Interviu realizat de Cristina Guraliuc de la Mama Citeste
“Sunt Cristina, mama care scrie câte-n lună și-n stele. Inventez povești de când eram copil, de asta am vrut mereu să fiu “reportajist” când mă fac mare. Și cum în fiecare jurnalist pasionat se ascunde un scriitor gata să iasă din găoace, iată-mă și pe mine scriind povești pentru copii, muza mea fiind Ilinca dragă, pruncul meu de mai bine de 1 an.”
O știu pe Gabriela de multă vreme, dar mereu descopăr ceva nou și surprinzător la ea. De curând a fost în India, un loc în care visez și eu să ajung, îl știu din cărți, dar nu-mi ajunge. Că tot spuneam de cărți, Gabi este înconjurată de ele – cărți colorate, cărți vesele, cărți educative, cărți pentru copii. Proiectul frumos pe care îl are cu editura Usborne i-a adus numai bucurii, însă cea mai mare bucurie este de departe aceea că poate fi cu copilașii oricând, mai ales când sunt bolnavi și au nevoie de mângâierea mamei. Gabi împărtășește cu noi fericirea de a lucra de acasă, bucuriile pe care le adună ca pe niște lucrușoare de valoare în valize și cum și-a găsit echilibrul între serviciu și familie.
Gabriela, cea cu superputeri de mamă. Orice mamă le are, mi-ai spune, dar eu știu că ale tale te-au purtat în locuri minunateee. Povestește-mi cum ai început să lucrezi de acasă.
Draga mea Cristina, mereu o plăcere să stau de vorbă cu tine. Și mă cunoști așa de bine, pentru că da, orice mamă are super puteri prin simplul fapt că a dat viață unuia sau mai multor copii și că zi de zi tot ceea ce face este pentru a le fi lor bine. Tot de dragul copiilor am ajuns și eu să lucrez de acasă, forțată și de niște împrejurări mai neplăcute ce au dus însă la unul dintre cele mai bune lucruri din viața mea. Mai exact, decizia de a lucra de acasă pentru a putea fi mereu aproape de copiii mei. Eu cred că nimic nu este întâmplător în viața asta și mi s-a dovedit acest lucru de extrem de multe ori. Așa că în momentul în care am luat decizia de a mă organiza să lucrez de acasă, lucrurile au început să se așeze ușor, ușor. Primul proiect a fost o colaborare cu un studio de dublaje, pentru care am tradus și încă traduc scripturi pentru filme și desene animate. Cred că a fost visul meu de mic copil să fiu implicată cumva în aceste desene animate și iată că spre fericirea mea, acest lucru s-a întâmplat. Iar cum eu sunt traducător autorizat de Ministerul de Justiție și după mai bine de șase ani de traduceri în domeniul tehnic acest proiect a adus o turnură creativă și veselă în portofoliul meu.
Apoi, deloc întâmplător, așa cum spuneam, a apărut oportunitatea dezvoltării unei afaceri de acasă, în domeniul cărților pentru copii, ceea ce a venit la momentul potrivit întrucât deja investeam în biblioteca pentru copiii mei. Inițial nu am considerat această activitate un business, însă au trecut deja trei ani de atunci iar eu sunt implicată total în ceea ce fac, și mai ales am avantajul că pot face asta de oriunde. „Serviciul meu Usborne”, cum spun uneori copiii, este pentru mine principala sursă de venit și principala sursă de flexibilitate în programul zilnic.
Al treilea proiect în care sunt implicată, care este la fel de important pentru mine ca primele două, este reprezentat de rolul de responsabil webinarii în cadrul Asociației Work at Home Moms din care fac parte cu mândrie. Aceasta asociație este mai mult decât un cămin pentru mămicile antreprenoare, este o adevărată familie care sub aripa Elenei Gorun, fondatoarea, crește pe zi ce trece și își găsește resurse nebănuite pentru a putea susține visul mamelor talentate ce își doresc să fie cât mai aproape de copilașii lor.
Da, aici suntem total de acord. Dar spune-mi, știu că ești încojurată de cărți pentru copii. Radu și Isa sunt o constantă sursă de inspirație, ce obicei de lectură v-ați format și este doar al vostru?
Mereu am fost înconjurată de cărți, părinții mei la rândul lor au investit mult în cărți și biblioteca impresionantă cu care am crescut este încă acolo, la fel de frumoasă. Mi se pare oarecum normal să am cărți în jurul meu, și deși ador să citesc, acum cărțile mele sunt mai degrabă sub formă electronică decât pe hărtie. Adevărul e că la cât de multe cărți au copiii mei, ale mele nu ar mai fi avut loc în casă. Radu și Isa sunt o inspirație chiar și pentru mine, deoarece ei îmi ridică ștafeta și înevitabil îmi insuflă dorința de a le oferi cărțile pe care și le doresc. Extrem de puține sunt zilele în care nu răsfoim o carte sau nu citim un capitol, în rest avem program bine stabilit de la care eu nu pot să mă abat, pentru că sunt aspru admonestată.
