#povesteamea
Roxana Molea, de la Creative Top Events – Agentie Evenimente, PITESTI
“Numele meu este Roxana si m-am înscris în acest grup datorita unei mirese căruia urma să îi organizez nunta. In acel moment lucram pentru o sală de evenimente ca si organizator. Relația mea cu ei era de genul, tu organizezi noi încasam si din ce rămâne iti dam si tie ceva. A mers asa circca 4 ani. Apoi am decis să muncesc pe cont propriu. Am înființat o societate comercială, al cărei nume surprinzător a coincis cu denumirea comercială aleasă anterior, am închiriat un sediu, am mobilat si am pornit pe un nou drum. Tot ceea ce am strâns, am cheltuit pentru a porni pe drumul meu. Si am sperat ca va fi bine, chiar dacă cei pentru care am lucrat mi-au precizat că mai sunt și alte companii in piata si nu am nici o șansă. A fost un pumnal in inima mea dar si imboldul de a merge mai departe. Ce pot sa va spun este ca, proiectul meu Creative Top Events – Agentie Evenimente creste usor si încă are nevoie de impuls. Este greu sa găsești resurse financiare care să susțină perioadele de stand – by. Sunt perioade moarte cum se spune cand se termina evenimentele si tu trebuie sa plătești in continuare chirie, contabil s.a.m.d. Pentru luna decembrie am gândit ședințe foto de Crăciun unde colaborez cu un fotograf si împărțim venitul. Apoi in lunile ce urmează ma organizez pentru anul ce începe si incep promovarea. Este o perioadă grea ce necesita resurse financiare extra. Până acum am susținut cu greu. Este acel impas care imi da de gândit permanent. Ce sa fac mai mult pentru nu mai exista aceste pauze … Inca nu am gasit, soluția. Pentru voi, dragi mămici pot sa va spun doar atât: fără incredere in voi nimic nu merge mai departe. Mie personal, aceasta încredere imi este oferită de fiica mea si de mulțumirea mireselor. Multumesc frumos pentru posibilitatea acestei postari!”
Diana Vasile, de la Shmily Craft, CLUJ
“Salutare, dragelor. Azi e randul meu sa va spun care e povestea mea si a proiectului meu.
Pot incepe prin a spune că nimeni, dar nimeni nu si-a imaginat vreodata ca eu voi ajunge sa fac ce fac acum. Eu am fost omul despre care absolut toți știau că voi face facultatea de drept si voi deveni avocat sau magistrat. Și am mers pe firul asta cu facultatea de drept, însă nu am crezut ca voi îngroșa rândurile celor care fac facultatea de drept, dar nu profesează până la capăt. Dar uite ca viata are simțul umorului si fix asta fac.
Mi-am dorit-o extrem de mult pe Sarah si a fost așteptată cu sufletul la gură, asa ca dupa nastere ea a fost centrul universului meu. Cand a împlinit un an, am decis ca e momentul pentru o carte senzorială și atunci când am vazut-o primul gând a fost “as putea sa fac si eu asta, as putea chiar mai mult”. Asa ca am comandat instant materiale de cati bani am avut si am inceput drumul ăsta. Teoretic trebuia sa fie un hobby temporar, până în iarna asta nu am crezut ca va fi mai mult de atat.
Am lucrat cateva luni in primul an si cateva luni in al doilea, timp în care am avansat destul de mult, mai ales daca e sa ma uit la lucrările de atunci si cele de acum.
Între timp, soțul meu care are o memorie fantastica si cunoaste de 1000 de ori mai multe persoane în cluj decât mine, a aflat ceva despre start up plus pentru regiunea de nord vest. Mai mult în glumă am spus că vom aplica si noi. Nu am cautat pe nimeni pentru a ne ajuta sa facem proiectul, ci efectiv am lucrat pe el in disperare într-o noapte înainte de termenul limită. Proiectul meu a fost făcut undeva de la 8 seara până la 5 dimineata, cu tot cu bugete, indicatori financiari si ce mai era pe lista.
Am aplicat pentru 40.000 euro. Cand au venit rezultatele, eram primii sub linie, cu toate că cei de mai sus aveau punctaje mai mici (însă erau din alte județe si aveau prioritate). Am pus în cui materialele si am scos cărțile de drept, codurile si tratatele, căci se apropia un examen de intrare în barou.
Am făcut o contestație în dorul lelii, macar pentru a nu spune că nu am incercat. Cand au venit rezultatele, m-am uitat doar ca sa ma asigur ca am de invatat mai bine la procedura penala. Și când colo… Am obtinut finantarea de 30.000 euro.
A venit rândul cărților sa fie indesate în biblioteca si am facut asta fara regrete stiind ca, deși voi avea mult de lucru, libertatea data de propria afacere inseamna mult atunci când ai un pui de om. Și așa ia naștere SHMILY Craft (see how much i love you).
Acum avem o perioadă mai dificilă fiindca asteptam sa intre banii de finanțare pentru a porni in mod serios, însă stim ca mai e putin asa ca stam pe baricade.
Nu spun ca e simplu să luați drumul ăsta al fondurilor europene, dar nu e nici imposibil, eu sunt dovada clară. Abia astept sa creștem la nivelul pe care l-am targhetat, sa am posibilitatea sa fac mai mult si mai bine. Nu e ușor în România, cu o birocrație exasperantă, cu taxe peste taxe si legi peste legi, dar asa cum alții pot, putem si noi. Iar noi promitem sa facem cele mai tari cărți senzoriale, cele mai faine planșe, cele mai minunate decorațiuni tăiate si gravate (cel puțin pentru noi ).
Avem și vom avea urcusuri si coborasuri, întrebări, răspunsuri incomplete, dar ma bucur mereu că avem si acest grup în care putem găsi informații prețioase și colaborări faine.
Va pup si va îmbrățișez 
“
Corina Alexandrescu, BUCURESTI
“Salutare mamici de pretutindeni!
