Interviu realizat de Cristina Guraliuc de la Mama Citeste
“Sunt Cristina, mama care scrie câte-n lună și-n stele. Inventez povești de când eram copil, de asta am vrut mereu să fiu “reportajist” când mă fac mare. Și cum în fiecare jurnalist pasionat se ascunde un scriitor gata să iasă din găoace, iată-mă și pe mine scriind povești pentru copii, muza mea fiind Ilinca dragă, pruncul meu de mai bine de 1 an.”
Îmi place nespus când întâlnesc oameni ca Georgiana, stăruitori și nespus de curajoși. O mamă ca ea poate cuceri lumea și din dialogul pe care l-am avut mi-am dat seama, cu tristețe, cât de multe proiecte frumoase sfârșesc pe fundul unui coș de hârtii pentru că nu au sprijin. Georgiana a reușit pentru că, așa cum vă spuneam, este un om dârz. „Smally”, micuțul ei magazin cu hăinuțe, papucei și jucării pentru copii este, contrar numelui, un proiect ambițios. Intrați o clipă pe www.smally.ro să vedeți cât de frumos arată totul, cum se vede că este suflet pus acolo. Plus că Georgiana urmează să introducă și hăinuțe de lână, uau, o nebunie!
Georgiana, cum îți place cafeaua? Sau preferi ceaiul?
Iubesc și cafeaua și ceaiul deopotrivă. În funcție de ora din zi, aleg una sau alta. Dimineața prefer o cafea fără lapte și foarte puțin dulce sau complet neîndulcită, iar seara beau cu plăcere un ceai de tei cu lămâie alături de soțul meu după ce culcăm copiii.
– Dacă mașina timpului chiar ar funcționa, unde ai vrea să fii acum, chiar acum?
Îmi plac vacanțele cu familia la mare. Visez uneori la zilele însorite când pot să stau pe plajă, sub o umbrelă (nu îmi place să stau sub soare direct), cu o carte în mână, alături de soțul meu, în timp ce copiii se joacă pe plajă lângă noi.
Ah, da, e și unul dintre visele mele, să știi. Ce carte ai citit ultima oară?
Ultima carte citită a fost chiar din colecția de antreprenoriat: Richard Branson – “The virgin way – Cum să asculți, să înveți, să râzi și să conduci”. Mă ajută deopotrivă atât la serviciu, cât și în proiectul „Smally”, plus că mi se pare un personaj interesant Richard Branson. E interesantă, aș recomanda-o!
Când lucrezi, preferi liniștea dimineții sau forfota după-amiezii?
Înainte să am copii indiscutabil eram mai productivă după-amiaza sau chiar seara târziu. Acum prefer dimineața. Seara o dedic familiei întotdeauna.
Dacă tot suntem la capitolul „muncă”, știu că ai un proiect foarte vesel și gingaș. „Smally” se numește. Povestește-mi totul despre idee, vreau să știu!
Inițial am început să lucrez singură la acest proiect, ulterior am cooptat-o și pe Anca Luța, o pietenă foarte bună și un om pe care întotdeauna m-am putut baza. Deci acum lucrăm împreună la proiectul Smally.
Ideea nu a fost greu să vină pentru că ador copiii și tot ce e legat de ei. Mi se pare fascinantă lumea lor, cu tot ce cuprinde ea.
Proiectul Smally are o parte din sufletul meu, de la denumire până la site și fiecare articol în parte.
Am văzut hăinuțe și papucei nepus de adorabile! Cum le alegi?
Sunt atentă la materiale, la design și la cât de practice sunt. Daca pot fi îmbinate toate trei calitățile într-un singur produs, cu atât mai bine.
În curând vom avea din ce în ce mai multe produse din lână naturală, geci umplute cu puf de gâscă și mai multe modele de încălțăminte.
Vaaai, ador hăinuțele din lână. La ce te-ai gândit, mai exact?
Visul, și planul nostru mai îndepărtat (dar sper nu foate îndepărtat) ) este să producem propria linie de hăinuțe de lână, Am descoperit o nișă neexplorată în acest segment, al hainelor de lână, dar lăsa-mă să țin secret deocamdată acest plan.
Abia aștept! Acum spune-mi, de ce te-ai împiedicat cel mai rău când ai pornit pe drumul antreprenoriatului?
O, aici e o discuție lungă, din păcate! Nu sunt la prima inițiativă antreprenorială. Am avut o grădiniță cu câțiva ani în urmă pe care am vândut-o din cauza presiunii create de instituțiile statului. Și am respectat întotdeauna întocmai legea.
Ca să scurtăm povestea, antreprenorii întâlnesc foarte multe piedici puse chiar de statul către care plătesc taxe, uneori prea mari din punctul meu de vedere.
Visez la un sistem de stat care să spijine IMM-urile, dar cred ca e drum lung până acolo.
Dar să fim totuși încrezători, am convingerea că vom ajunge și acolo! Poate măcar copii noștri să se bucure de un sistem mai prietenos.
Am auzit de atât de multe ori povestea asta, așa mă întristează, of. Să vorbim despre lucruri mai drăguțe. De obicei ești curajoasă sau preferi să testezi mai întâi terenul?
Aici pot să îți răspund aproape fără să mă gândesc
Sunt curajoasă! Dar am noroc de Anca și de soțul meu cu care mă sfătuiesc și mă temperez dacă e cazul.
Când ai lansat „Smally” cum a fost? Te-ai aruncat sau ai testat?
Nu am testat. Pur și simplu am lucrat la proiect și apoi l-am lansat.
Cum reușești să fii productivă?
Eu sunt cu atât mai productivă cu cât am mai multe lucruri de făcut în același timp. Acest lucru e testat la mine.
Nici măcar nu e singurul proiect de care mă ocup, cum nici la Anca nu este de altfel.
Eu sunt HR Director la o multinațională, iar cu Anca chiar de acolo ma cunosc.
Acum sunt încă în concediu de creștere a copilului cu cel de-al doilea băiețel, dar în curând voi reveni și la serviciu.
Wow, ăsta da curaj! Dar, spune-mi, când copiii aleargă și strigă „mama” până rămân fără aer (true story, am simțit-o pe pielea mea), reușești să te aduni și să îți duci munca la capăt?
Atunci nu reușesc să mă concentrez. Este singurul moment când nu pot să rezist, iar atenția mea distributivă dispare. Atunci mă opresc, discut cu ei sau rezolvăm situația apărută, apoi revin la birou.
Iată un subiect tabu printre mamele antreprenor: echilibrul. Cuvântul de care toate ne temem, pe care se pare că nu îl mai găsim în dicționar. Pentru tine ce înseamnă „echilibru”? Ce îți vine în minte când auzi cuvântul ăsta?
Eu îmi găsesc echilibrul atunci când știu că familia mea e liniștită, când știu ca ei sunt fericiți și sănătoși.
Pentru mine ei sunt cei mai importanți, poate sa sune a clișeu, dar la mine chiar așa este.
Când îl știu pe vreunul supărat sau bolnav, nu mă pot liniști până nu rezolv problema.
Iar dacă te referi la împărțirea timpului între business și familie, eu întotdeauna am pus pixul jos la ora 17.00 și mai revin daca este ceva urgent după ce culc copiii. Dacă nu, reîncep munca a doua zi dimineața la 7.00. Până acum am funcționat bine după acest principiu. Îl urmez deja de patru ani, sper să țină în continuare. J