Experienta Zizi pe explicate

Interviu realizat de Alexandra Pintea Varnava (www.Ouzoland.com)

Oana Radu Jindiceanu de la Experiența Zizi este mămică de doi băieți, actriță, care și-a făcut o profesie din joc.

– Oana, ce este Experiența Zizi?

Experienţa Zizi s-a născut din necesitatea de a oferi copiilor mei activităţi (re)creative, care să-i ajute să se dezvolte armonios. Iniţial, am pornit cu un concept de ateliere aniversare, special concepute pentru zilele de naştere ale copiilor mici: 1, 2 şi 3 ani, pentru că oferta pentru acest segment de vârstă mi se părea insuficientă. Apoi, am conceput o serie de ateliere de sine stătătoare, sfătuindu-mă şi cu prietenele mele de la Eu, părinte ghemotoc, psihoterapeuţi de profesie.

Oana Radu Experienta Zizi

Autor: Mihai Gălbinişteanu

 

– Și cum se împacă ea cu mămiceala? Sau cum se completează ea cu mămiceala?

Dacă nu aş fi avut copii, Exeprienţa Zizi nu s-ar fi născut :). Copiii sunt o sursă continuă de inspiraţie. Acum avem o perioadă mai lentă, pentru că aşteptăm şi o fetiţă care va sosi la începutul lui octombrie. Pentru moment am redus numărul atelierelor, dar cu siguranţă, noua experienţă a maternităţii îşi va pune amprenta şi asupra Experienţei Zizi.

10985483_10153018653431001_3671979979243694489_o

 

Foto: Imagikon

– Cum arată o zi de a ta? Și cât de mult îți implici băieții în programul tău de zi cu zi?

Zilele mele nu seamănă una cu cealaltă. Uneori e un haos total :), alteori avem un program de urmat. Băieţii se implică aproape în toate activităţile casnice: curăţenie, spălat rufe, vase, ordine, gătit, dar şi în ateliere. Îi iau mereu cu mine şi, fie lucrează alături de ceilalţi copii, fie, dacă avem un atelier cu bebeluşi, de exemplu, se joacă singuri. Adesea, cel mare (4 ani şi 7 luni) îmi sugerează noi teme pentru atelierele Zizi.

– Te simți parte a comunității de Work At Home Mom? Care-s după tine avantajele unei work at home mom? Dar dezavantajele?

De când am aflat de existenţa acestei comunităţi, mi-am dat seama că locul meu este aici. M-am născut work at home :), iar profesia pe care mi-am ales-o, urmează acest instinct natural. Nu aş putea niciodată să lucrez cu program fix (am încercat şi asta). Apoi, aici am găsit sprijin real ori de câte ori am avut nevoie. Mamele WAHM sunt pur şi simplu extraordinare! Avantajele de a fi work at home sunt multe: eşti propriul tău şef, ai program flexibil, libertatea de aţi alege colaboratorii, proiectele ş.a.md. Dezavantaje ar fi lipsa unui venit constant, iar atunci când nu ai un ajutor în casă (bunică, bonă, menajeră) lucurile devin desul de dificil de gestionat. Pentru mine, însă, libertatea e mai importantă decât confortul. 🙂

Oana Radu prezantare Experienta Zizi

FOTO: Andrei Jindiceanu

– Un mesaj pentru toate mămicile din comunitate.

În primul rând, vreau să felicit mamele care au avut curajul de a renunţa la un loc de muncă stabil pentru a-şi urma visul şi pentru a fi mai aproape de copiii lor. Ştiu că sunt multe astfel de mame în comunitatea noastră. Apoi, le doresc tuturor mamelor wahm, putere, inspiraţie răbdare şi dragoste pentru a-şi duce la bun sfârşit proiectele, mai mari sau mai mici.

Recomanzi articolul acesta?
Trimite și prietenilor

Lasă un răspuns