Eu sunt Corina…cred ca v-ati prins deja 🙂 Sunt mamica lui David, nazdravanul meu de 10 ani, si sotia lui Bogdan, omul care este trup si suflet langa mine de mai bine de 11 ani si care m-a sustinut in aaaaabsolut toate nebuniile care mi-au trecut prin cap in toti acesti ani 🙂
Sunt medic stomatolog, profesie pe care am praticat-o cu succes, zic eu, timp de 13 ani 🙂 Pentru mine timpul s-a oprit in loc pe 1 aprilie 2016 cand, ceea ce imi doream sa fie doar o gluma proasta, n-a fost asa. Am primit un diagnostic pe care nu si-l doreste nimeni si nici eu nu-l doresc nimanui: cancerul de san. Chiar daca “am descoperit la timp” cum mi se spunea, fiind stadiul 1, a urmat o lupta grea de 8 luni cu sedinte lungi de chimioterapie si radioterapie. Si ca si cand nu ar fi fost suficient, cu doar 2 zile inainte de operatie am aflat ca sunt insarcinata, sarcina pe care am pierdut-o 3 saptamani mai tarziu. Pentru mine, asta a fost de fapt adevarata tragedie.
Am pierdut tot. Eu pentru ca, evident, n-am mai putut lucra, si sotul meu pentru ca a stat lipit de mine in fiecare secunda. Am pierdut tot, dar am avut puterea sa ne ridicam si s-o luam de la capat, incet, incet, impreuna asa cum am fost mereu. Am luptat cu boala, am invins sper eu 🙂 acum e momentul sa mergem mai departe. Si cum,din pacate, aproape intotdeauna trebuie sa ajungi intr-o situatie de genul asta ca sa-ti dai seama cat de fragila e viata si ca ar trebui sa pretuim fiecare secunda din ea, nici eu n-am facut exceptie. A trebuit sa trec prin asta ca sa-mi dau seama ca imi doresc liniste, multa liniste, si-mi mai doresc sa-mi urmez marea pasiune: fotografia. Asa ca, iacata-ma-s! 🙂
La inceput, fotografia a fost pentru mine o provocare, apoi, timid am indraznit sa sper la mai mult si acum reusesc sa captez bucati din viata si din sentimente, zambete mereu frumos desenate, acele povesti care merita pastrate. Parintii, sora-mea, m-au bombanit multa vreme, nu pentru ca n-aveau incredere in mine ca voi reusi in acest domeniu ci pentru ca stiau ca si stomatologia am facut-o tot din pasiune si-am invatat muuuult sa devin un medic bun. Si tocmai atunci cand ajunsesem acolo unde imi doream li s-a parut nedrept sa renunt si s-o apuc pe alt drum. Dar pentru mine nedrept era ceea ce mi se intamplase, iar acum tot ce imi doream era un nou inceput, ceva ce-l vedeam ca pe un pansament pentru sufletul meu. Acesta este adevartul motiv pentru care am ales sa renunt la medicina si sa ma dedic cu tot sufletul fotografiei de bebelusi.
Am inceput sa invat, sa invat mai mult decat setarile aparatului foto 🙂 Am facut cursuri, am investit in aparatura si recuzita, am investit in mine ca fotograf pentru ca doar asa pot ajunge acolo unde imi doresc……adica printre cei mai buni in domeniu 🙂 Probabil va parea lipsa de modestie, dar nu e. Este doar indarjirea mea de-a merge mai departe. Si nu oricum, cu fruntea sus.
Ca orice inceput de business a fost greu, dar atunci cand iti doresti ceva cu tot sufletul totul devine posibil.
Niciodata nu inceta sa-ti spui : “Follow your dreams, believe in yourself and DON’T GIVE UP!!”
Linda MaryAnn, de la ARTelier de pictura, BUCURESTI
“Salut! Sunt Linda, mamica de fetita de aproape 5ani, artist vizual si antreprenor de 5 ani (de cand s-a nascut fetita mea). Practic pot spune ca sunt mamica de gemeni veti intelege pe parcursul povestii mele de ce Antreprenoriatul este ca mamcia nu vine intuitiv si trebuie sa o faci 24/24 ore, 7/7 zile Ce fac eu? Pictez. De toate: sticla, lemn, textile. Insa activitatea pe care m-am axat ca antreprenor a fost pictura pe obiecte de evenimente (nunta/botez/aniversare) si mai nou, pictura pe denim, intr-un proiect nou, sustenabil. Dar voi vorbi alta data despre astea, in alte topicuri. Ma gasiti pe ARTelier de pictura.
De fiecare data cand vorbesc despre mine si povestea mea, imi dau seama ca mereu lipseste ceva. Sunt taur, un taur din acela ce se aprinde instant si merge pana in panzele albe cu ideea lui. Am visat dintotdeauna ca voi fi antreprenor, insa am crescut intr-o familie tipica de intelectuali, care nu vedeau alt drum pentru noi , decat acela al unei meserii confortabile si banoase. M-au crescut bunicii, au incercat sa ne protejeze, sa ne invete cum au stiut ei mai bine, sa ne indrume catre scoala. Pana la un punct, am fost ascultatoare. Insa mereu in mine exista si o fata rebela, ce ura sistemul. Nu numai pentru ce e el, dar si pentru faptul ca stia ca viata este altfel, nu cum o descriu bunicii. Cu toate intentiile lor bune, fata rebela si nesupusa din interior a iesit pe la 14 ani la suprafata. De atunci , am decis ca libertatea de exprimare si dezvoltarea mea artistica trebuie sa primeze. Asa ca am inceput sa desenez, sa lucrez part time diferite joburi ca sa invat ce sa fac si ce nu cand voi fi antreprenor. In facultate , am avut primul job serios, am avansat rapid de la proiectant la manager pe proiect, mi-am luat licenta si am continuat si cu un master. Dupa 2 joburi serioase , in care nu imi gaseam locul ca angajat, o turnura groaznica in viata personala ce ma facea sa renunt insasi la viata, am inceput sa pictez- ca hobby si terapie. Sa creez diverse … de la cercei, la tablouri. Dupa o perioada a aparut si fetita mea si atunci a fost momentul in care am spus Stop! ✋De acum viata mea va fi cum vreau eu! Asa ca am inceput serios sa lucrez, sa pictez, sa notez comenzile si sa imi fac un fel de targete. Am inceput sa citesc despre ce este antreprenoriatul si cum au facut-o cei ce au reusit. A fost foarte greu, neavand ajutoare cu fetita. Eram singura cu ea zi de zi. Partenerul era la job, uneori in delegatii de cateva zile, eu toata ziua cu o fetita la fel de rebela ca maica-sa si certata cu somnul, pe deasupra , seara urmand sa ma retrag in bucataria mea mica ca sa lucrez. Desigur, mereu intrerupta de fetita