol.
Această splendoare de culori mă îmbie la creativitate: să fac activități cu cea mică în natură (avem, în fiecare an, activități de toamnă), să scriu mai mult, să născocesc proiecte.
Frunzele care cad mă fac să observ cum, treptat, natura se dezgolește complet, lasă să se desprindă… și apoi mă minunez primăvara de puterea ei de a renaște.
Acest ciclu mă face să mă gândesc la cum 𝐬𝐢 𝐧𝐨𝐢 𝐚𝐯𝐞𝐦 𝐚𝐜𝐞𝐞𝐚𝐬𝐢 𝐩𝐮𝐭𝐞𝐫𝐞.
Zilele mohorâte, cu ploaie, mă îndeamnă 𝐬ă 𝐦ă 𝐚ș𝐞𝐳, 𝐬ă 𝐦ă 𝐜𝐮𝐢𝐛𝐚𝐫𝐞𝐬𝐜 (ceea ce nu fac în anotimpurile calde, când îmi creez birouri în natură), 𝐬ă 𝐚𝐦 𝐠𝐫𝐢𝐣ă 𝐝𝐞 𝐦𝐢𝐧𝐞, creându-mi ritualuri mai blânde: ceaiuri aromate, cafea caldă pe birou, șosete pufoase dacă este frig, muzica mea preferată de fall chill jazz, toate integrate în munca mea de acasă.
Toamna îmi place să mă izolez puțin și să creez: proiecte, texte, evenimente, să fabric idei năstrușnice și… să-mi adun puterile.
𝐂𝐮𝐥𝐞𝐠𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐫𝐨𝐚𝐝𝐞𝐥𝐨𝐫…
În curtea de la țară s-au cules strugurii de ceva vreme.
Câțiva au mai rămas în vie și mă duc cu gândul la copilărie, când bunicii mei, după truda de peste an, culegeau roadele și se bucurau de ele.
Începând cu luna septembrie și continuând cu octombrie, mă gândesc la cum a mai trecut un an peste mine: 𝐜𝐞 𝐫𝐨𝐚𝐝𝐞 𝐜𝐮𝐥𝐞𝐠 𝐬𝐩𝐫𝐞 𝐬𝐟𝐚𝐫ș𝐢𝐭 𝐝𝐞 𝐚𝐧, 𝐜𝐞 𝐚𝐦 𝐫𝐞𝐚𝐥𝐢𝐳𝐚𝐭, 𝐜𝐮𝐦 𝐦-𝐚𝐦 𝐝𝐞𝐬𝐜𝐮𝐫𝐜𝐚𝐭, î𝐧 𝐠𝐞𝐧𝐞𝐫𝐚𝐥.
Am gânduri, obiceiuri, atașamente noi?
Unele dintre ele îmi mai folosesc?
Sau e cazul să mă desprind de ele, asemenea frunzelor care se desprind de pe ramurile copacilor?
Toamna vine cu un soi de nostalgie, melancolie, poate o ușoară tristețe, ceea ce este perfect normal după ce, atâta timp, ne-am bucurat de puterea soarelui și de zilele lungi, pline de activități până seara târziu.
Zilele scurte și melancolia sunt pentru mine prilej de introspecție, de liniștire conștientă, de privire în interior și de acceptare a unui soi de vulnerabilitate a firii.
Aceste zile mă îmbie, seara, să gătesc mai mult la lumina blândă, mâncăruri cu arome de toamnă, având mai multă grijă de corpul și mintea mea, care se pregătesc pentru iarnă.
Toamna înseamnă pentru mine creativitate, gândul la fructele proaspete de sezon, 𝐠𝐫𝐢𝐣𝐚 𝐟𝐚ță 𝐝𝐞 𝐦𝐢𝐧𝐞, 𝐢𝐧𝐭𝐫𝐨𝐬𝐩𝐞𝐜ț𝐢𝐞, 𝐚𝐜𝐜𝐞𝐩𝐭𝐚𝐫𝐞, 𝐮𝐧 𝐫𝐢𝐭𝐦 𝐝𝐞 𝐥𝐮𝐜𝐫𝐮 𝐜𝐨𝐧𝐜𝐞𝐧𝐭𝐫𝐚𝐭, 𝐩𝐫𝐞𝐳𝐞𝐧𝐭, 𝐝𝐚𝐫 𝐮ș𝐨𝐫 î𝐧𝐜𝐞𝐭𝐢𝐧𝐢𝐭.
De ce n-aș iubi TOAMNA?
Pentru tine, TOAMNA înseamnă ceva? 🍂
„Chipul nevăzut al antreprenoriatului” este un proiect al Asociației Work At Home Moms, prin care documentăm și informăm despre munca mamelor din comunitate, despre suișuri și coborâșuri, despre ce se vede și ce este mai puțin știut.
Poți susține munca noastră completând formularul 3.5% din impozitul pe salarii pentru anul 2024.
https://formular230.ro/asociatia-work-at-home-moms
Mulțumim!
Îți mulțumim că ești alături de noi! Poți direcționa 3,5% din impozit către WAHM!
Procentul de 3.5% este parte a impozitului plătit statului pentru salarii. Avem opțiunea de a-l direcționa spre un ONG. Ne-am bucura să fie Asociația Work At Home Moms, acest aprig și temerar ONG! Procedura e foarte simplă! 😁🌸 Poți completa formularul aici! Îți mulțumim!
