Aniversare de toamna

Autor: Andrada Todirita-Enciu – Life coach şi membră în Asociaţia Work At Home Moms

Andra Todiriță Enciu, life coach

Pe data de 23 octombrie 2014, în prima zi de toamnă adevărată din acest an, a avut loc aniversarea de 1 AN a Asociației Work at Home Moms. Am avut ocazia să particip la acest eveniment și nu m-am putut abține să nu îmi aștern ”pe hârtie” câteva din gândurile și emoțiile pe care mi le-a trezit această întâlnire.

Întregul proiect se bazează pe o multitudine de valori umane, principii morale și vise, dintre care aș enumera: generozitatea, entuziasmul, curajul, bunătatea și încrederea într-o lume lipsită de prejudecăți, caracterizată de îndrăzneală.

În câteva cuvinte, Work at Home Moms (WAHM) este un proiect îndrăzneț, de antrenare a întregii societăți, pe un subiect pe cât de simplu și frumos, pe atât de controversat la noi: mămici ambițioase și energice, care vor să lucreze de acasă pentru a fi alături de copilașii lor. Necesitatea unei astfel de inițiative s-a dovedit a fi atât de mare, încât s-a extins în primul său an de viață în multe orașe ale țării și nu a ocolit nici diaspora românească. Creșterea ”organică”, din om în om, s-a produs rapid, din dorința puternică a mamelor de a avea libertatea să fie cât mai prezente în educația copiilor lor și să le ofere acestora sprijinul emoțional și siguranța că MAMA este acolo, lângă ei, să îi ghideze în primii ani ai existenței lor pe Pământ.

Dintre toate valorile umane pe care asociația WAHM le aduce prin prezența ei în societate, vreau să aleg una, pentru a construi în jurul ei relatarea acestui eveniment: aniversarea unui an de activitate.

Această valoare este BUNĂTATEA.

Într-o lume în care ambiția, perseverența, hotărârea, concurența și succesul sunt atât de apreciate și stau de multe ori la baza acțiunilor și planurilor noastre, bunătatea pare a nu-și găsi locul. Și totuși, este un pion esențial în cazul acesta.

Prin însăși natura ei, această inițiativă a pornit să fie de ajutor, să intermedieze, să aducă o speranță. Statutul de mamă care stă acasă, alături de copii nu se regăsea până acum în același context cu cel al femeii care aduce venituri și participă la susținerea financiară a familiei. Tocmai aici vine rolul celor din echipa WAHM: să schimbe unghiul din care cei mai mulți dintre noi privim mama care stă acasă și să îi dăm credit pentru toate capacitățile sale. Să nu o limităm prin lentila prejudecății și să ne permitem să avem o perspectivă mai largă.

Pentru această schimbare de paradigmă este necesar să apelăm la bunăvoința fiecăruia dintre noi, să ne îmblânzim privirea și să ne deschidem inima, să lăsăm (pre)judecata la o parte. Poate vă întrebați ce avantaj ne va aduce acest lucru, nouă celorlalți? Unul pe cât de uriaș, pe atât de dificil de cuantificat: o generație de tineri adulți cu sufletul mai deschis către frumusețe, generozitate și iubire.

Pentru a crea o imagine în mintea celor care au avut ocazia să participe la acest eveniment și nu numai, a ce înseamnă să lucrezi de acasă alături de copil/copii, echipa asociației a creat o superbă expoziție de fotografie formată din imagini ale ”cuibului” de lucru din propria casă al fiecărei mame participante la eveniment. Puteai să vezi acolo bucătării transformate în florării de ocazie, colțuri de sufragerie sau dormitor din care ”râdeau” la tine creații de toate felurile și din toate materialele la care te puteai gândi; Mămici cu bebeii în sisteme de purtare comode, aplecate deasupra unui monitor de laptop și o mulțime de alte variante, toate confortabile, eficiente în felul lor unic și potrivite nevoilor familiei.

Ce te atrăgea cel mai tare în aceste imagini era căldura, sentimentul de ”acasă” pe care îl transmitea fiecare fotografie și bunătatea care străbătea prin ochii mămicilor, fericite că pot face ceea ce știu fără a simți dorul despărțirii de copilașul lor.

Și pentru ca imaginile statice din expoziție să nu fie considerate o ”regie” bine ticluită de organizatori, în a doua parte a întâlnirii, mămicile venite la eveniment însoțite de copiii lor, au adus mostre din produsele sau serviciile oferite de ele, pentru a le oferi la licitație. Ceea ce a uimit pe cei prezenți nu a fost poate înclinația multor participante către arte și creații manuale, știut fiind faptul că latura creativă a femeii înflorește o dată cu maternitatea, cât paleta largă de produse și servicii precum și calitatea acestora, comparabilă celor mai scumpe produse de pe piață, parcă de necrezut pentru atelierele create ad hoc în confortul propriei case.

Cred că aceste exemple concrete a rezultatelor pe care mamele care lucrează de acasă le au, au convins și au schimbat modul în care vedem acest segment al societății, mult mai mult decât o poate face orice tip de propagandă. Și sunt convinsă, de asemenea, că o atitudine caracterizată de bunăvoință și înțelegere va aduce multe beneficii tuturor pe termen mediu și lung, iar noua generație ne va mulțumi pentru asta.

La multi ani, Work at Home Moms! Îți urez să aduci, prin inițiativele tale, bucuria și speranța în viețile cât mai multor mămici!

Recomanzi articolul acesta?
Trimite și prietenilor

Lasă un răspuns