MIC GHID AL JUCĂRIILOR CROȘETATE 

  Am conceput acest mic ghid al jucăriilor croșetate bazându-mă pe experienţa proprie, pe felul meu de a face  lucrurile, privind totul atât din perspectiva artizanului care le croșetează, cât și din perspectiva mamei care își  dorește ca jucăriile cu care copiii săi se joacă să fie sigure și durabile. Sper ca informaţiile și micile secrete  împărtășite să fie de ajutor deopotrivă cumpărătorilor, cât și celor pasionaţi de această artă.    Cu drag,  Andreea, Mandarina Handmade    Cine este acela care poate spune că nu s-a trezit cu un zâmbet pe chip atunci când s-a uitat la  o păpușă croșetată?  Textura acestora, combinaţia de culori și aspectul diferit faţă de jucăriile de serie pe care le găsim în magazine le face să îţi sară în ochi din prima clipă.    Să facem o scurtă istorie a acestei arte și să începem cu croșetatul sau tricotatul, despre care  primele dovezi îl situează ca punct de plecare în Asia, mai exact în China. Însă japonezii sunt cei care au ridicat această îndeletnicire la rangul de artă, primele  dovezi de obiecte croșetate existând încă din anul 1185.  Jucăria croșetată poartă numele de “amigurumi” în japoneză, acesta fiind compus din ami care înseamnă “croșetat” sau  “tricotat” și nuigurumi care înseamnă “păpușă cu umplutură”.  Mai târziu, odată cu industrializarea Japoniei  de la începutul anilor 1900 și schimbul de experienţă cu ţările vestice, croșetatul a pătruns și în casele din Europa și Statele Unite ale Americii.  Așadar, dacă  v-am făcut măcar puţin curioși, haideţi să mergem mai departe și să vă zic care sunt, în opinia mea, elementele cărora ar trebui  acordată o atenţie mai mare atunci când vă doriţi o jucărie croșetată.    1.NATURA FIRULUI  Să începem cu firul din care jucăria este lucrată. Trebuie să fie, evident, nou, nu un fir pe care l-a desfăcut bunica  dintr-un pulover vechi.  Și trebuie sa fie, de asemenea, fir din bumbac sau cel mult o combinaţie de bumbac cu fibră acrilică, însă în care  bumbacul să predomine. Pe lângă faptul că bumbacul este o fibră naturală, bine tolerată chiar și de cea mai sensibilă piele,  acesta își păstrează foarte bine structura în timp, în comparaţie cu un fir sintetic, cum este fibra acrilică care este prea moale,  prea ușoară, nu își păstrează forma la fel de bine în timp, fiind și ușor alunecoasă este mai greu să o lucrezi strâns astfel încât să nu iasă umplutura din jucărie.     …

CiteșteMIC GHID AL JUCĂRIILOR CROȘETATE 

Un an al schimbarii in bine

Articol realizat de Laura Oancea, mama din comunitatea WAHM. Laura poate oferi consultații individuale, vă invităm să o contactați pentru detalii. "Am început să fac feng shui și astrologie în 2011. M-am refugiat la țară, lângă București, unde am o grădină minunată făcută doar de noi și unde copiii se simt că în parc. Visez să fac o bibliotecă pt copiii din sat și pentru femeile care vor să stea să citească la un ceai." Dragile mele, Anul 2020 începe în calendarul lunar…

CiteșteUn an al schimbarii in bine

De ce sa citim?

Articol realizat de Claudia Groza Lazăr, scriitoare, profesoară de biologie. Pagina ei: Calatoria cartilor Plouă necontenit de trei zile. Toate jocurile au fost jucate și rejucate. Jucăriile și-au pierdut din…

CiteșteDe ce sa citim?