ce dorea alaptata. A fost un drum greu, oboseala incepea sa isi spuna cuvantul, frustarile de mama ce nu se dedica copilului apareau ca un cosmar la fiecare colt, insa dorinta de a reusi era mult mai mare. Era ca un al doilea copil de care trebuia sa am grija. Trebuia sa ii dedic timp, iubire si hrana. Lucrurile s-au asezat in final, cand am ramas singura 8 ore, ducand fetita la gradinita. Dupa doi ani de mamicie+pictura+incercare de business, a venit momentul in care am facut pasul: am inchiriat un spatiu, am infiintat un SRL si m-am pus pe treaba. Iar pasul acesta a corespuns chiar cu acest grup minunat, pe care ma aflam inca de la inceputul meu ca mamica-antreprenor . In luna aprilie a acelui an, cand lucrurile pareau ca o iau razna putin, am castigat proiectul lunii O sa tin minte, pentru ca a fost ca un cadou de ziua mea…. sunt nascuta in luna aprilie. Luna aceasta , s-au facut 3 ani de cand sunt antreprenor cu acte. De 1 an, ARTelier este si marca inregistrata . Am crescut de la o cifra de afaceri de 3000 euro/an in 2014 la 19000 euro/an in 2018. Si asta fiind o singura persoana. Suna bine aceste cifre , insa realitatea este ca din acesta cifra de afaceri, cheltuielile sunt pe masura : chirie& intretinere spatiu atelier, salariu inclusiv contributiile datorate, materiale si alte costuri adiacente referitoare la impachetare, transport, marketing si promovare. Realitatea aia urata a antreprenorului in Romania, este ca toate aceste costuri, in 3 ani s-au dublat. Aici apare greutatea de a fi cu adevarat un antreprenor abil, axat pe gasirea de solutii. Pentru ca intr-o afacere, pentru a transforma cifra aceasta de afaceri in profit, trebuie sa fii abil sa gasesti solutii alternative – de la productie la costuri de transport si beneficii pentru clienti pentru a-i face sa se reintoarca. Nu este usor sa fii antreprenor, daca nu ai dobandit cunostinte din domenii diverse : financiar, juridic, marketing si cel mai greu management…. aici inca am maaari probleme 🙂)) . Antreprenoriatul, nu este un job, o pasiune .. este o arta. Este un stil de viata , ce trebuie sa ti-l insusesti ca sa reusesti. Nu poti fi antreprenor cu jumatate de norma, la fel cum nu poti face antreprenoriat ca pasiune. Trebuie sa o ai in gena, sa simti ca asta iti doresti si apoi sa depui efortul de a invata cum sa o faci. Cunostintele le dobandesti, nu le ai. Sa fii capabil, suficient de abil si flexibil pentru a acumula noi si noi cunostinte si abilitati. Antreprenoriatul nu este o stiinta exacta , ca matematica Este insusi viata, in continua schimbare o data cu tine. Cand iti asumi drumul acesta al antreprenorului, practic iti asumi o viata. Este ca si cand ai avea un alt copil. Trebuie crescut, invatat, indrumat… permanent. Dureaza ani pana va atinge maturitatea necesara, o data cu tine, cel ce ai ales acest drum. Si spun toate acestea, pentru ca de-alungul timpului am inteles ca nu poti face o diferentiere intre viata personala si viata antreprenorului, ca nu exista o ora la care ai zis stop, ma duc acasa, ci exista agenda, time management si prioritizari. Nu exista ceva mai presus si antreprenorul mereu va fi impartit intre agenda, familie, deadlineuri si clienti.
De aceea, de anul acesta am decis ca nu voi mai parcurge acest drum singura, ci in echipa. Am decis sa am langa mine oameni, ce sa aiba acelasi tel si aceleasi vise si cel mai important, sa lucram la ele impreuna. De aceea si trebuie sa avem aceleasi vise Am decis sa deleg si sa imi prioritizez timpul pentru a avea timp de dezvoltare personala. Fara dezvoltare , nu poti evolua ca antreprenor. Si cel mai important, ia-ti alaturi un mentor – acea persoana ce iti va oferi sfaturi obiective si va fi mereu cu o alta parere asupra problemelor. Antreprenoriatul in esenta este despre probleme si solutii, iar un om ce alege sa mearga pe acest drum, trebuie sa fie suficient de deschis si sa isi infranga limitarile cu care a crescut, cu care am crescut majoritatea. Recunosc, pe mine m-a ajuta fata rebela ce mi-a condus pasii inca din adolescenta.
Romania, ca tara , ca sistem economic, nu ajuta antreprenoriatul la nivel mic. Si aici nu ma refer numai la costurile directe ale unei afaceri in mediul economic, ci la faptul ca materialele nu sint foarte diverse, uneori scumpe raportate la salariul romanilor, ce sunt toti potentiali clienti. Transportul catre pietele externe, desi sintem intr-o piata libera (teoretic putem vinde oriunde in lume), costurile de transport ajung uneori ridicol de mari. Si asta datorita lipsei fortei de munca in domeniul transporturilor (curieri), infrastructurii drumurilor. Am ramas uimita cum un colet catre Italia, a facut o saptamana – 4-5 zile doar drumul in tara de la ridicat colet de la atelier (curierul a venit dupa 2 zile) pana la vama Nadlac, si apoi 2 zile pana la destinatar (Romania – Ungaria-Austria-Italia). Pentru o afacere in miscare , asta este o mare problema uneori.
Am avut la un moment dat o discutie cu fratele meu. El sustinea ca in viata important este sa ai o casa, un acoperis deasupra capului pe numele tau. Asta ii ofera lui stabilitate. Parerea mea? Este ca stabilitatea este data de mine, de felul meu de a reusi sa supravietuiesc si sa traiesc in orice perioada istorica. Sa ma pot mula fie ca traim in vremuri de pace , fie ca traim in vremuri mai agitate economic. Asa am inceput sa ma gandesc la cat de important este ceeea ce se intampla in afara noastra, la nivel de tara, dar si gobal. La incalzirea accentuata si la repercursiuni. Am inceput sa ma indrept catre reciclare si catre stoparea cumparaturilor in nestiinta. Asa am nascut un proiect nou, de care sunt taaare mandra si as povesti la nesfarsit #UPcycledARTistic – jeansi preloved pictati manual. Ma implineste sa stiu ca pot contribui cu putin la crearea unei noi mentalitati.
