Interviu realizat de Cristina Guraliuc de la Mama Citeste
“Sunt Cristina, mama care scrie câte-n lună și-n stele. Inventez povești de când eram copil, de asta am vrut mereu să fiu “reportajist” când mă fac mare. Și cum în fiecare jurnalist pasionat se ascunde un scriitor gata să iasă din găoace, iată-mă și pe mine scriind povești pentru copii, muza mea fiind Ilinca dragă, pruncul meu de mai bine de 1 an.”
Simona ar putea să își prindă un coc din zulufii ei ca abanosul, frumoși și bogați, cu croșeta ei fantastică. Croștetă cu care, așa cum spune ea, „croșetează povești”. A văzut la bunica sa cât este de frumos să transformi ghemul de ață în tot felul de bunătăți și i s-a părut fascinant, dar pe vremea aceea i se părea ceva imposibil de realizat. Cumva, mâinile bunicii se mișcau prea repede, dar croșetatul i-a rămas în suflet Simonei după atâția ani.
Astăzi, cu două fete cucuiete, Simona croșetează de toate. Bufnițe ochioase, șosețele călduroase, pături pentru joacă sau broscuțe săltărețe, oh, dar tot ce iese din mâna Simonei este frumos!
– Iat-o pe „Simona, mama cu croșeta” – nu e o rimă foarte reușită, dar ți se potrivește?
Daa, mi se potriveşte perfect.
– Cum, de ce croșetatul?
Stând pe lângă bunica, am învățat sa cos pe etamină şi să tricotez, dar croşetatul mi se părea imposibil. Anii au trecut şi într-o zi am pus mâna pe croşetă si nu am mai lăsat-o. La început aş fi croşetat non stop. De ce croşetatul? Pentru că firele se transformă în poveşti mult mai repede decât daca le-aş tricota.
– Cum îți imaginai viața ta când aveai vreo 16 ani?
Nu imi faceam atunci planuri prea mari pentru viitor dar sigur nu mă gandeam ca voi învăța vreodată să croşetez.
– Dar la 20?
La 20 imi imaginam ca o sa termin facultatea si o sa profesez in domeniul Marketingului.
– Lucrezi de acasă. Reușești să le faci pe toate?
În mare parte reuşesc să mă ocup de toate pentru că croșetez mai mult noaptea, după ce adorm fetele. Atunci sunt orele mele de relaxare.
– Ce gătești bun?
Fac de toate, aproape. Cel mai mult îmi place să fac torturi, mai ales de cand am fetițele. La fiecare aniversare al lor și a noastre sunt responsabilă cu torturile.
– Ai un talent care necesită meticulozitate, ești la fel de minuțioasă și în viața de zi cu zi?
Nuu, nu prea am timp sa fiu minuțioasă.
– Ce preferi, plimbările lungi sau orele tihnite?
Plimbarile lungi! Îmi place să fiu activă.
– Mai ai timp să citești?
Cam puțin timp mai am pentru citit. Mai reuşesc când o culc pe cea mică.
– Dacă ai putea călători în timp, unde te-ai opri? La ce episod?
Nu cred ca aş vrea să ma opresc undeva. Îmi place viața, sunt curioasă ce imi oferă ziua de mâine.
– Ce amintire îți vine prima oară în minte când te gândești la copilărie?
Pentru ca suntem în perioada sărbătorilor, îmi amintesc cu drag cu câtă nerăbdare îl aşteptam pe Moş Craciun şi cat de mult îmi plăcea să merg cu colinda.
– Mm, da, Moș Crăciun, și eu am amintiri dragi cu el. Ce cadou memorabil ai primit când erai micuță? Îți amintești de unul anume?
Oo, da! Primisem o jucarie telefon, în genul celor fixe de pe vremuri, cu receptor fără fir. Era cu baterii. Tare mult mi-a plăcut! Și încă un cadou de care îmi amintesc cu drag: un stilou chinezesc! A rămas cadoul meu de suflet, îl mai am și acum.
– Hai să facem un joc de cuvinte. Eu îți spun un cuvânt, tu îmi spui primul lucru care îți vine în minte. Încep: nori.
Ploaie
– Vată pe băț.
Copilărie.
– Ceașcă.
Ceai.
– Ac.
Ață.
– Iarbă verde.
Bunici.
