Mulțumesc pentru invitație, sper sa reușesc prin povestea mea, să încurajez și alte mămici să facă ceea ce le place cel mai mult, chiar dacă este greu și cu multe obstacole. Eu sunt Alina, mămică de 2 băieți (6 ani jumate si 2 ani) iar de 1 luna, ma declar Wahm cu acte în regulă.
Povestea mea pe drumul antreprenoriatului, a început în anul 2015 și tot de atunci, încercăm din răsputeri să facem ceva atât pentru noi cât și pentru copii. Având o oliță portabila pentru băiețelul cel mare (primită cadou de la unchiul din Anglia) am vrut să mai cumpărăm una la fel, să avem de rezervă. Mare ne-a fost mirarea când am descoperit că în România nu exista așa ceva. Pentru noi a fost indispensabilă atât la plimbările în parc, locuri unde nu exista toaleta dar și când mergeam cu mașina sau în vacanțe. Asa ca ne-am documentat, am înființat un Srl și am început să importăm și pentru alți părinți acest produs. Eram singurii care îl vindeam în România și eram convinși că așa vom rămâne. Nu am avut curajul să investim în protejarea produsului deși aveam toate actele necesare și în scurt timp, zeci de firme ne făceau concurență. Am renunțat la acest produs, pentru că nu mai reușeam să susținem prețul pieței având în vedere dările către stat, dar nu am renunțat. Am plătit luni de zile contabila din salariile noastre, pana am reușit să luam și să vindem câteva jucării, atât cât să plătim contabila și taxele la stat. Anii au trecut dar nu am închis firma, am tot sperat ca poate la un moment dat, va merge mai bine.
În 2019 am intrat în creștere copil cu băiețelul mai mic și de la un simplu aranjament cu trandafiri de săpun parfumați, pe care l-am comandat de ziua mamei mele, am început un nou drum numit “Handmade”. Mi-a plăcut atât de mult încât am zis sa încerc să fac și eu, mai ales ca se apropia și 1 Martie. Băiatul cel mare, a povestit la grădiniță, ca “mama face trandafiri din săpun” și așa m-am trezit cu comenzi de mărțișoare de la doamnele educatoare și prietene/ vecine ale acestora. După luna Martie nu am mai avut comenzi dar totuși nu voiam să renunț, așa că am hotărât să fac și tablouri cu licheni. Primul a fost pentru cumnata mea, apoi am descoperit acest grup minunat (cu ajutorul unei mămici din grup) și comenzile au continuat să vină. Încurajată de această comunitate frumoasă, am continuat să investesc în mine și am cumpărat o imprimanta 3D și un laser. După 2 luni de teste, nopți nedormite și material stricat, am avut tendința să vând tot ce am cumpărat.
Nu este ușor sa ajungi la produsul perfect, este nevoie de timp, perseverență, teste și nu în ultimul rand, susținerea celui de lângă tine. Soțul și fratele meu au fost cei care m-au ajutat și încurajat mereu. Acest drum nou pe care am pornit, m-a făcut să descopăr lucruri noi despre mine: pasiuni de care nu știam, răbdarea, imaginația.. mă simt alt om de când lucrez cadouri personalizate. Nu este ușor să lucrezi de acasă și să ai grija și de 2 copii energici, dar clienții mulțumiți îți dau putere să mergi mai departe. Gândul că mă voi întoarce la munca și teama de a lăsa cei 2 copii cate 8-10 ore/zi în școli, m-a făcut să mai fac o investiți în aparatură de personalizat tricouri, căni…etc.
Luna trecută mi-am dat demisia și am pornit încrezătoare că o să reușesc să-mi cresc frumos cei 2 copii dar și micul meu proiect numit Handmade by Aly . Am găsit oameni frumoși în aceasta comunitate, care m-au încurajat să fac ceea ce îmi place, chiar dacă uneori oboseala și grijile te copleșesc.
În prezent am o gamă variată de cadouri personalizate și nu vreau sa mă opresc aici. Timpul este dușmanul meu, ca idei…am mii și mii, dar cu răbdare și în timp, voi face tot ce mi-am propus.
Vă mulțumesc pentru tot sprijinul acordat!
3 persoane recomandă articolul acesta.