Insa, in mare, viata de antreprenor este faina si eu, personal, nu as renunta la ea. Este grea, este provocatoare , iti creste uneori adrenalina la maxim, insa eu asa simt ca sunt vie. Iar cand clientii sunt multumiti si imi trimit mesaje cu multumiri , toate luptele din spate nici nu mai conteaza. Asa suntem noi, amtreprenorii, niste razboinici mereu cu sabia ascutita… sau cu telefonul pregatiti pentru un selfie. “
Simona Gonciulea, de la Sigo, BUCURESTI
“Bună tuturor,
Astazi e rândul meu să vă spun povestea mea și a proiectului meu.
Sunt Simona, mama unei fetițe și a unui băiețel de aproape 8 și 6 ani.
O să încep prin a vă spune că m-am pregătit in domeniul economic (contabilitate) si-am profesat în domeniul multinationalelor până la nașterea primului copil.
După ce am născut, s-au petrecut mari schimbări in sistemul meu de valori, s-a întâmplat un click pe undeva in capul meu. Pe lângă treburile mamicesti, am început să fiu preocupată de a face lucruri cu mâinile mele, să crosetez, până am ajuns la războiul de țesut, pe care nu l-am mai dat la o parte.
Îmi amintesc și acum cât de supărați și frustrați au fost părinții mei că din “angajata perfectă” retrogradasem la meseria bunicilor, aceea de tesatoare la război.
Gândeau pe atunci că e doar un moft si-o să-mi treacă repede dar n-a fost așa. Norocul meu a fost că aveam susținerea morală și financiară a soțului, căci altfel renuntăm demult, sunt sigură.
Acum, stau acasă cu copiii mei, sunt mamă-antreprenor, încerc sa-mi concentrez atenția in cele două sfere de interes, familia și businessul meu, pe care l-am clădit cu atâta trudă si sacrificiu.
Lucrurile nu sunt roz, nu au fost niciodată, am avut perioade extrem de grele, în care am ajuns efectiv la spital, din cauza unui atac de panică (cu mâini si dinti încleștati).
Aveam in acea perioadă foarte multe comenzi, teseam dar nu găsisem o colaboratoare pe partea de croitorie care sa-mi desăvârșeasca țesăturile și timpul trecea în defavorea mea … si de aici stresul meu cumulat, a izbucnit intr-un atac de panică in toată regula (ne întorceam de la mare, am crezut că o să mor, mai ales că nu mai pătisem asta niciodată). Cu greu am ajuns la spitalul din Cernavoda in jumate de oră eram bine, aflasem și misterul, că am trecut printr-un atac de panică).
Și acum mai am momente în care simt că mă sufoc, că am multe de făcut, că nu mă pricep în toate, că nu știu sa-mi vând produsele dar încerc să le gestionez cu calm și cu credință mare in Dumnezeu.
Închei prin a spune că îmi place foarte mult ceea ce fac, deși este foarte greu, o să continui.”
Andrea Mihaiescu Vurdea, TIMISOARA
“Despre dragoste si alti demoni”
“Am sa va spun o poveste exact asa cum spune si topicul, despre “ups and downs” impletite cu multa iubire.
Am cunoscut acum 1182 de zile (a se citi 3 ani si 3 luni) o tipa suuuuper misto. Ne-am intalnit doar pentru cateva momente, dar mi-a fost deajuns sa o descopar si sa o admir. Rar mi-a fost dat sa cunosc o persoana atat de zambitoare si optimista. Stiti persoanele alea care zambesc cu ochii? zambetul acela atat de molipsitor incat nu poti sa nu zambesti inapoi? Ea il avea…
Femeia asta s-a chinuit ani de zile sa ramana insarcinata, dar nu s-a dat batuta, a dus luna dupa luna si an dupa an cu zambetul pe buze stiind ca intr-o buna zi visul ei se va implini… si asa a fost 
<3
Am cunoscut-o in noaptea in care am renascut, in noaptea in care am devenit cea care sunt azi… in noaptea in care ne-am luat ramas bun de la fiica noastra Francesca si i-am incredintat-o ei. Ea e jumatate din mine, jumatatea care a plecat impreuna cu minunea mea in gradina cu suflete. Le vad si acum cu ochii mintii alergand desculte prin campii cu iarba inalta si pline de maci, citind povesti de noapte buna, dansand sub cerul instelat si razand din tot sufletul.
A urmat un an despre care nu as putea sa va povestesc prea multe… a fost asa intuneric incat nu as avea oricum prea multe de povestit. Moartea unui copil nu e ceva ce se uita, nu trece, nu se vindeca, dar e o durere pe care inveti sa o duci pentru ca viata nu iti ofera prea multe variante, iar eu am decis sa scot ceva bun din toata durerea asta.
Asa au luat nastere grupurile de suport pentru parinti de inger in Arad. Sunt intalniri lunare menite sa ii indrume pe cei aflati in intuneric. Nu e nimic spectaculos, doar niste mame, multe lacrimi si povesti frumoase despre copii pe care ii purtam in suflet, dar pentru mine e catartic.
Intre timp in viata noastra a sosit si Tudor, mai mult ca perfectul meu, un baietel pe care il invatam sa iubeasca, sa alerge prin ploaie, sa sara in belti, sa caute melci, sa nu fuga de albine, sa culeaga zmeura si toate lucrurile frumoase care pentru noi inseamna copilarie.
Pentru ca noi nu am avut sansa sa cream prea multe amintiri alaturi de Francesca am decis sa le ofer altor familii sansa sa puna la pastrare amintiri pretioase cu ai lor copii asa ca m-am reprofilat de la fotografia de eveniment la cea de studio si am deschis o mica “fabricuta de amintiri” unde fotografiez cu precadere nou-nascuti, dar ma bucur cand imi trec pragul si burticile sau copilasii mai maricei <3 <3 <3.
Tot drumul pe care l-am parcurs m-a sculptat in ceea ce sunt azi, mama a doi copii minunati si o femeie care a invatat ca viata merita traita asa cu e ea cu bune si cu triste.”
