Blog

Am descoperit cu multă curiozitate și bucurie crescândă editura și aparițiile editoriale Creanga Fermecată. Ne-am îndrăgostit pur și iremediabil.

Cine se află în spatele proiectului? Suntem dornici să cunoaștem mama care a însuflețit povești îndrumătoare. Ți-ai implicat și familia în bunul mers al proiectului tău de suflet? Cum sunt distribuite și atribuite rolurile?

Eu am fost mai întâi fiică, apoi soră, prietenă, mamă şi soţie. Însă înainte de toate am fost eu, Cristina, care am ales tot drumul meu. De mică am crezut în oameni şi-n puterea lor creatoare. Cred că unde pun umărul mai mulţi rodeşte ceva binecuvântat. Îmi doresc ca şi copiii mei Clara, Tania si Petru să găsească potrivit drumul străbătut alături de oameni dragi.

M-a mânat în experienţa Editura Creanga Fermecată o sete din copilărie.

La noi în casă cărţile ocupau cel mai mult spaţiu. Mii de exemplare. Mi-au rămas vii în minte momentele în care răsfoiam cărţi alături de cei doi fraţi ai mei; mirosul şi ilustraţiile anumitor cărţi mi le aduc aminte si astăzi. Erau pline de viaţă, transmiteau dincolo de text o lume fabuloasă pe care eu personal am trăit-o foarte intens. Mirific.

Apoi drumul parcurs cu primul copil în călătoria aceasta a lecturii m-a făcut să realizez că există o nevoie reală de texte sănătoase povestite cu har şi însoţite de imagini creatoare. M-a durut faptul că au dispărut autorii români de pe tarabe şi că beneficiul rapid şi cât mai consistent cumva acaparează motivaţia, rolul si scopul unei astfel de creaţii. Am pus la îndoială propria mea integritate şi m-am simţit stânjenită în faţa copilului meu când i-am citit texte traduse şi adaptări ale unor cărţi care în limba română nu au un corespondent direct iar traducerea sună ca un instrument dezacordat. Cred că fiecare meserie trebuie făcută cu multă dedicaţie, mult studiu si aport personal.

Ca părinte eşti preponderent consumator, şi nu m-am simţit confortabil în rolul acesta. Copiii noştri vin cu o forţă vitală şi creatoare inimaginabilă. Depinde de noi ce sădim la temelia lor şi ce exemplu personal le dăm. Copilul n-o să facă niciodată ce ii spui, o să te imite.

Motivată de aceste aspecte și cu dorinţa de a fi, am pornit pe acest drum.

Editura Creanga Fermecată a împlinit 2 ani şi este un proiect mic, creat, susţinut si iubit de familia din care fac parte. Am început în formula de 3, un număr magic care a pus motoarele în funcţiune firesc şi frumos. Pe Ileana şi Sabin îi iubesc şi creştem împreună de-o viaţă. Cu ei doi am pornit la drum şi ni s-au alăturat pe parcurs colaboratori, prieteni si alţi membri ai familiei. Lucrăm în echipă.

Poveştile le aveam, rămânea ca scopul să fie atins si să facem produse 100% româneşti. De aici a început lupta efectivă. Am găsit ilustratori sensibili cu care am reuşit să dăm viaţa poveştilor. Anca, Silvia şi Iulia au înteles ce ne dorim şi au creat ilustraţii unice. Sunt mândră şi nu greşesc dacă spun că ilustraţii ca ale noastre n-o să găsiţi la nimeni în toată ţara aceasta mare şi frumoasă. Cel mai solicitant însă mi s-a părut să găsim tipografii care să înţeleagă scopul acestui proiect şi care să ne însoţească pe drumul ales dând credit calitaţii în detrimentul cantităţii.

Care era drumul tău înainte de a demara proiectul editorial?

Am luat viața în piept la 20 de ani când am plecat de-acasă. Să fiu pe picioarele mele era musai. Să învăț, să muncesc, să iubesc am vrut. Aşa am şi făcut!

