Interviu cu Roxana Pota – Atelierul Doamnei P

Cine este Roxi și cu ce proiect ne încânta ea?

Eu sunt o luptătoare, o visătoare, o perfecționistă și un om care nu vrea sa mai facă compromisuri. Sunt mama Avei de 6 luni și odată cu venirea ei pe lume am renăscut. Mi-am propus să vă încânt cu colierele mele din lâna împâslită.

Cum ai ales acest drum profesional?

A fost o cale lungă până să ajung pe acest drum. De când sunt mică mă pasiona lucrul manual, dar nu aș putea spune despre mine că sunt talentată. Sunt cam neîndemânatică, dar îmi place mult prea mult ceea ce fac și nu mă las chiar dacă trebuie sa refac un lucru de zeci de ori.

Care au fost principalele provocări pe care le-ai întâmpinat?

Am întâmpinat și încă întâmpin multe provocări. Cea mai mare provocare a fost depășirea depresiei, dar am reușit să o înfrunt făcând multe cutii prin tehnica decoupage și flori din material textil. Țin minte ca stăteam cu prietenul meu (actualul soț) într-o camera și am umplut-o de cutii, șervețele și materiale textile. Privind în urmă pare amuzant, dar atunci cred că dacă nu făceam asta, nu reușeam să îmi vindec sufletul.

Cu cine ai pornit la drum, cine te sfătuiește și incurajează?

Am pornit la drum singură, participând în Timișoara la mai multe ateliere pentru a vedea ce îmi place cel mai mult să fac, dar culmea e că la un atelier de împâslit lâna nu am fost niciodată. Tehnica am învățat-o dintr-o carte. Soțul meu ma incurajează și mă susține foarte mult, iar familia a început sa aibă și ea încredere cu toate ca tata nici acum nu știe ce fac eu…

Cu ce resurse ai pornit la drum?
Prima data am făcut mărțișoare din scoici și trandafiri uscați. Mi-a plăcut foarte mult, dar neavând bani a trebuit sa mă angajez pentru a avea din ce investi. Părinții clar nu aveau cum să mă ajute, așa că am ajuns să lucrez ca analist calitate într-o fabrică la 45 de km distanță de Timișoara. Eu terminasem Psihologia și habar nu aveam ce presupune acest job, dar au fost singurii care m-au angajat fără sa îmi ceara experiență. Era o atmosfera de lucru neprietenoasă, dar aveam un scop: să am bani pentru a-mi cumpăra materiale! Din primul salariu mi-am cumpărat materialele necesare pentru a face cutii.

Îți mai amintești ce ai făcut cu primii bani pe care l-ai obținut din activitatea ta? E o amintire prețioasa și duioasa, suntem sigure!

Primii bani i-am obținut în data 1 martie 2005 din mărțișoare și mi-am cumpărat prima pereche de adidași originali dintr-un magazin. Până atunci îmi cumpăra mama din piață. A fost unul dintre cele mai plăcute sentimente. Țin minte că eram atât de fericită și de mândră, încât după frigul îndurat la mărțișoare și oboseala de a sta 12 ore în picioare am alergat până acasă cu rucsacul în spate și panoul în brațe ca să îi spun mamei ca am reușit sa fac bani (în prima zi nu făcusem aproape niciun leu).

Care au fost principalele realizări și ce iți propui în 2017?

Principala mea realizare este că am ajuns pe un drum frumos care mă duce acolo unde mă simt bine. După câțiva ani de lucrat prin fabrici, am curajul sa las trecutul în spate și sa fac ce îmi place. Pentru anul 2017 îmi propun să fiu o super mamă și să reușesc să ies din cochilie, să îmi îmbunătățesc produsele, să cos mai frumos pe etamină, să îmi expun munca mai mult și să am curajul de a participa și la târguri. Vreau să cunosc mulți oameni frumoși, pentru că fabrica m-a ținut tare departe de ei și am cunoscut doar roboți (cu mici excepții), din păcate.

Ce ai schimba dacă ai începe din nou?

Dacă as avea șansa sa încep din nou mi-aș asculta mai mult intuiția, aș avea mai multă încredere în visul meu și nu aș permite nimănui sa râdă de el. Cu toate că dacă stau bine să ma gândesc, nimic nu a fost întâmplator și cu siguranță a trebuit sa trec prin ceea ce am trecut ca să fiu acum aici.

Ce ai sfătui mamele care au nevoie de experiența ta?

Le sfătuiesc sa facă ceea ce le face fericite. Chiar dacă apare o perioadă de compromis. să nu renunțe sub nicio formă la visul lor. Chiar dacă pașii sunt mărunți, este important sa nu te îndepărtezi de ceea ce iți dictează inima.

Unde putem găsi produsele tale?

Puteți găsi produsele mele pe Facebook cautând “Atelierul Doamnei P” https://www.facebook.com/atelieruldoamneip/

Și o ultimă provocare: ne poți arata un colțișor din atelierul tău? Venim cu drag!

Sigur că da și să știți că colțișorul meu chiar este un colțișor pe care îl iubesc mult!

 

Recomanzi articolul acesta?
Trimite și prietenilor

Lasă un răspuns