You are currently viewing Interviu cu Cristina Constantinescu de la Magie cu Thermomix

Interviu cu Cristina Constantinescu de la Magie cu Thermomix

Interviu realizat de Roxana Leotescu de la Playbuzz.ro

Thermomix si reinventare alaturi de Cristina Constantinescu de la Magie cu Thermomix

1. Bun găsit Cristina, te invităm să ne povestești câte ceva despre tine.

Sunt Cristina Constantinescu, mamica lui Rareș de aproape 9 ani și partenera de viață și de Thermomix a lui Mihai. Sunt economist de profesie și înca lucrez în bancă.
Am ajuns la Thermomix acum 4 ani pentru înghețată în primul rând, îmi doream să facem acasă înghețată sănătoasă atât pentru noi cât mai ales pentru Rareș care avea atunci 4 ani.
2. Cum e viața de mamă antreprenor în România în această perioadă?
E foarte provocatoare și consider că perspectiva din care privești situația în care ești face jocul, ca să zic așa.
Într-o primă fază m-am gândit că nu vor mai merge vânzarile pentru că nu mai putem interacționa cu cei interesați să descopere magia Thermomixului și oamenii vor stopa investițiile. Dar, schimbând perspectiva, am constatat că oamenii stau acasă, gătesc mai mult sau chiar cu MULT MAI MULT și atunci Thermomixul s-a potrivit ca o manușă oferind inspirație, creativitate, ușurință în gătit și mai mult timp alături de familie, nu de stat în bucătărie.

3. Ce ne poți povesti despre Thermomix?

E un aparat magic cu care poți să gătești orice iți dorești. Poate fi utilizat atât de un novice pentru că are rețete pe care le poți urma pas cu pas, dar și de un expert (și chiar il găsim în restaurantele care se respectă). La noi în familie eu sunt novicele pasionat de rețetele predefinite, iar soțul meu este cel care își manifestă creativitatea la cote maxime în bucătărie cu ajutorul Thermomixului.
Îmi place că se spală extrem de ușor (are funcție de prespălare), are accesorii puține și cântar încorporat, deci puține vase mai ajung în chiuvetă.

Gătesc sănătos folosindu-mă de temperatura controlată și setând un timp minim de gatire. E fain că nu am grija lui ca atunci când găteam tradițional pe aragaz și mai uitam câte o cratiță până când mirosea a ars în toată casa.

E un singur aparat care ocupă loc pe blatul din bucătărie în care fac smoothie, salată, orez la abur, sosuri savuroase, prajituri raw vegane sau tradiționale, ciorbe, framânt aluatul pentru cozonac, preparate slow cook sau sous vide și lista poate continua.

4.Care au fost cele mai mari provocări?

Asa cum am zis, nu știam sa gătesc. Așa că acesta a fost motivul principal pentru care m-am îndrăgostit de Thermomix, dar și un stress în discutiile pe care le aveam cu clienții despre gătit. Am vrut să renunț de câteva ori, dar îmi place să interacționez cu oamenii și să le arăt ce poate face un nepriceput în bucătărie (adica eu) daca are Thermomix și ce poate face cineva care găteste de cand era copil (adica soțul meu).

5.Trecem printr-o perioadă grea, izolarea și măsurile de distanțare te-au afectat in activitatea ta? Ce soluții ai găsit să treci mai ușor peste?

Am schimbat perspectiva și modul de abordare și am gasit persoanele potrivite pentru care Thermomixul a facut diferența în această perioadă. Am trecut foarte bine prin aceasta perioadă.

6. Cum sunt clienții tăi, într-o propoziție?

Sunt oameni din toate categoriile, interesați de un stil de viață sănătos, de stat cât mai puțin în bucătărie, de gătit împreună cu copiii.

7. Care sunt planurile tale în viitorul apropiat? Cum crezi că vor fi afectate sectorul de activitate și mediul de afaceri din România?

În viitorul apropiat voi pune accent pe echipă, în primul rând ii voi ajuta pe cei care sunt alături de mine și voi aduce colegi noi.
Îmi place să organizez și să particip la evenimente așa că aștept ca viața să revină la normal și să ne vedem sănătoși la o degustare…de înghețată, de ex.

8. Când e prea mult și când renunțăm? Cum e drumul afacerii tale în anul 2020?

Simt uneori că e prea mult, dar îmi e clar că focusul trebuie să mergă pe reorganizarea timpului, taskurilor și pe delegare…învăț, mai merg într-o vacanță și tot așa.
2020 este un an cu creștere, atât a business-ului cât și pentru mine, ca femeie care desfașor această activitate alaturi de soțul meu (și e dificilă situația de multe ori), ca mamă care vrea să își vadă copilul cum crește și să ii ofer ajutor, sfaturi, valori pentru mai târziu. Caut un echilibru între diferitele roluri pe care îmi place să le manifest în această perioadă a vieții mele.

9. Care este cea mai bună decizie și care este cea mai putin bună decizie luată cand ești mamă antreprenor?

Cea mai bună decizie a fost să nu renunț atunci când simțeam că e greu, că nu am rezultatele la nivelul așteptat, etc.
Cea mai puțin bună este că iau prea mult din timpul cu familia mea și îl folosesc în activitatea Thermomix. Învăț să găsesc un echilibru , dar este greu uneori.

10. Doresti să le transmiți un mesaj de încurajare mamelor antreprenor la început de drum?

Cred că e important să faci ceva care îți place, care îți aduce satisfacție, dar e vital să păstrăm timp și pentru noi personal, pentru odihnă, e important să ne punem și noi pe agenda zilnică cu taskuri…eu încă mai am mult de învățat în acest sens.

Le invit pe mamele din comunitatea WAHM la o demonstrație culinară. Fie pot veni la Studio, atunci când vor sâ își ia timp doar pentru ele sau pot merge eu la ele acasă să gătim împreuna cu Thermomix preparatele pe care oricum le aveau în plan. În felul acesta testează Thermomixul, văd ele singure daca și cum le poate ajuta. Iar dacă și-l doresc, găsim împreună soluții pentru achizitie. Putem merge pe 24 de rate sau se pot alatura echipei și lucrăm împreună să îl obțină la un preț mult mai mic sau chiar gratis.

  Recomanzi articolul acesta?
Trimite și prietenilor

Lasă un răspuns