Andreea-Irina Moisă, de la Keeper
“Buna, poate ma stiti deja, poate nu. Eu sunt Andreea, mamica a unui pui de 1 an si acusa, 4 luni. Anul trecut am prins curaj, impreuna cu sotul meu, sa ne deschidem un proiect mult timp visat: un magazin online de tricouri (cel putin, pentru inceput). Adresa este www.keeper.ro. Venim din familii modeste, parinti muncitori ce au beneficiat de un loc de munca stabil inca de la inceput. Ca asa era pe vremea lor. Eh, noi…ne-am batut cu mii de studenti sa prindem un job dupa facultate.
Fast forward, avem job-uri, sa zic…stabile. Dar e frustrant cand tu vrei sa faci ceva si dai peste oameni lenesi si insensibili. Sa nu zic de stresul legat de obiective de vanzari, ore petrecute la birou cu duiumul etc. Vrem sa scapam intr-o buna zi.
Si, ne-am facut firma. What’s next? Pana sa dam drumul la site, iar stres…unde vinzi? Cui vinzi? Cum faci sa ai vanzari constante? Oare reusim? O groaza de intrebari care la inceput nu ma lasau sa dorm. Visam tabele si alte prostii. Intr-un final am reusit sa il lansam, 6 luni mai tarziu, dar l-am lansat. Eh, de atunci, da, e un stres constant, dar cumva e un stres placut pentru ca stii ca muncesti pentru obiectivul tau. Stii ca trebuie sa vinzi, asta e clar. Dar nu vine nimeni sa bata cu pumnii in masa ca nu ai facut ce ti-ai asumat (si asumarea aia cu juma de gura, strans de usa).
Ca antreprenor, am intalnit si oameni neseriosi, ca deh, nu se poate fara. Ar fi prea usor. Oameni care nu stiu sa respecte partea lor de contract atunci cand tu te zbati sa le indeplinesti cererile cat mai rapid si cat mai bine. Oameni care te judeca pentru preturi fara sa se gandeasca putin la costurile din spatele acelui magazin ca nu e vorba doar de un tricou si gata etc. Dar trec si astea, incerc sa le las sa ma afecteze cat mai putin. Sunt o persoana optimista si prefer sa raman asa decat sa cad in capcana lucrurilor negative.
Dar am intalnit si oameni foarte ok, cu care ti-e drag sa lucrezi. Mamici de aici de pe grup, dar si alti parteneri gata sa te ajute sa cresti.
Ce mi se pare cel mai greu la a fi WAHM este sa gasesti parteneri cu aceeasi pasiune si acelasi obraz ca al tau. Asta este scopul acestei postari. Sa va rog, atunci cand vreti sa initiati un proiect, sa va ganditi si la celalalt. Afacerile cresc frumos daca cei implicati se respecta si se ajuta reciproc. Ca la urma urmei, cresc eu, cresti si tu. Si invers. Si respectati si concurenta. Ca totusi e loc pentru fiecare. Asa cum noi vrem sa scapam din mediul corporatist si avem un vis pentru care luptam, asa mai sunt si altii care incearca sa-si faca un rost.
Asa ca, daca vedeti oportunitati pe grup, fiti proactive si ajutati alte mamici prin colaborari, prin sfaturi si indrumari concrete. Iar voi mamicile din tabara cealalta, acceptati cu drag “
Mada Bosinceanu de la Elephant, ARAD
🙂)) și că vreau să învăț cât de mult pot să îmi cresc fetița frumos și blând, dar în același timp să am ocazia să petrec cât mai mult timp cu ea, nu doar acum în primii 2 ani de viață. Mi-am luat inima în dinți și am făcut un curs de educație prenatală Lamaze în Cluj (cu bebe de 5 luni jumătate după mine). Mi se pare că timpul e dușmanul numărul 1 și există atâtea informații greu de filtrat.🙂Gabriela Rusu de la Raisa’s Books si Raisa’s World of Toys, BUCURESTI
“Povestea mea a inceput acum aproape 5 ani, cand eram in CIC cu al doilea copil, avea 3 luni abia, baiatul avea 2 ani si 3 luni. Am fost sunata de la biroul unde lucram si mi s-a imputat sa ma intorc la birou, in maxim 3 luni, altfel urma sa fiu lasata pe liber (firma in insolventa, puteau face multe). Cum am refuzat vehement, pentru ca nu aveam de gand sa las 2 copii mici acasa, am fost informata ca vor lua masurile necesare. Initial mi se parea ireal, nu imi venea sa cred, dar trebuia sa incep sa ma gandesc deja la viitor. A fost momentul in care am luat decizia sa gasesc ceva de lucru de acasa. Am facut lista cu ce as putea face (traduceri – ca tot era meseria mea, sa imi fac un blog – desi sunt antitalent, sa croiesc lenjerii de pat, sa devin content writer, am scris cateva), mi-am deschis mintea catre oportunitati, nu am vrut sa disper sau sa intru in panica, am ales sa pun familia pe primul loc.
Cumva oportunitatile au inceput sa apara, prima fiind o colaborare cu un studio de dublaje, apoi a urmat activitatea cu cartile pentru copii. La rand a fost implicarea in wahm, cu webinariile, pentru care iti multumesc pentru incredere, am prins aripi cu aceasta ocazie! La rand a venit si deschiderea unui magazin online de jucarii, urmeaza mutarea in alt oras, iar oportunitatile vor veni cu siguranta in continuare.
Ce vreau sa spun de fapt este ca totul vine de la noi, sa ne dam voie sa ne dorim mai mult, sa ne dam voie sa visam maret, sa fim deschise atat schimbarii cat si oportunitatilor ce apar in jurul nostru! Puteti face orice va puneti in minte, puteti ajunge acolo unde va doriti. Trebuie doar sa vreti si sa faceti ceva in sensul acesta!
Multumesc WAHM!”
Debbie Stowe, de la Baby Bounce Bucharest, BUCURESTI
“Thank you Elena Gorun for this opportunity to address the community!
I’m from London but moved to Bucharest in 2002 to work as a journalist. I never left! A Romanian partner and two children later, and this is our home.
When I became a mum, in 2015, the demanding hours of journalism were less convenient, and I wanted to fit my career around my family (a second son followed in 2017). I’ve often been asked to teach English to Romanians, who value native-speaker teachers. I thought, if Romanian adults want to learn from me, maybe they want their kids to learn from me too!
