Câteva cuvinte despre tine, ce pasiuni ai și cum ai ajuns la proiectul pe care îl vei prezenta astăzi?
Sunt Alexandra, în primul rând mămica unui minunat băiețel de 2 ani și, abia mai apoi, omul care a dat naștere unui vis uitat demult…
Sunt o fire extrem de energică, sociabilă și dornică de noi provocări. Îmi place enorm să călătoresc, iubesc muntele și, de câte ori am ocazia sunt ACOLO, pe cărări de munte, în locurile care mă inspiră, care mă încarcă cu energie pozitiva și mă relaxează.
Fost reprezentant medical, mi-am dorit să mai petrec timp cu piticul meu și după vârsta de 2 ani și am renunțat la vechiul job. Așa a luat naștere un proiect de suflet: Aranjamente Florale by Alexandra. Astfel îmbin utilul cu plăcutul: fac ceea ce-mi place, împreună cu băiețelul meu (care nu de puține ori îmi este de mare ajutor).
Pe lângă timpul investit, partea materială inițială ce cost a avut? Autosusținerea proiectului există?
Într-adevăr este nevoie de timp, răbdare și pasiune. Este un domeniu în care trebuie să pui suflet și să creezi din suflet, altfel nu merge. Pe lângă asta, nici partea materiala nu este de neglijat: sunt materiale, ustensile, materie primă, cursuri (care sunt destul de scumpe) care trebuiesc achiziționate. Apoi, mai sunt florile care, după cum știm cu toții, sunt vii și este nevoie de multă grijă pentru că altfel poți pierde mare parte din investiție, iar pretul lor nu este deloc neglijabil.
De aceea, cea mai mare investiție materială este în cursurile fără de care nu poți avea un start bun. Am parcurs o parte importantă, dar mai urmează și alte cursuri care mă vor ajută să mă perfecționez. În fiecare zi avem ceva nou de învățat, nu-i așa?
Autosusținere? Încă nu în totalitate, dar sunt extrem de mulțumită de ceea ce am realizat până acum și cred cu tărie că voi crește.
Aranjamentele tale ce materiale conțin? Care sunt preferatele tale?
Aranjamentele mele conțin în primul rând flori naturale (dealtfel lucrez doar cu materiale naturale și, de obicei, îmi realizez singură suporții aranjamentelor), apoi diverse soluții care mă ajută să le păstrez și să le livrez proaspete și alte accesorii florale.
Îți faci un plan/o schiță înainte de a îmbina materialele?
Da. Întotdeauna îmi fac dinainte un plan și știu, în mare, cum va arăta aranjamentul sau buchetul. Este destul de greu de realizat efectiv o schiță și este greu pentru că, de obicei, clienții nu își pot imagina rezultatul final, iar rolul meu devine și mai important: trebuie să impresionez clientul, dar și persoana pentru care a fost realizat (pentru că, în general, vorbim de cadouri florale).
Aranjamentele pentru sărbătorile de iarnă, spre exemplu, pentru 1 și 8 martie sau aranjamentele pentru nunți/botezuri într-adevăr pot fi oarecum “schițate” sau reproduse după un model al clientului, dacă este cazul.
Cât timp a luat cel mai pretențios aranjament? Ne arăți o poză?
Toate aranjamentele/ buchetele necesită timp și răbdare, dar aranjamentele de Crăciun necesită cel mai mult timp pentru că le realizez în totalitate manual și sunt muuuulte (coronițele din foto 1 necesită, de departe, cel mai mult timp, circa 5 ore fiecare). Însă cele mai pretențioase sunt, evident, buchetele de mireasă (foto 2). Pe lângă timp, necesită extrem de multă răbdare, atenție și dăruire. Fiecare floare folosită în buchetul de mireasă este specială și trebuie să fie impecabilă, astfel că fiecare fir folosit trebuie atent prelucrat. Apoi, restul aranjamentelor pentru nunți/botezuri necesită mult timp și nu trebuie uitat că ele nu pot fi realizate cu mult timp înainte (foto 3)
Piedici ai avut? Ce anume te-a motivat să mergi mai departe? Familia te ajută în acest proiect?
Cea mai mare piedică a tuturor celor care sunt la început, în orice domeniu, cred că este lipsa clienților. Durează puțin până te promovezi, până când lumea te cunoaște și apoi are încredere să apeleze la serviciile tale. Este periculos pentru că asta te poate demotiva și uneori te poate face să renunți, dar nu este și cazul meu. Încă sunt la început, dar cresc încet și sigur și mă bucur enorm când vâd că oamenii cu care am colaborat sunt mulțumiți, mă recomandă și îmi apreciază munca.
Da, familia mă susține și cel mai înfocat “suporter” este Mihai, băiețelul meu). El îmi dă încredere și mă face să îmi doresc să evoluez.
Cam câte ore petreci pe zi/săptămână pentru proiect?
Depinde foarte mult de câte și ce comenzi am. Spre exemplu, pentru un eveniment trebuie să lucrez mult (12-14 ore) pentru că toate aranjamentele trebuiesc realizate cu maxim 24 de ore înainte, iar aranjamentele/buchetele necesită între 2-4 ore fiecare.
A doua parte a săptămânii de obicei este cea mai încărcată pentru că atunci au loc diverse evenimente și tot atunci oamenii își serbează aniversări/onomastici, iar majoritatea comenzilor sunt cadouri.
Unde te promovezi? Cum anume? Din câte ai observat, ce funcționează mai bine?
Deocamdată mă promovez pe Internet, pe Facebook mai exact, și intenționez să-mi fac și un site. Participarea la Mama Fest a fost iarăși o experiență grozavă. Adevărata promovare însă vine din recomandările celor cu care am lucrat și asta am simțit-o din plin.
Unde putem găsi aranjamentele tale? Dacă sunt mămici interesate de acest domeniu, ai dori să oferi din cunoștințele tale de până acum?
Aranjamentele mele le puteți vedea pe pagina: https://www.facebook.com/floribyalexandra/
Cu siguranță pot împărtăși din experiența mea de până acum și altor persoane, însă deocamdata mai am și eu foarte multe de învățat.
Câteva gânduri despre și pentru mămicile Wahm.
WAHM… wow, atâtea mămici talentate, atâtea lucruri frumoase realizate de femei întreprinzătoare… Nu pot decât să le felicit din toată inima pe fiecare și să le doresc să aibă putere de muncă în continuare, inspirație, curaj, răbdare și sper ca fiecare în parte să își împlinească Visul.