10 idei grozave pentru mamele care lucrează de acasa

Aproape toate mamele au rezerve cu privire la părăsirea casei pentru a se întoarce la serviciu, odată  cu apariția copiilor în viața de familie. Din fericire, trăim vremuri în care tehnologia inovativă precum și noua gândire corporatistă a făcut posibilă obținerea succesului în ambele lumi. Mai jos veți găsi o listă cu 10 posturi grozave pentru mamele ce doresc să lucreze de acasă. Toate locurile de muncă menționate mai jos permit proaspetelor mămici să își continue munca și după o naștere recentă, sau să opteze pentru întoarcere în câmpul muncii după ce au renunțat la aceasta în favoarea familiei.

În timp ce multe joburi orientate către mamele ce doresc să lucreze de acasă sunt păcăleli – cum ar fi lipirea plicurilor sau altele asemenea – cele menționate mai jos sunt sută la sută reale. Fiecare dintre acestea nu numai că este potrivit pentru mamele ce vor să lucreze de acasă, dar majoritatea oferă programe flexibile de lucru ce se armonizează cu obligațiile și activitățile parentale și casnice. De la meditații la servicii clienți, la editare și transcrieri, sunt multe opțiuni disponibile pentru mămicile ce doresc să lucreze de acasă.

 

Evaluator cercetare web: Dacă aveți cunoștințe tehnice precum și abilități de lucru cu calculatorul, puteți deveni o mamă ce lucrează de acasă cu funcția de evaluator cercetare web. Acest lucru presupune să faceți cercetare pe internet pentru îmbunătățirea motoarelor de căutare. Deseori sunt disponibile orare flexibile de lucru și part time. Pe site-urile specializate puteți găsi o mulțime de locuri de muncă privind cercetarea de piață, colectarea de date etc.

Specialist bază de date: Acest tip de job oferă mamelor posibilitatea de a lucra de acasă. Funcția de specialist bază de date presupune introducerea unor date într-un sistem folosind fișiere electronice sau documente pe suport hârtie. Suplimentar, mulți angajatori oferă o paletă de programe de lucru pentru a maximiza flexibilitatea. Din ce în ce mai multe site-uri specializate oferă acest tip de joburi, deoarece putând lucra de acasă, nu contează orașul de reședință, astfel crescând posibilitățile.

Meditator virtual: Deși nu este neapărat necesară, este bine venită o specializare în educație, formare profesională sau diploma pedagogică pentru a fi meditator virtual. Aceștia vor lucra de acasă și vor oferi servicii de meditații online copiilor, adolescenților, studenților și/sau adulților. Avantajul acestui tip de job este că nu contează reședința, iar canalele social media reprezintă un izvor nesecat de resurse. De asemenea sunt multe firme specializate ce oferă diverse cursuri online, și care caută în permanență colaboratori pentru a mări plaja de servicii pe care o oferă.

Transcrieri: O posibilitate excelentă pentru mamele ce doresc să lucreze de acasă este aceea de a face transcrieri. Acest tip de job implică transcrierea fișierelor audio în cadrul multor industrii, incluzând serviciile medicale, legale, precum și cele de divertisment. Aceste aptitudini bilingve sunt la mare căutare, și oferă posibilități multiple. Canalele social media, precum și site-urile specializate oferă multiple posturi în acest domeniu. De asemenea sunt mulți profesori sau specialiști ce solicită transformarea articolelor sau studiilor scrise de mână în documente ce pot fi publicate atât online cât și în format hârtie.

Scriitor: Posturile pentru conținut scris de tip freelancer, flexibil, part time sunt grozave pentru mămicile ce doresc să câștige bani lucrând de acasă. Aceste tipuri de joburi permit crearea de conținut online, articole, precum și bloguri pentru organizațiile non profit, pentru angajatori din domeniul public, precum și din domeniul privat. Atât canalele social media, cât și site-urile specializate oferă nenumărate posibilități, în varii domenii, de la a scrie articole scurte, până la a urca pe site instrucțiuni de folosire a unor produse, informații despre anumite produse, sau chiar rezumate ale unor cărți.

Traducător: Folosind abilitățile bilingve, translatorii sunt solicitați de către numeroase organizații pentru a oferi consultață telefonică atunci când sunt necesare servicii de traduceri. Unele posturi de traducători sunt disponibile pentru lucrul de acasă, și oferă o multitudine de tipuri de programe de lucru pentru îndeplinirea proiectelor și termenelor de predare. Sunt foarte multe birouri de traduceri ce caută colaboratori, sunt multe firme ce de asemenea cer oferte de la traducători, precum și site-urile de specialitate și canalele social media ce oferă proiecte pe termen scurt sau pe termen lung, programul de lucru rămânând la latitudinea traducătorului, atâta timp cât se respectă termenele de predare.

Corector: Dacă aveți aptitudini sau experiență pentru editare și corectură, mulți scriitori și organizații vor apela la cunoștințele dumneavoastră pentru o verificare finală a conținutului, articolelor sau blogurilor acestora. Multe joburi de corectură oferă posibilitatea lucrului de acasă, precum și organizarea unui program de lucru flexibil. Canalele social media sunt cele mai bune locuri unde pot fi găsite astfel de joburi, precum și site-urile specializate, deoarece mulți posesori de bloguri sau chiar de site-uri au nevoie de specialiști care să descopere eventualele erori, atât de scriere cât și de conținut.

Interviuri telefonice: Lucrând în confortul propriei case, interviurile la telefon presupun ca responsabilitatea celui ce desfășoară astfel de activități să implice completarea mai multor chestionare. Multe dintre aceste joburi sunt flexibile și oferă un program part time de lucru. Astfel de joburi sunt ușor de găsit, mai ales pe site-urile specializate, și reprezintă în principal completarea unor chestionare specializate în diferite domenii de activitate. Unele firme oferă chiar produse sau bani celor ce sunt de acord să completeze acest tip de chestionare acasă.

Coordonator: Aceste tipuri de joburi flexibile pentru mamele ce doresc să lucreze de acasă pot fi întâlnite în multe industrii. Coordonatorii sunt deseori necesari în programele de sănătate regionale, precum și în proiectele organizaționale. Aceștia sunt responsabili pentru coordonarea și bunul mers al activităților și serviciilor. Aceste tipuri de joburi pot fi găsite cel mai ușor intrând pe paginile companiilor respective, la secțiunea „Cariere”, sau pe site-urile specializate. De asemenea o posibilitate o reprezintă și să deveniți Reprezentant Usborne. Acest tip de job presupune colaborarea cu o editură din Marea Britanie și aducerea pe piața din România a cărților pentru copii, cărți de calitate superioară ce facilitează învățarea unei limbi străine, exersarea scrisului, îmbunătățirea cunoștințelor generale precum și dezvoltarea gândirii logice a celor mici. Pentru a deveni reprezentant Usborne este necesară înscrierea cu ajutorul unui coordonator, ce reprezintă de asemenea un ajutor de nădejde pe tot parcursul, și oferă sprijin logistic pentru a crește o afacere de succes.

Sursa: https://www.flexjobs.com/blog/post/10-great-work-home-jobs-stay-home-moms/

Gabriela Rusu
Traducator autorizat
Usborne Independent Organizer
www.facebook.com/RaisBooks
http://org.usbornebooksathome.co.uk/RaisBooks/

  Recomanzi articolul acesta?
Trimite și prietenilor

Lasă un răspuns