Blog

Interviu realizat de Cristina Guraliuc de la Mama Citeste

“Sunt Cristina, mama care scrie câte-n lună și-n stele. Inventez povești de când eram copil, de asta am vrut mereu să fiu “reportajist” când mă fac mare. Și cum în fiecare jurnalist pasionat se ascunde un scriitor gata să iasă din găoace, iată-mă și pe mine scriind povești pentru copii, muza mea fiind Ilinca dragă, pruncul meu de mai bine de 1 an.”

Dacă nu aș cunoaște-o pe Cristina Cotoi, i-aș spune „Cat. Blackcat”. Dar, firește, nu m-aș opri aici, pentru că această pisicuță nu este una obișnuită. Cristina nu aduce ghinion, dimpotrivă, este o amuletă norocoasă. Exact cum a fost pisica ei neagră din primul an de facultate. Pe cartea ei de vizită scrie „Graphic Designer”, dar mi se pare că nu o definește în totalitate, pentru că face mai mult decât să creeze logouri sau agende super interesante. Face un soi de magie cu mâinile ei pisicioase și mintea ei sclipitoare, foarte atentă la detalii. Când am mai și aflat că știe foarte multe despre cafea, m-a cucerit pentru totdeauna. Știu că vă va cuceri și pe voi!

Completează următoarea propoziție: “all you need is…”

„All you need is LOVE”. Și nu pe modelul „Din dragoste” cu Mircea Radu. Ai nevoie de iubire, în primul rând pentru tine și nu la modul narcisist, ci apreciativ. Iubire care vine la pachet cu blândețe, cu empatie și asertivitate. Apoi iubire pentru oameni, cărora să le oferi o doză similară din pachetul de mai sus. Și nu în ultimul rând iubire pentru muncă, care se traduce prin pasiune și dedicare. După cum vezi, pentru mine iubirea înglobează mai multe sentimente.

Ai un nickname simpatic și misterios. De unde vine Cris Blackcat?

Cris Mâță Neagră. Da. Mă numesc Cotoi Alina Cristina. Toată lumea îmi spune Cris. Rar m-am prezentat cu Alina. După cum îți dai seama și din numele meu, „cotoi” este un regionalism pentru motan/pisică. În primul an de facultate am avut o pisică neagră complet și toată lumea spunea că o să îmi aducă ghinion, că nu e bine să o ții în casă etc. Mituri urbane. Cam de pe atunci a apărut și Cris Blackcat, din încăpățânarea de a dovedi că săraca ființă nu are nicio vină că are blana neagră și nu este cu nimic mai prejos decât o pisică de altă culoare. Nu îmi plac stereotipurile și mă feresc de ele cât pot. Asociez nickname-ul meu și cu piesa „pisica neagra” de la Pasărea Colibri mai ales că povestea pisicii din cântec se leagă cu drumul meu prin viață.

De ce? A aruncat lumea cu pietre, cum spun versurile?

Am crescut 14 ani la țară, întrun mic sat din Bistrița-Năsăud. Acolo am crescut, acolo am urmat școala primară și gimnazială iar pe urmă m-am mutat în Bistrița la liceu. În acea perioadă eram foarte putin elevi din mediul rural într-un liceu „la oraș” și cumva toți ne-am simțit marginalizați. Erau mereu șicane cu cei „de la țară” și toți colegii care copilăriseră în mediul urban ne cam evitau în diferite contexte sociale. Pot să spun că a existat un mare efect de bullying pe acest criteriu.

Știu că ești o mare iubitoare de cafea, cum preferi să o bei?

Prefer apă, pentru că fără apă nu poți face cafea și fără cafea… Glumesc. Am făcut cunoștință de aproape un an cu cafeaua de origine prăjită artizanal de mai multe prăjtorii din țară. La început era calasica și necontestabila cafea lunga, tare și cu lapte și extra zahăr, deoarece consumam cafea din comerț, care fiind prăjită mai tare necesita o cantitate măricică de lapte și zahăr. Acum bând doar cafea de origine (și ocazional din comerț) prefer un espresso scurt și apoi un latte, eliminând complet zahărul. Preferata mea este de origine din Etiopia, care are note florale, citrice presărate pe alocuri cu cacao.

Cum scapi de zilele alea care încep prost, dar prost de tot?

Uneori fac haz de necaz, pentru că ma trezesc odihnită. De obicei sunt o personă optimistă, dar în zile de genul „proaste din cale afară” încerc să vad ce pot face ca să remediez problemele ca măcar să nu se încheie ziua precum a început. Dacă nu există o soluție pe moment, încerc să o pun pe stand by și să îmi canalizez mintea spre altceva. Sunt încăpățânată, dar cu o limită.

Funcționează și când ai un proiect care te seacă de puteri și creativitate?