Citim la prânz, înainte de somn, din cartea lui Radu și din cartea Isei (pentru că fiecare își dorește altceva) și desigur citim și seara înainte de somn, în aceeași formulă, din cartea lui și din cartea ei. Radu citește singur deja însă cum mai nou citim cărți pentru copii mai mari și capitolele sunt lungi, împărțim capitolul în două și citim pe rând. Isa cum încă nu știe să citească, a găsit varianta să fie și ea la înălțime și cere să citim aceeași carte până când o învață pe de rost ca să o poată „citi” și ea. E tare simpatică când o citește din memorie, cu o încântare ieșită din comun.
În serile când nu putem citi, că este prea târziu și suntem prea obosiți, se lasă cu supărare și cu promisiunea că a doua zi vom recupera ce nu am citit în seara respectivă. Atât de mult le plac copiilor mei cărțile, care sub nicio formă nu reprezintă o pedeapsă sau o corvoadă, ci un mijloc de a petrece timp împreună și de a afla atât de multe lucruri minunate. Pentru noi cărțile reprezintă un mijloc de conectare, de apropiere, timp petrecut împreună toți patru – căci nici soțul meu nu scapă, timp petrecut în familie.
Uau, ce frumos spui! Cu toate acestea, am auzit multe mame care se plâng că nu pot face loc și cărților în viața copiilor. Care ai spune că este „secretul”, drumul spre inima lor?
Cred că depinde foarte mult de percepția fiecărui om. De exemplu, mie nu îmi place șahul, niciodată nu mi-a plăcut, iar tata m-a învățat cu destulă greutate pentru că nu aveam niciodată răbdare. L-am învățat pe Radu să joace șah pentru că mi-a cerut el, însă recunosc că jucăm rar pentru că eu mă tot eschivez, nu îmi place. Dar de mică mi-a plăcut să citesc, să evadez în lumea fascinată a cărților drept pentru care entuziasmul meu a fost tare ușor de transmis copiilor.
Când Răducu avea trei luni, stăteam amândoi pe spate iar eu țineam cartea în sus să o putem vedea și citeam până mă dureau mîinile și trebuia să cobor din nou cartea. Era extrem de încântat de ce se petrecea: eu eram lângă el, mă auzea vorbind și vedea niște imagini colorate. Cărțile au stat mereu la îndemâna lor, nu au fost niciodată puse sus de teama că vor fi stricate. Din păcate unele dintre ele au mai suferit, au fost reparate, au învățat să fie mai grijulii, însă tot timpul cărțile au fost prezente alături de ei și seară de seară, de mici, au ascultat povești, chiar dacă au fost și perioade când întrerupeam cititul de nenumărate ori să aduc copilul înapoi în pat sau când au fost doi să se oprească din râs. Ce le place lor foarte mult este faptul că pot decide ei ce să citim. Nu mereu decid ei și cât, că ar fi în stare să citim toată noaptea. Ah, iar Radu colecționează cărți deja, vrea să aibă toată colecția sau tot ce a scris un anumit autor, ceea ce mie mi se pare genial. Curând ne mai trebuie încă o bibliotecă.
Și eu făceam la fel cu Ilinca pe la 3 luni, hihi. Dar destul cu lectura, hai să bem o cafea! Cum și unde îți place să o savurezi?
Daaaa, cafeaaaa, ador cafeaua fără zahăr și cu spumă de lapte, de curând am schimbat expressorul cu unul ce face și spumă de lapte, atât de mult îmi place. Aș putea bea cafea în loc de apă, însă încerc să mă limitez la două pe zi. Am câteva locuri preferate unde îmi place să beau cafea, și recunosc că nu prea fac teste, comand aceleași două variante, pe care le savurez cu aceeași plăcere. De câte ori pot, îmi stabilesc întâlnirile la Starbucks, cafeaua lor mi se pare delicioasă. Când sunt la mare, îmi beau cafeaua în Golful Pescarilor, știi locul acela minunat de unde nu îți vine să mai pleci. Apropo, bem un frappe delicios împreună aici? Te aștept!!
Vaaai, Golful Pescarilor, da! Ce vis frumos. Petreci muuult timp pe malul mării. E doar de dragul copiilor sau apuci să și lucrezi?
Ador marea, la fel de mult precum ador să schiez, ce contrast, nu? Însă da, de mai bine de șase ani petrec muuuult timp la mare, de dragul lor, de dragul meu, de dragul mării. Este frumos, relaxant, perfect. Apuc să și lucrez, pentru că eu nu prea am stare să stau degeaba, așa că nu vreau să pun niciuna dintre activitățile mele pe pauză. Mă organizez puțin mai greu aici pentru că ai mei copii îmi ocupă mai tot timpul, însă cum tehnologia avansată face minuni, multe lucruri le pot rezolva folosind telefonul în timp ce stau pe șezlong. Seara, după ce adorm ei, ajung și la laptop și rezolv tot ce nu pot face de pe telefon, unde am instalate tot felul de aplicații care să îmi ușureze munca.
