Botez Tematic – un proiect de minune

Interviu realizat de Alexandra Pintea Varnava (www.Ouzoland.com)

Alexandra e mămica unui pitic de doi ani și talentul din spatele proiectului Botez Tematic. Decorațiuni tematice, inedite și pline de creativitate – eu una nu m-am mai saturat privind ce a relizat până acum. Explozie de culoare și detalii migăloase.

Alexandra, cum ai ajuns la ideea proiectului ăstuia?

 Aș putea spune… întâmplător. Dar cum în viață nimic nu este întâmplător, probabil că întreg universaul a complotat ca eu să ajung la acest proiect.

Urma să botezam băiețelul unor prieteni și eu, încercând s-o ajut pe mamică, i-am trimis într-o seară niște poze cu ce decorațiuni ar putea să aibă la botez. Mamica mi-a propus să le facem noi, împreună.

Cum ea a fost foarte ocupată cu bebelușul în primele luni de viață, a trebuit să mă mobilizez si să mă ocup eu integral de tot ce a însemnat partea de decorațiuni: aranjamente florale, invitații, meniuri, place-carduri, numere de masă, mărturii și alte accesorii, toate tematice, personalizate… și mi-a placut al naibii de mult!

Decorațiunile au fost foarte apreciate și asta m-a încurajat să mai gandesc eu câteva tematici noi, pentru ca la scurt timp să vină și prima comandă.

Avion

 

 

Cum arată o zi a ta? Întreb asta pentru îmi închipui câtă muncă se ascunde în spatele fiecărui obiect realizat și știu că ai și un băiețel de doar 2 ani. 

Am parte de cel mai frumos început de zi când puiul meu vine din patuțul lui la mine în pat și ne dragălim și ne pupăm și ne spunem “Bună ațaaaa, mami!” și “Bună dimineața, iubitule!”. Este momentul în care eu sunt inundată de fericire și asta mă încarcă de energie, de voie bună, de iubire și de creativitate!

Aranjament 2

Urmează agitație mare cu miros de cafea și jucării inșirate prin toată casa, cu “Mami, ce-i acolo?’’, cu “Ute, mami, ute, am eușit!”(în traducere: Uite, mami, uite, am reușit… îmi arată el, mândru că a facut nu știu ce)

Apoi puiul pleacă în parc iar mami la treaba:  întalniri cu furnizori, cu clienți, cu colaboratori, probe de tipar, de grafică, teste pe diferite tipuri cartoane, concepte noi, telefoane, e-mailuri, postări pe pagina de Facebook.

Încerc, pe cât posibil, să fiu cât mai mult timp cu el, iar când ceva nu iese, el este talismanul meu. Mă cuibăresc în spațiul lui și sunt cea mai fericită că am acest refugiu care mă umple de energie și mă ajută să-mi pun lucrurile în ordine.

 

 

Ce realizezi mai exact? Dă-mi un exemplu detaliat pentru că eu una nu aș știi care-s opțiunile sau mai bine zis ce să cer (noi la botez am comandat invitații și câteva buchete de flori, îmi închipui însă că oferta e mult, mult mai largă!)

 

Realizez decorațiuni personalizate cu tema evenimentului și cu povestea bebelușului botezat. De la materiale tipărite precum invitații, plicuri, meniuri, place-carduri simple sau tip plic pentru dar, mărturii, numere de masă, până la aranjamente florale cu flori naturale, aranjamente florale cu flori din hârtie, decor pentru cristelniță și multe alte accesorii, toate personalizate, tematice, modele unice, inedite.

 Aranjament castel cu detalii materiale

 

Cine te-a susținut și o face în continuare? 

Cea mai mare susținere o am din partea soțului meu. Mă ajută atât în ceea ce fac în cadrul proiectului Botez Tematic, cât mai ales, se implică în creșterea și educarea puiului nostru.

 

 

Cum împaci viața de mămică cu munca? Îl implici în ceea ce faci? 

Tot ceea ce fac eu este presărat cu inspirație de Albert  J . El este prezent în tot ceea ce fac, cu gândul, cu sufletul, cu cuvintele lui nou-învațate, cu veselia lui, cu zâmbetele lui, cu chiuielile lui, cu joaca lui.

De multe ori mă ajută și el dar se plictisește repede. Iar când consideră el că am nevoie de o pauză… îmi spune “Gata heaba, mami, gata heaba!” (Gata treaba, mami, gata treaba!). Urmează o partidă de joacă, drăgaleală, chiuială și pupăceală până când îmi spune printre râsete și chiuieli ”Gata bububeala, mami!” (Gata iubeala, mami!)

Ansablu 1

 

Un mesaj pentru toate mamele din comunitatea WAHM România?

 

Urmați-vă visele, oricât de greu vi s-ar părea! Nu este nimic mai minunat pe lumea asta decât să muncești cu drag, cu plăcere și în același timp să poți fi alături de puiul tău cât mai mult timp!

 Pe Alexandra și al ei proiect minunat îi găsiți aici: https://www.facebook.com/BotezTematic?fref=ts

Recomanzi articolul acesta?
Trimite și prietenilor

Lasă un răspuns