Nu am proiecte de acest tip. Deși consider că este imposibil să fii creativ pe ceas, eu nu am un rezervor de creativitate care la un moment dat s-ar putea să sece. Însă dacă mă simt copleșită sau fară inspirație asta este o emoție personală, care nu are legatură cu proiectul sau clientul. Prefer să iau o pauză, să îmi îndrept atenția spre altceva și apoi să revin.

Faci îngerași în zăpadă sau lași urme pe nisipul cald?

Nisip fierbine chiar! Ador vara și marea. Vreau un bilet dus spre orice destinație unde este soare, mare și mâncare bună. Sunt născută într-o lună friguroasă de toamnă, însă nu am rezonat niciodată cu frigul și cu ploaia, iar faptul că am ajuns doar la vârsta maturității să ating nisipul fierbine, m-a făcut să ma îndrăgostesc iremediabil de mare.

Când ai trimis ultima dată o scrisoare? Cui?

Mama mea a fost ultima persoană căreia i-am trimis o scrisoare, anul trecut de 8 martie. Locuiește în Marea Britanie. Sper să nu citească acest interviu prea repede și să afle ca va primi una și anul acesta. Din punctul meu de vedere scrisorile clasice, pe care le scrii de mână, au o încărcătură emoțională mult mai mare decât un mail și transmit o caldură aparte. Este genul de lucru pe care sa îl păstrezi într-o cutie cu amintiri.

Când închizi ochii în momentul ăsta, care este prima imagine care îți vine în minte?

Eu în adolescență. Nu am fost o persoană cu foarte mulți prieteni deși am fost dintotdeauna sociabilă, iar imaginea cu mine în felul acesta îmi trezește nostaligie și mândrie în același timp, deoarece în prezent am ajuns genul de persoană cu care mi-ar fi placut sa fiu prietenă atunci.

Minunat spus! În altă ordine de idei, cum este procesul tău de creație de obicei? Lung, anevoios sau fulgerător, ca o stea care cade?

Aceasta este o întrebare tare complexă. Nu am un pattern deși în lucrările mele se poate observa amprenta. Depinde foarte mult de zi, de vreme și mai ales de proiect. Deși fiecare client este unic și tratez fiecare proiect în parte ca și cum ar fi al meu, cu unele proiecte rezonez imediat și am o idee fulgerătoare („idee creață”, cum îmi place mie să o denumesc) pe care o și pun în aplicare. Mai sunt proiecte, nu multe, pentru care procesul creativ vine mai anevoios și asta în mare parte din cauza lipsei unor detalii suplimentare care să facă diferența.

Ce visai să devii când erai mică?

Cand eram mică îmi doream să fiu mare, ca oricare alt copil mi-am dorit să cresc, să devin independentă. La nivel de carieră însă nu mi-am imaginat niciodată că o să devin graphic designer pentru ca deși am avut inclinații spre domeniul creativ, nu am simțit nicodată vreo atracție față de desen. În schimb mi-am dorit să devin actriță, am cochetat cu domeniul și am fost prezentatoarea tuturor serbărilor școlare. Dar cam atât. Prin liceu îmi venise ideea unei cariere în domeniul farmaceutic, terminand un liceu de profil teoretic, dar nu stiu cât a fost visul meu sau un vis influențat.

Ce sentiment te încearcă atunci când te gândești că și tu ești o „femeie anteprenor”?

Responsabilitate. Foarte mare responsabilitate. În primul rand din punct de vedere legal. Tot timpul am vrut sa fac lucrurile corect atât față de mine cât și de client. Drumul anteprenoriatului pentru mine a început după ce mi-am dat demisia de la primul meu job, imediat după ce am terminat facultatea. Mi-a placut sa fiu angajat din unele puncte de vedere însă am vrut sa încerc marea cu degetul și să pornesc pe cont propriu. Totodată anteprenoriatul mă face să mă gândesc și la procesul de îvățare și perseverență. Niciodată nu știi suficient și tot timpul este loc de mai multă informație.

Care a fost primul job despre care spuneai?

Primul job a fost cel de graphic designer. Am trecut de la postura de freelancer, la angajat și apoi la antreprenor. A fost un start excelent. Am lucrat într-o tipografie unde mi-am pus bazele comunicării cu clientul în acest domeniu. Mai mult decât atât, pentru că sunt o persoană încăpățânată, jobul m-a forțat puțin să învăț anumite programe de grafică deoarece refuzam să le învăț pe cele propuse de ei. Sunt foarte recunoscătoare atât pentru oportunitate cât și pentru colectivul și mediul de lucru de care încă îmi mai e dor din când în când.

Ai un model feminin care te-a inspirat, care ți-a dat putere?

Nu am unul în mod special, pe care sa îl numesc, nu îmi plac clișeele. Apreciez deopotrivă atât persoane cunoscute dar și persoane pe care nu le vezi la televizor sau nu citești despre ele pe internet. În general femei puternice care au răzbit și s-au ridicat pe forte proprii și mai ales care și-au păstrat integritatea, eleganța și feminismul.