Apuci să împaci și capra și varza sau, mai bine zis, și familia și munca?
În cea mai mare parte a timpului, da, reușesc să le împac pe toate, poate și pentru că activitatea mea principală, mai exact activitatea Usborne are legatură cu copiii în general. Radu, care deși are doar puțin peste șase ani vrea să se implice în tot ce fac, să aranjeze cărțile, la târguri și evenimente să discute cu părinții copiilor, mă ajută când fac stocul să pregătesc comenzile la editură, Isa lipește etichete, chiar am parte de mult ajutor din partea lor. Iar soțul meu mă scoate mereu din impas, mai ales în perioada în care eu sunt la mare cu copiii și sunt lucruri pe care nu le pot face de aici. Însă mereu am spus că eu organizez munca în funcție de familie, nu familia în funcție de muncă, și până acum cel puțin am reușit să mențin un echilibru funcțional.
Ești o inspirație și pentru alte mame, știu că ai echipa ta în proiectul cu editura Usborne, nu e copleșitor?
Nu știu dacă sunt o inspirație, însă eu sunt mulțumită de ceea ce fac și împacată cu gândul că am flexibilitatea de care are nevoie o mamă pentru a fi alături de copilași, mai ales atunci când sunt bolnăviori. Iar proiectul Usborne îmi oferă acest lucru din plin, deoarece nu am un șef care să mă preseze zi de zi cu prezența la birou sau rapoarte și fișe sau altele asemenea, mai ales cu deadline-uri. Sunt propriul meu șef, îmi fac propriul program și asta mă face să fiu relaxată. Faptul că proiectul Usborne îți dă posibilitatea să ai și o echipă este un avantaj, atât din punct de vedere personal cât și financiar, chiar dacă da, uneori este copleșitor. Însă pentru mine nu este niciodată o corvoadă, ca adulți simțim nevoia să socializăm cu adulți, iar eu după aproape trei ani în care am avut activități numai cu copiii mei am simțit nevoia de mai mult, de ceva și pentru mine. Au trecut trei ani de atunci, trei ani în care am învățat atât de multe lucruri și în care am evoluat fantastic de mult. Zi de zi învăț lucruri noi cu și de la echipa mea, și sunt extrem de mândră că am alături de mine oameni frumoși cu aceleași aspirații de viață și principii.
E clar că munca ta dă roade pentru că recent ai fost într-o suuuper călătorie în India, asigurată de editura cu care colaborezi. Spune-mi tot! Cum a fost?
Ah, India, ce amintiri frumoase, genul de amintiri pe care nu le dai niciodată la o parte, ci rămân într-un colțisor doar al lor în inima ta. India a fost total neașteptată din atâtea puncte de vedere, încât nu mi-ar ajunge o săptămână să vorbesc despre asta. Am muncit un an pentru a obține această călătorie, dar a meritat cu vârf și îndesat. În activitatea Usborne, această călătorie bonus este crem-de-la-crem, este obiectivul suprem, este încununarea eforturilor depuse. Deși am plecat acolo cu idei preconcepute, am constatat cât de mare este diferența culturală, însă cât de asemănători suntem ca oameni. Deși parcă ei sunt mai răbdători decât noi, mai relaxați, mai orientați pe cei de lângă ei, cu valori diferite de ale noastre, mai fericiți aș spune. Mi-a plăcut totul acolo, mai puțin mâncarea extrem de condimentată, pe care în ultima zi efectiv nu am reușit să o mai mănânc, însă este o experiență ce nu trebuie ratată, este odată în viață, vorba emisiunii.
În 2019 va fi Sankt Petersburg, așa că și anul acesta voi face tot posibilul să obțin bonusul, deoarece ador să călătoresc, să descopăr lucruri noi și să evadez din cotidian.
Gabi, ce te face dimineața să zâmbești?
Trebuie să recunosc că dimineața nu cred că zâmbesc. Eram o persoană matinală, însă de când am devenit mamă, sunt mai obosită și mi-e dor să lenevesc în pat, să mă trezesc când mă satur de somn, nu când sare un prichindel pe mine. Însă chiar și așa, nu aș schimba nimic. Uite, de fapt, prichindelul sau mai degrabă prichideii – că de regulă vin în echipă mă fac să zâmbesc dimineața, cum apar ei cu fețele somnoroase și se cuibăresc în patul nostru. Și cel mai amuzant lucru este că ei în aproape fiecare dimineață spun că le e foame de unt cu miere. Da, familia mea mă face să zâmbesc dimineața, pentru că soțul și copiii mei sunt fericirea mea.