Articol realizat de Andra Todirita, mama si lifecoach in urma participarii la Calatorie in lumea pakistaneza , MOM2MOM, alaturi de Cristina Sahibzada Iosef, mama WAHM.
Dragile mele mamici WAHM, vreau sa va spun o poveste. Va mira? Si noi, mamicile, avem dreptul la povesti.
A fost o data ca niciodata, ca de n-ar fi nu s-ar povesti, o gradina fermecata. Era in prag de toamna, cand frunzele copacilor sunt inca verzi, iarba moale, tocmai buna de calcat pe ea, iar soarele, inca stralucitor, dar parca nu atat de puternic. Se facea ca in gradina fermecata era o zana frumoasa si blanda.Straie ca ale ei, neasemuite, nu mai gaseai niciunde pe pamant.Ea venea dintr-o tara de basm, numita Pakistan. Acolo, oamenii erau blanzi si drepti, iubitori si plini de pace in suflet. Ati zice poate: “si la noi sunt oameni buni, drepti si iubitori!”si nu ati gresi deloc. Doar ca locuitorii acestui taram de basm erau cu adevarat speciali datorita mestesugului lor cel mai de pret: ARTA CULINARA.
Stia zana sa faca mancaruri atat de bune, sa te lingi pe degete, nu alta.Pregatiti sa ii deguste bucatele alese si sa-i afle secretele, venira spiridusi din toate zarile. Iar zana noastra, generoasa si zambitoare nu ezita o clipa in a-i purta pe toti cei prezenti prin paleta de condimente fermecate si prin tainele bucatelor pakistaneze. Se uitara lung spiridusii si tare se minunara de prafurile fermecate cu denumiri ciudate, ca: Turmeric, Methi, Cardamon sau Garam masala. Zana presara cate putin din fiecare si mancarea, altfel banala, se transforma intr-o delicatesa de mese-mparatesti.
Mancara spiridusii si mancara, zi de vara pana-n seara, iar la sfarsit se tolanira pe covorul moale de iarba din poienita, pentru a degusta o licoaremagica, pe care le-o pregatise tot zana; dar ce sa vezi: atat de speciala era licoarea aceasta, incat spiridusii uitara tot ce le spusese pana atunci craiasa si isi dadura seama ca nu le ramanea de facut altceva, decat sa o invite pe zana sa le mai povesteasca inca o data, cu alta ocazie.
Un spiridus insa, mai siret de felul lui, scrisese pe o bucata de hartie cate ceva din cele auzite si, vazand ca toata lumea uitase ca prin minune tot ce povestise zana, se hotari nazdravanul, sa se foloseasca de notite si sa povesteasca si altora din secretele craiesei. Doar ca, pana sa apuce sa faca asta, ca prin minune, cuvintele scrise pe hartie se amestecara, literele incepurasa se schimbe intre ele si spiridusul nu mai reusi sa inteleaga decat ce am apucat sa va povestesc eu aici.
Dar zana noastra, buna si generoasa cum se afla dansa, promise cu mana pe inima, ca se va intoarce intr-o alta zi sa povesteasca din nou despre taramul ei de basm si sa aduca cu ea din bucatele alese pe care se pricepea atat de bine sa le faca. Iar la final, lasa in urma ei cateva esarfe matasoase, bratari colorate si bluzite atent croite de locuitorii taramului Pakistan, ca sa o tinem minte si sa nu credem ca a fost doar o nascocire a imaginatiei noastre.
Si-am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea- asa!
Recomanzi articolul acesta?