I’ve always loved music and singing, and the idea for Baby Bounce Bucharest – a group teaching babies and toddlers English through songs, rhymes, stories and play – was born! We already did baby yoga at Ludotech and it seemed a great venue, with a warm and encouraging manager, Elena.
I started the group almost a year ago. I love it – it’s so rewarding seeing the smiles of the children and parents during sessions. I also love recording the music, as I have the privilege to work with a supremely talented musician – Emil Viciu of Sarmalele Reci.
The feedback I’ve had has been wonderful. Mums compliment me on the sessions, strangers tell me they’ve heard good things about my classes, and I’ve had many offers to work with children. I can see the babies who attend regularly growing in confidence and ability, and the parents tell me the same. People who’ve bought the Baby Bounce album say their children frequently ask for it and are learning words from it.
But starting a project has been way harder than I expected! The actual sessions take just 50 minutes, but the admin and marketing expand throughout the rest of the week! I have a super marketing partner now, Iulia, but as we both have babies, we don’t have much time and our “marketing meetings” take place while walking from Ludotech to the metro station!
I’ve also found it an emotional rollercoaster! Previously I’ve written books and done freelance journalism and some teaching. But launching something new and getting and keeping customers is something else entirely! If bookings are low (even if I know it’s probably because of bad weather, or a flu outbreak, or a holiday weekend) I stress and worry nobody likes the group anymore! And sometimes parents come for the first time (which I offer free of charge) and they and their child smile and laugh through the whole session – then I never see them again!
While I’ve found being British a professional advantage here, I’ve also had to navigate cultural differences. In the UK, when children attend a class, their parents tend to see it as a commitment, and bring them regularly. Baby Bounce does have its regulars (thank you!) but it seems here that some parents see such classes more as a nice thing to do occasionally, rather than every week.
Of course that is their right, and families are very welcome as often as they want to come! But it makes the attendance quite volatile – one week I had 16 bookings for my first session (we do Friday at 10.30 and 12.00) and parents were sitting on the floor! So I relaxed and didn’t promote the next week’s 10.30 session – and just six people came!
There are other small differences like Romanian parents being more germ conscious than Brits. In the UK, we take our kids to their activities even if they have snot (muci) hanging from their noses! Here, nobody would appreciate that! Plus Romanians don’t tend to bring very young babies to classes, whereas in Britain we do that from day one. So that means I have a smaller customer pool!
Another challenge is that shared by every working mum: finding enough time for kids, partner, job, project, self and friends, and feeling like I’m doing everything badly because I don’t have that time (some weeks I barely find a few minutes to try and promote Baby Bounce).
I don’t feel I’ve been “in business” long enough to offer tips, but I would say, if you have an idea, go for it! Being an emerging market with a population open to new things (in Bucharest, anyway), Romania is a fertile place to launch projects.
I’ve loved doing Baby Bounce and I’m so glad I worked up the courage to start it.
Thank you for reading this far, and bafta tuturor!”
Oana Jindiceanu, BUCURESTI
“Povestea mea de mamă începe în 2010, atunci când am rămas însărcinată cu primul meu copil.
Vestea a venit pe neașteptate și a creat valuri mari în familia mea. Mama mea s-a temut foarte tare că soțul (pe atunci doar “prieten”) mă va părăsi și că voi fi nevoită să îmi cresc singură copilul, ceea ce îmi va distruge cariera de actriță. La vremea aceea terminasem facultatea de 4 ani și jucam în producții independente. Firește că nu s-a întâmplat așa, anul acesta am sărbătorit 9 ani de căsnicie, iar eu mi-am “distrus cariera de actriță” cu încă 3 copii (în 2013, 2015 și 2018).
La al doilea copil (2013), a apărut și Elena Gorun în viața mea (Doamne, când au trecut anii ăștia ?!), căreia îi mulțumesc încă o dată pentru sprijinul acordat de-a lungul timpului și pentru comunitatea aceasta minunată! ❤
Cariera mea de actriță a avut pauze mari. Ar fi avut și dacă nu “făceam atâția copii” 🙂 . Am devenit mult mai selectivă cu proiectele la care particip.
În tot acest timp, din 2010 până astăzi, am învățat să fac o mulțime de alte lucruri, fără să renunț la meseria mea: am scris articole, am tradus, am fost editor-șef al unui site dedicat alimentației copiilor, am învățat social media, am susținut diverse ateliere pentru copii și adulți, am învățat advertising, am pornit un blog, mi-am descoperit multe pasiuni!
De un an și jumătate mă ocup de cărțile pentu copii, care mi-au adus multe satisfacții, într-un moment încare încrederea în propriile-mi forțe scăzuse alarmant.
Viața de #wahm nu e chiar cea mai relaxată , am avut multe momente de cumpănă, situații dificile, dar am întalnit o mulțime de oameni minunați, care m-au ajutat și de la care am învățat enorm!
Am înțeles că mamele au puteri nebănuite și că sunt ființe cu adevărat extraordinare! Mă mândresc cu voi peste tot și mă străduiesc să dau și eu mai departe ce am primit aici! ❤
Vă mulțumim, vă îmbrățișăm, vă dorim spor în toate și o vară plină de roade! ”
Adela Ionita, WAHM, BUCURESTI:
“Sunt Adela Ioniță, freelancer și mamă a două fetițe simpatice foc. Sunt trainer, scriu și vorbesc despre dezvoltare personală, antreprenoriat și freelancing, scriu pentru alte companii (în funcție de profilul fiecăreia), sunt trainer și colaborez cu persoanele care vor să își deschidă o afacere proprie.
În 2014 am lansat proiectul Tu in centru (www.tuincentru.ro), prin care susțin oamenii care vor să se dezvolte personal și profesional, care simt că a venit momentul să facă anumite schimbări în viața lor, dar nu știu de unde și cum să înceapă acest proces.
În trainguri, îmi place să abordez cu prioritate segmentul de dezvoltare personală, fie că mă adresez persoanelor fizice sau companiilor.
Pe de altă parte, ajut persoanele care au afaceri proprii și își doresc mai multă vizibilitate online. În acest sens, am creat o secțiune pe blog numită “Povesti de succes” în care am publicat peste 50 de interviuri cu oameni care au reușit să-și dezvolte business-ul visat. În plus față de partea de training, creez continut pentru companiile care au nevoie de content pe site-urile proprii.
