Interviu cu Ana Ene, o mamică organizatoare – Magnifique Events

Sunt una dintre acele persoane care nu și-a imaginat niciodată prea multă vâlvă în jurul nunții proprii. Expresii de genul “ziua cea mare/ cea mai cea zi” m-au lăsat mereu rece așa că atunci când am ajuns în fața faptului, nu am dat prea mare importanță evenimentului. A fost frumos, așa cum l-am vrut și a trecut.

Când am dat însă peste pagina Magnifique Events vă spun sincer, am simțit o strângere de inimă. Pentru că e tare frumos ce fac oamenii ăștia. Și, sincer vă spun, dacă aș putea da timpul înapoi, cred că aș fi de acord să mă las pe mâna lor.

În ordinea asta de idei, tare mi-aș dori să o cunosc pe Ana Ene, mămica din spatele întregului concept.

Ana, cum reușești să te împarți? Pentru că, fără să am idee, doar presupun că a organiza un eveniment așa de important pentru fiecare în parte, e multă muncă!

Atunci când lucrezi de acasă este foarte important să delimitezi timpul petrecut cu copilul de timpul pe care îl dedici business-ului tău, ca să te poți bucura de amândouă fără să sacrifici sau să pierzi una dintre ele. Iar atunci când faci din pasiune un lucru, îți face plăcere indiferent de volumul de muncă.

Lucrez mai mult seara și după amiază, iar în week-end am planificate întâlnirile cu partenerii și clienții. În restul zilei îmi dedic timpului băiețelului meu de 2 ani, unul din avantaje când lucrezi de acasă.

Cum ai pornit pe drumul acesta? Ce implică o astfel de alegere? De a fi propriul șef?

Se spune că odată cu nașterea copilului te redescoperi pe tine, ai curaj să încerci lucruri noi și să accepți provocări noi. Dacă înainte puteam lucra fără probleme până la 9 seara și în week-end, acum această variantă nu mai era ceea ce-mi doream.

Așa că am ales să-mi redescopăr partea creativă și organizatorică. Și am ajuns la vechea mea pasiune, cea de a organiza evenimente, de a participa la bucuria fiecărui cuplu și de a-i ajuta să-și spună povestea prin fiecare eveniment.

Alegerea nu a fost una ușoară, dar uneori trebuie sa risti ca sa castigi.

maginifique events

Cum arată o zi a ta?

Într-o zi normală mă împart între joaca, plimbările cu baietelul meu de 2 ani și pregătirea evenimentelor, planificarea întâlnirilor cu potențiali clienți sau parteneri.

Ziua începe la 8 dimineață și se termină la 1 dimineață. În week-end-uri avem majoritatea întâlnirilor planificate, astfel încât în timpul săptămânii am timp pentru familie și pentru gândirea fiecărui eveniment în parte.

Avantaje? Dezavantaje?

Mă gândesc – dai peste o mulțime de oameni, de toate felurile, presiunea cred că e destul de mare – să-i mulțumești pe toți. Pe de altă parte, îți poți organiza timpul după bunul plac. Sau mă înșel?

Important în zona de servicii este să știi să aplanezi conflictele. Ca în orice business în care lucrezi cu oamenii, este imposibil să-i mulțumești pe toți. Odată ce ai înțeles acest aspect, este alegerea ta că și furnizor cum te poziționezi față de clienți și cum alegi să tratezi neînțelegerile apărute.

Din punctul meu de vedere, fiecare om în parte este diferit și fiecare poveste este unică. Din acest motiv, la fiecare întâlnire încerc să merg cu mintea deschisă și încep să desenez evenimentul în funcție de personalitatea fiecăruia. Aleg de fiecare data să explic de mai multe ori motivele pentru care le propun sau le menționez anumite etape/furnizori/locații, pentru a evita eventualele neînțelegeri. Și stabilesc de la început un set minim de reguli pe bază cărora va funcționa parteneriatul nostru.

Organizarea timpului este foarte importantă când lucrezi de acasă, și unul dintre avantaje de altfel. Dezavantaje există indiferent de business-ul tău sau de corporație în care lucrezi, dar atunci când ești propriul șef le poți transforma în avantaje mai ușor.

salon nunti

Un mesaj pentru toate mamele ce lucrează de acasă? Pentru comunitatea WAHM România?

Mă bucur să văd că sunt din ce în ce mai multe mame care încep să lucreze de acasă și care se implică în comunitatea WAHM.

Deși pare greu de crezut, odată ce devii mamă începi să ai puteri speciale și poți realiza tot ce-ți dorești, important este să descoperi pasiunea ta și să ai susținerea familiei.

Pe mămici le rog să aibe mai multă încredere în ele și în familia lor, pentru a avea curajul de a lucra în continuare de acasă. Știm cu toții că nu este ușor, sunt etape cu plusuri și minusuri, dar timpul petrecut împreună cu piticii lor este mult mai important.

Iar comunității WAHM îi doresc să aibe cât mai multe proiecte și susținere din partea companiilor românești, pentru a demonta o parte din miturile legate de munca mamelor de acasă.

Ana Ene

Ana Ene
Owner, Event & Wedding planner Magnifique Events
Your personal event and wedding planner
http://magnifique-events.ro
https://www.facebook.com/magnifiqueevents

Interviu realizat de Alexandra Pintea Varnava – Ouzoland.com

Recomanzi articolul acesta?
Trimite și prietenilor

Lasă un răspuns