Am terminat Relaţii Internaţionale şi am facut şi un master în Resurse Umane. Am prietenii începute atunci, dragi mie chiar şi acum. Am ştiut că n-o să fiu contabilă vreodată, în cifre şi-n calculatoare n-ai să poţi pune dragoste şi creativitate oricât te-ai strădui. Dar lucrul început trebuie terminat. Întotdeauna.

Am muncit pe tot parcusul facultaţii. M-am angajat singură la un magazin de ştampile. Am învăţat pe rând să vând, să îmi organizez spaţiul, programul, hârţogăria, să fac ştampilele efectiv şi să conduc. Am învăţat despre motivaţie, competivitate sănătoasă, ambiţie, reuşită. Am confirmat, aşa învăţasesm eu de acasă. Că, dacă vine mâine un cataclism şi supravieţuiesc eu şi alţii ca mine, o să fie nevoie ca Omul să reconstruiască Lumea. Iar asta se face cu măinile, nu din pix. Să faci cu mâinile tale ceva este nepreţuit.

A urmat firesc momentul acela în care simţi că trebuie să pleci. Am ales să fac parte din echipa educaţională a unei şcoli britanice din Bucureşti. Mă numeam la fel dar eram asistentă la clasă, colegă a unui vorbitor nativ de engleză, prietena multora ca mine, prietenii mei şi astăzi. La început am fost descurajată, scoţianul cu care lucram vorbea cu siguranţa o altă engleză decât învăţasem eu. L-am urât, ca mai apoi să ajungem prieteni, iar el în glumă să mă întrebe dacă îi citesc gândurile. Atât de tare mi-am canalizat toate resursele si energiile să-l înţeleg încât am ajuns să ştiu ce avea nevoie înainte măcar să rostească ceva.

M-am adaptat la un sistem complet străin mie, am văzut şi trăit într-o şcoală care produce oameni capabili să facă ceva cu propriile mâini, un loc în care abilităţile fiecărui copil sunt atent studiate pentru a-l canaliza spre acele domenii care i se potrivesc şi în care poate contribui cu succes. Un loc în care nimeni nu-i zoreşte pe copii să se facă mari, copilăria fiind promovată, trăită şi cultivată la potenţial maxim.

Am născut-o pe Clara între timp, şi-am hotărât să plec. De frică. M-a dărâmat gândul că întoarsă seara de la muncă n-am să mai am putere să-i fiu mamă fiicei mele, cumva preaplină de copiii altora.

Şi m-am înrolat în ceea ce înseamnă corporaţie multinaţională. Primele săptămâni au fost grozave, plângeam numai gândindu-mă că-ntr-o maşinărie oricâtă dragoste ai investi n-o să poată ieşi ceva, în veci! M-am înşelat. Am cunoscut oameni de peste tot din lume. Mi-am găsit prieteni buni şi de nădejde, oameni care mă iubesc pe mine şi mai nou pe-ai mei copii sincer şi curat. Adevărată comoară. Puterea corporaţiilor constă în oameneii săi. Am confirmat cu rezultate frumoase, recunoscute şi bonificate corespunzător, atât sufleteşte cât şi material.

Aici am învăţat că omului îi şade bine schimbător. Multinaţionalele promovează să schimbi ceva la fiecare 3-5 ani. M-am oprit şi am privit înapoi cu mulţumire. Făcusem întocmai până atunci cumva mânată şi de sfatul de acasă. Vroiam să fiu sigură că daca mă apucă cataclismul cu pricina să supravieţuiesc şi neapărat să mă fac utilă, dacă se poate în mai multe domenii.

Apoi am devenit mama Taniei. Încă de la mine din pântec a făcut să fie, şi-a ajutat proiectul Editura Creanga Fermecată. Cu ea am inceput să cred. Începând cu ea mi-am îngăduit să zbor liber, să mă iubesc mai mult, să cred în mine.