Businessul meu este dedicat oamenilor care se lasă pe ei înșiși la urmă, prioritizând mereu alte persoane și alte activități. Mă adresez în special femeilor pentru că noi avem cu precădere tendința de a avea grijă de tot ce este în jurul nostru, mai puțin de noi. Punem pe primul plan copiii, soțul, iubitul, jobul, casa, părinții, prietenii, iar de noi uităm sau, până ajungem la noi, timpul și energia au dispărut pe parcurs.
De aceea am ales numele “Tu în centru”. Eu consider că, înainte de a face bine altora, trebuie să fii Tu bine, trebuie să te așezi pe Tine în centrul vieții tale, să îți oferi atenție, grijă, iubire, înțelegere și acceptare. Apoi vei putea să le oferi și celorlalți; dar dacă tu nu știi ce înseamnă, cum să oferi ceva ce îți este necunoscut?
În discuțiile cu mine, oamenii spun că se simt importanți, că se simt ascultați și acceptați așa cum sunt ei. Atunci când am descoperit dezvoltarea personală și importanța acesteia în viața fiecăruia dintre noi, am știut că aici este locul în care eu pot contribui semnificativ.
De atunci, totul s-a legat firesc, iar faptul că pot susține oamenii în procesul lor de evoluție este parte din misiunea mea.”
Elena-Cristina Constantin de la Pic Atelier, PLOIESTI:
“Bună să vă fie inima, dragile mele!
O parte dintre voi mă știți sau m-ați văzut pe aici prin grup. Sunt coordonator pentru WAHM Ploiești și îmi cer iertare că nu am mișcat prea multe dar poate o să mă înțelegeți în rândurile de mai jos de ce am ajuns așa. 
🙁 Nu îmi face onoare!
Sunt Cristina Constantin, mămica proiectului Pic Atelier. Totul a pornit din dorința de a sta cu cel mic acasă, de a petrece mai mult timp cu familia, asta cum de altfel încercăm să facem toate. În iarna lui 2017 am aderat în acest grup fain.
La început a fost așa, wow, oamenii ăștia chiar au un curs în ceea ce fac, eu plană cu totul.
Lucrasem ca și consultant în asigurări în București, fiind din Ploiești. Un job care mi-a arătat că oamenii sunt cum sunt, cu minusuri, cu plusuri dar cu multă îndoială în ceea ce se petrece în jurul lor.
Bun, next step, s-a născut fi-miu. Poc, ce fac de acum? Copil cuminte, hai că încep să pictez diverse. Bun, zis și făcut. Mi-am cumpărat materiale, am lucrat diverse articole, toate pentru familie și apropiați.
Soțul, insistent din fire, m-a împins de la spate susținându-mă și spunându-mi mereu că pot mai mult și că să fac ceea ce îmi doresc, că unii nu au șansa mea și că e timpul să fac ceea ce îmi place.
Am avut o perioadă când am renunțat, oarecum, și mi-am căutat un job. Am lucrat 6 luni, dar am înțeles că nici acolo nu mă potrivesc sau poate că aveam așteptări mult prea mari de la niște oameni care nu aveau scopuri atât de înalte și obiective clare în ceea ce privește evoluția companiei. Din nou s-a instaurat teama. Ce fac de acum înainte?
Am revenit la ceea ce făceam cu drag, cu pasiune, cu dăruire. În urma particpării la diverse call-uri în grup, citind mereu că este necesar să lucrezi legal și că asta este datorie morală față de semeni, în primăvara lui 2018 am decis să înființez un SRL, care să mă acopere și să îmi acopere activitatea.
Zis și făcut, cu ocazia am înțeles că trebuie să devin serioasă mai ales că aveam grijă de familia mea prin munca aceasta. Am înțeles că așa trebuie, să devin antreprenor cu acte în regulă, nu doar un simplu fentant al ANAF-ului sau a oricărei autoritate.
Sincer? Cred că sunt mai fericiți cei care nu lucrează cu acte. Vă spun și de ce, nu duc grija birocrației. Simplu!
Toate bune și frumoase, credit la bancă, că na, de unde bani, suntem oameni simpli, nu milionari.
Am găsit spațiu, l-am împărțit cu bune și cu rele, era bine. L-am dus pe cel mic la creșă și atunci a început declinul nostru și chiar poate al micii afaceri, copil care s-a îmbolnăvit după doar 10 zile de creșă cu deznodământ încerct. Spitalizare 2 luni de zile, în care am făcut naveta la două zile la București. Lucram gaotic pentru că trebuia să susțin și chiria atelierului, contabilă, utilitățile și familia. Vă spun sincer că a fost cea mai grea perioadă. Într-un final mi-am văzut acasă și copilul și soțul și parcă începeau lucrurile să revină la normal.
Dar nu a fost așa. De ce? Sindromul burnout poate apărea și în aceste condiții, vă asigur. Nu intru în detalii, am terminat Facultatea de Litere cu specializare în Pedagogie și cam știu cum și când se intaurează acest sindrom.
Pentru sănătatea copilului am fost nevoită să renunț la atelier și să lucrez de acasă. Toate păreau simple și gata de realizat. Dar nu a fost așa. Din luna ianuarie și până azi abia am reușit să finalizez 20 de comenzi. Mulți ar spune că a fost o perioadă și că trece, că nu e nimic grav, că nu ai nevoie de psiholog sau că lasă că și alții trec prin situații mult mai grele. Da, nu neg că se poate și mai rău de atât, dar eu vă spun sincer că încă mă simt pierdută în adevăratul sens al cuvântului.
De curând am decis să plecăm, avem nevoie de un restart departe de tot. Știu, poate nu e cea mai bună variantă dar ne este necesară. Nu aș vrea să renunț la mica afacere dar o perioadă bună va fi în stand by. Să mă ierte minunata mea contabilă, cred că am fost cel mai prost client ever!
Acum, din poziția de mic antreprenor o să pun pe tapet niște lucruri:
1. Forma legală este cea mai bună decizie din punct de vedere moral cât și legal, dar și pentru liniștea ta.
2. Când începi să te informezi pentru legalizare, încearcă să vorbești cu o persoană care este bine informată din punct de vedere legislativ și pune cât mai multe întrebări, este de preferat să ai multe întrebări, chiar dacă unele ți se par banale sau prostești.