De iubit iubesc acelaşi suflet mare de 15 ani. Dan este un tată absolut minunat, care mă susţine în tot ceea ce fac. Suntem prieteni de jumatate de viaţa, am crescut împreună şi am construit de la zero micul nostru Univers. Am fost binecuvântaţi cu 3 suflete mari care au multă treabă pe Pamânt; asta ne onorează, dar ne şi obligă să fim mai mult decât ne-am imaginat vreodată.

Poți identifica un anume moment în care ai luat această decizie profesională si mai ales personală? Spirituală fără dar și poate.

Momentele sunt scrise dinainte să se întâmple. Cred că fiecare copil vine cu forţe potrivite pentru ceea ce urmează atât pentru el cât şi pentru familia lui. Trebuie doar să crezi că minunea aceea perfectă care ţi-a fost dăruită, ţi-e partener în ceea ce va urma. Prin Tania mi-am depăşit multe frici. Ea este numai dragoste, cucereşte de la distanţa orice fiinţa. Dragostea calcă orice frică. Ea este iubire!

Cum lucrezi efectiv alături de copiii tăi? Ne poți descrie o scenă privind relația lor cu cărțile apărute sau în lucru?

Copiii îmi ocupă 24 ore pe zi, dacă nu sunt cu ei sunt pentru ei. Învăţăm împreună să creştem mari. Lucrez când ei dorm în mare parte, însa nu evit să îi port cu mine la întâlniri. Tania are 2 ani şi deja a făcut cunoştinţă cu interiorul unei tipografii; Clara şi-a făcut prieteni printre colaboratori, ochii ei vigilenţi au început să facă corelaţii între ceea ce fac eu şi locurile unde mergem împreună. A avut ocazia să atingă o rolă de hârtie mai groasă decât un copac bătrân şi-a urmărit cu minuţiozitate mişcarile unui domn care tăia hârtia la o anumită dimensiune. Nu se sfieşte să pună întrebări atunci când ceva îi stârneşte curiozitatea, iar apoi ne povesteşte ce a aflat. Astfel de experienţe practice bat şcoala. Petru doarme in wrap cam peste tot unde este purtat, iar la trezire împarte zâmbete oricui.

Copiii noştri se raportează diferit la carţi. Prima născută Clara, adoră cărţile şi are o bibliotecă impresionantă pe care am citit-o şi răscitit-o împreuna de zeci de ori deja, ea fiind copilul de 6 ani care nu se culcă fără poveste; a doua,Tania, trăieşte în voinţa şi se luptă între pornirea de a domina fizic cărţile şi curiozitatea pe care o naşte pasiunea şi exemplul personal al surorii mai mari. Al treilea copil total dominat de simtire, Petru, este un mic spectator, dar am încredere ca obiceiurile frumoase se vor lipi şi de mezini. Clara le “citeşte” cărţile noastre, şi îi anunţa pe cei mici de stadiul la care am ajuns cu lucrul. Le împărtăşeşte emoţia fiecarui eveniment la care participăm şi îi anunţă cu surle şi trâmbiţe când este tipărită o carte. Fraţii ei participă la evenimente bucurându-se să trăiască sincer orice experienţă. O muncă de Sisif care este momentan doar înregistrată de cei mici; ce mai galerie o sa avem peste 2-3 ani!

Care crezi ca sunt pentru o mamă avantajele lucrului de acasă? Și cele mai mari provocări?

Avantajul suprem este faptul că stai lângă puii tăi şi te bucuri de fiecare reuşită a lor, fie că asta înseamnă prima rostogolire de pe spate pe burtă, ori pocnitul degetelor astfel încât să scoată sunet. Provocări există, pentru că micuţii primează iar asta înseamnă că lucrurile nu se mişcă atât de repede pe cât ţi-ai dori. Deasemenea fiind cu ei tot timpul înveţi să reinventezi răbdarea şi înfrânezi porniri. Mai dai si pe lături, e firesc. Mai creşti un pic însă.

Cum crezi că te-a schimbat proiectul tău editorial?

Total. Până nu pui mâna să faci ceva pe cont propriu nu realizezi impactul pe care îl are o astfel de schimbare asupra propriei persoane, a familiei dar şi a cercului de prieteni. Eşti practic un copil în faza “de ce”. Pui 1000 de întrebări, testezi 1000 de lucruri, citeşti şi te documentezi. Investeşti suflet, timp, bani, deci ajungi să cunoşti şi să îmbrătişezi riscuri de orice fel.

Au fost dăţi în care am avut dreptate însă au fost daţi în care am greşit. Greşelile mă mobilizează să încerc mai mult data viitoare, să fac mai bine. Am trăit perioade de tot felul, şi am invăţat că există un timp pentru toate.

Care sunt planurile de viitor privind dospirea și rodirea editurii?

Proiecte există, cărţi gata deasemenea, trebuie doar să le vina timpul. Momentan “Povestea Pădurii” şi-a deschis calea spre noi. Mă bucur ca un copil de fiecare dată când mai iese o carte. Cred că, de fapt, asta este şi esential, copilul din mine trebuie hrănit cu frumos. Privesc cu drag de unde am plecat si unde suntem, cumva nutrind mai mult pentru viitor.

POVESTEA PĂDURII continuă seria cărţilor cu Vrăjitori. Este o carte scrisă cu har de Ileana Vasilescu acum mulţi ani pentru elevii săi; deci povestea este trecută prin multe inimi. Materializarea ei într-o carte este doar ecoul copilariei noastre. Este o bijuterie veche, unică, de valoare ce trebuie dată cu rod mai departe. Cred în această poveste şi în modul în care Iulia a înţeles şi transpus în imagini o lume fabuloasă, o fiinţa mirifică şi un spaţiu de vis.

Un mare Vrăjitor pune la îndoială puterea vie a Pădurii. Doreşte să îşi hrănească orgoliul rănind tot ce este viu, şi supune copacii la grele încercări. Ce se întamplă, vă lăsăm pe voi să descoperiţi.

Cred în succesul acestei cărţi datorită unicităţii ei şi a faptului că suntem deja o comunitate mare a părinţilor care îşi cresc copiii sănătos. A alege pentru copiii noştri cărţi potrivite şi sănătoase, ca text şi imagine, este important. Cumva este un nou simţ ce trebuie educat iar noi pentru asta suntem aici.

O altă carte gata de tipar este “Să cunoaştem numerele”. Este o carte care ne educă pe noi ca părinţi, educatori, profesori cum să ne învăţăm copiii numerele fară a apela la modelul clasic de învăţare “pe de rost”. Fiecare număr beneficiază de o poveste, şi de o ilustraţie făcută pe înţelesul copiilor de 6-8 ani. Există şi o pagină de lucru surpriză, unde copiii vor putea exersa scrierea cifrelor. Cantitatea lucrului cu numerele specifică metodei tradiţionale, va fi înlocuită de calitatea unei metode probată în timp.

Încercăm cât de curând să retipărim “Arta de a mustra”, o carte de succes epuizată rapid care se adresează atât părinţilor, profesorilor cât şi şefilor noştri.

Mai lucrăm şi la peripeţiile Piticului Rădăcinel, trei cărţi scrise de Adrian Condrea, pentru care suntem în căutarea unui ilustrator.

Câteva cuvinte pentru mamele din comunitatea WAHM.

Keep up the good work, fie că asta înseamnă munca pe care o depuneţi pentru a vă creşte copiii frumos, sănătos şi în armonie cu ce este în jur, fie că vă simţiţi confortabil în slujba familiei dar şi angajate în diferite proiecte.

Binecuvântarea şi satisfacţia lucrului bine făcut şi până la capăt schimbă mentalităţi şi apropie prăpăstii.