3. Statutul de antreprenor nu te scutește de griji, dar formând o echipă cu oameni bine informați și care au ceva experiență te vor ajuta să evoluezi.
4. Nu te aștepta ca cei din instituțiile statului să trateze bine, nu există, toți sunt plictisiți și puși pe amenzi. E strict părerea mea de mic antreprenor. Și încă ceva, nu îți vor spune unde ai greșit și dacă poti remedia, ci te vor pune să plătești dacă ai făcut asta.
5. Un contabil bine pregătit te va ajuta fără dar și poate în tot ceeea ce înseamnă parcurs și dezvoltare. Din nou, sper să aveți parte de unul minunat cum am eu.
6. Acest grup vă poate oferi cam toate intrumentele necesare pentru a porni la drum, deci nu ezitați!
7. Dacă sunteți antreprenor nu veți scăpa de facturi scanate și/sau date contabilului și altre drăcovenii pentru ca acesta să vă poată realiza declarațiile lunare și restul.
8. Mulți recomandă să îți fac un plan de business pe o anumită perioadă. Eu zic că nu e neapărat necesar, de ce? Pentru că tu dacă lucrezi frumos, calitativ și ești o persoană serioasă vei avea comenzi. Asta vă spun experiență. Sunt în stand by, dar oamenii vin către mine, chiar dacă nu sunt cel mai bun exemplu de antreprenor.
9. Despre compromisuri: nu fac compromisuri sub nicio formă. Dacă alegi să faci compromisuri, nu vei scăpa de ele niciodată. Dau un exemplu: dacă tu spui clar și frumos că nu lucrezi în weekend și chiar te ți de acest aspect, atunci nu vei duce grija clienților care să te presezi când vor dori ei.
10. Tips and tricks: lucrați după un program și respectați-vă familia și apoi clienții. O să aveți de câștigat enorm din asta! Programul bine stabilit vă pune ordine în desfășurarea activităților zilnice dar și în dinamica familei.
Am scris mult și sper că e cu folos. Dacă vă doriți să mă întrebați diverse cu mare drag vă răspund! Ce v-am povestit este o părticică din ceea ce am asimilat în decursul unui an de antreprenoriat.
Vă mulțumesc pentru oportunitate și pentru faptul că mă suporți Elena Gorun! Mulțumesc din inimă! Vă iubesc pe toate!”
https://www.facebook.com/picatelier/
Elena Gorun, Bucuresti
“Neata, dragi WAHMs.
Elena Gorun ma numesc, am 32 de ani, sunt sociolog, mama lui Vladut.
Voi crede probabil cat voi fi in acel “impreuna” cu ocazia caruia punem la comun resurse, idei, sperante, munca, si care imi ghideaza viata ca un far.
Avand o sora geamana, m-am format si am crescut cu aceasta cununa a vietii laolalta, impartasind bucurii, tristeti, incercari si reluari, caderi si impliniri.
Am onoarea sa spun ca la 18 ani m-am mai nascut o data
datorita unei probleme de sanatate. Dar da, am ales viata si iubirea, convinsa fiind ca voi imbratisa un ROST
care va aduce bucurie si va genera speranta, venind in intampinarea unui Univers generos pe care il las sa se manifeste in toata splendoarea, cu incredere.
Iata ce simt eu ca fac zilnic aici deschizand mailuri, raspunzand la 40 de mesaje zilnic, scriind proiecte alaturi de colegi, intalnindu-ma cu mame pentru o imbratisare ca o promisiune indrumatoare ca ne suntem alaturi si nu doar cand ne e bine, ci vom si plange impreuna solidar si uman, profund uman.
Aveam 27 de ani cand am fondat comunitatea WAHM, locuiam in strainatate si sufeream pana la durere de o singuratate acaparatoare, stiind totodata ca va am pe voi aici, cred ca, de fapt, presimtind.
Am ales sa ma intorc si sa facem o diferenta, mai tineti minte cand scriam pe la inceputuri ca imi propun sa scriem istorie, dar mai ales sa o coloram. Acea istorie cu gust, farmec, amintiri care pot fi destainuite zilnic prin cine devenim impreuna.
Da, chiar si acolo, eu povesteam despre noi, despre cat de motivate, unite, determinate suntem, strangeam fonduri pentru campania “Mamele singure au superputeri” si bateam la ziduri, nu la usi. Usor nu a fost, nu este, dar nu caut acest usor pentru ca nimic nu gasesc a fi mai implinitor decat o munca vindecatoare dusa impreuna.
Intocmai ca un organism viu e WAHM pentru mine, o fiinta care m-a si trantit, ca in basme, ne-am luat la lupta pana la genunchi, pana la brau, pana la umar, dar uite ca au trecut 6 ani aproape in care am cunoscut atat de multe energii, vise si a ajuns sa mi se para urgent sa imaginam; intocmai cum scrie asa frumos si Radu Gyr, pentru mine cele mai crancene infrangeri au reprezentat renuntarile la vis.
A fost nevoie de o autodisciplina si o formare, sete de intelegere si multumesc cu aceasta ocazie tuturor celor care au poposit in viata mea si au ales sa facem aceasta calatorie a vietii impreuna, o calatorie in care multe dintre voi ma mai invitati la un popas odihnitor, in care va oferiti sa ne purtam in brate cand vreuna nu mai poate continua. Am plans cu voi, am ras, am simtit si gustul neputintei, pumni de neputinta chiar, dar cate am realizat impreuna!!!
Flashmoburi, mii de evenimente, targuri, lansari de carti, prezentari de moda, ateliere, sezatori, traininguri, un univers intreg.
Poate pare o nebunie, insa cand imi suflec manecile sa lucrez la cate un event, sa va scriu voua, sa intru pe grupurile ong-ului, lucrurile sunt curgatoare, clare, nu usoare, dar e limpede incotro.
Asadar, voi incheia aceasta destainuire prin a va invita inca o data sa imi fiti alaturi. Cum?
Votand proiectul prin care dorim sa facilitam accesul adolescentilor la educatie nonformala, consiliere psihologica, vocationala, profesionala – EDucatiON
LINK proiect inscris la Tara lui Andrei
https://www.taraluiandrei.ro/ro-smart/educatie…
Va multumesc ca m-ati citit.”