You are currently viewing Interviu cu Adelaida Săcăluș – Căsuța de Cotești & Creatori de Context

Interviu cu Adelaida Săcăluș – Căsuța de Cotești & Creatori de Context

Interviu realizat de Roxana Leotescu de la Playbuzz.ro

1. Salutare și bun găsit, Adelaida! Te invit să ne spui în câteva cuvinte cum te definești ca work at home mom, cum ai început, cine te-a susținut în alegerea ta?

Bună, Roxana, te îmbrățișez cu bucurie și mulțumesc că m-ați primit cu brațele larg deschise în Marea Familie WAHM(s).

Eu sunt Adelaida Săcăluș, mamă, soție, o femeie obișnuită care face însă lucruri mai puțin obișnuite, după 10 ani în publicitate și organizare de evenimente corporate, dar și studii și masterat în Marketing și Comunicare în Afaceri, am pornit pe calea antreprenorială în concediu de creștere copil.

Efectiv, în acest “concediu” (voi mamele știți de ce) care a devenit cea mai minunată perioadă din viață, mi-am dat un restart total, mi-am reanalizat valorile personale și am ajuns la concluzia că timpul și familia sunt cele mai importante. Și uite așa am pornit anul acesta pe cont propriu cu două business-uri, Căsuța de la Cotești și Creatori de Context plus un blog de travel, care însă este momentan la stadiul de proiect Travel – Amazing Destinations (https://m.facebook.com/TravelAmazingDestinations/).

Am pornit pe acest drum având încrederea și suportul necondiționat al omului care este alături de mine de 13 ani ani, soțul meu minunat, Răzvan Săcăluș. De asemenea, îi am alături și pe fratele meu, Lucian Ungureanu care se ocupă de partea administrativ – operațională a Căsuței de la Cotești, pe mama mea (buni Ștefi, așa cum o cunosc cei care vin la noi) și pe bunica mea, Cornelia (străbunica, așa cum îi spun copii). Și bineînțeles și pe tatăl meu, care ne privește de sus de acolo din cer și cu siguranță este mândru de evoluția noastră ca familie. 🙂

2. Cum ai demarat Căsuța de la Cotești (https://www.facebook.com/CasutaDeLaCotesti/) și care este conceptul? Cum a fost la început? Cum te-ai promovat?

Așa cum povesteam anterior, am demarat proiectul Căsuța de la Cotești în concediul de creștere copil, practic în plină pandemie, stând în curtea căsuței și povestind cu soțul și fratele meu despre ideea de a închiria casa în care am crescut, la țară, în Argeș, să vedem dacă există cerere în acest sens. Zona noastră fiind neexploatată turistic, însă cu un potențial imens de dezvoltare fiind la doar 2h de București.

Inițial am testat ideea, am făcut rapid poze, am creat pagina de facebook și am urcat proprietatea pe Booking iar în primele câteva zile de la listare, aveam deja o primă rezervare.

Anul acesta am trecut serios la treabă și în martie ne-am apucat de renovarea completă a celor două dormitoare ale căsuței, amenajarea anexei din spatele căsuței (unde locuiesc mama și bunica mea și ocazional fratele meu) și amenajarea curții și a grădinii noastre.

Așa a luat naștere Căsuța de la Cotești, locul perfect pentru evadare din aglomerația urbană, pentru 2 familii faine cu copii. Suntem la doar 2h de București, în Argeș, satul Cotești (la 12 km de Câmpulung Muscel). Fiecare colțisor din casă sau din gradină a fost gândit special pentru familii faine cu copii, să le asigurăm acea experiență memorabilă pe care noi ca familie ne-am dori să o avem în alte locații.

Căsuța este ideală pentru 2 familii cu copii și are două dormitoare (cu pat matrimonial 160×200) recent renovate, living cu canapea extensibilă și șemineu natural, 1 baie și bucătarie complet mobilată și utilată, o curte foarte generoasă (peste 1000mp), grătar, foișor, zonă de relaxare cu fotolii puf, corner dedicat de lucru (birouri) în gradină, hamace iar în perioada iunie-septembrie avem și piscina supraterană. În spatele căsuței avem și o livadă de 2000mp cu pomi fructiferi și un mic heleșteu cu peștișori (doar pentru încântare, nu și pentru consum).

În ceea ce privește promovarea, am construit un profil al clientului avatar, pornind de la nevoile noastre pe care le-am identificat în alegerea unei locații baby friendly care să satisfacă atât nevoile sale (joacă, siguranță, mâncare, natură, conectare) dar și ale noastre ca părinți (relaxare, copilul să aibă activități care să-l mai țină ocupat să putem savura o cafea dimineața în liniște, sau chiar să putem lucra câteva ore) și ne-am promovat exclusiv pe Facebook constant pe pagina noastră de business cât și în grupuri de interes, în special grupuri de mămici.

3. Pentru perioada pandemiei, cum a fost primit conceptul de #workfromnature? Ați avut oaspeți? Cu ce s-a diferențiat în nișa voastră Căsuța de Cotești?

Minunat, fiindcă conceptul nostru #workfromnature a venit ca răspuns la o nevoie pe care noi am identificat-o în piață. Practic, noi am creat conceptul #workfromnature special pentru părinții care lucrează de acasă în această perioadă și care pot veni să lucreze de la căsuța noastră, împreună cu familia, în timp ce copiii se bucură de curtea generoasă, natură și activități recreative.

Am gândit acest concept astfel încât părinții să fie mult mai relaxați, și să lucreze liniștiti în timp ce își pot supraveghea cu ușurintă copiii. Iar copiii vor fi mai fericiți având o curte mare și o mulțime de activități pregătite special pentru ei. 😍

Pentru părinți am pregătit:
– 4 birouri de lucru, afară în grădină, unde am construit o terasă special amenajată (#workfromnature)
– internet 1000mbps
– zonă de relaxare cu fotolii puff
– zonă de relaxare de tip terasă + umbrelă de soare, special gândită pentru pauza de o soft drinks “de la birou”
– un corner instagramabil lângă un copacel înflorit, unde să îți savurezi cafeaua de dimineață, iar seara aprindem ghirlande luminoase și se transformă într-un corner romantic.
– 2 biciclete free, dacă vor să dea o tură prin sat în pauza de la “birou”

Pentru copii am pregătit:
– ladă cu nisip și seturi pentru nisip
– mini tobogan
– măsuțe, scăunele și consumabile pt pictură și desen
– badminton
– volei
– darts pentru copii mititei (cu mingi)
– darts pentru copii mari și pentru adulți (săgeți)
– tir cu arcul

Reacțiile au fost fabuloase, deși în estimările business plan-ului nostru am luat în calcul un grad de ocupare de 70%, în perioada iunie-august avem un grad de ocupare de 100%.

4. Ce include un pachet de cazare? Ce perioade aveți disponibile în perioada următoare?

Pachetul nostru de cazare include practic cazarea pentru 6 nopți (l-d) și toate activitățiile menționate mai sus. Pe parte de mese fie își pot pregăti cei care vin la noi în regim selfcatering, bucătăria este complet mobilată si utilată (plita, cuptor electric, cuptor cu microunde, etc), fie își pot comanda direct de la restaurant. Colaborăm cu 3 restaurante care livrează mâncarea direct la căsuță.

Privind disponibilitatea, până pe 19 septembrie inclusiv suntem sold out, vă așteptăm la noi începând cu 20 septembrie.

5. Cum ai resimțit vara acestui an, fără restricții?

Foarte bine, oamenii au fost mult mai relaxati, ne-au mărturist că abia așteptau să evadeze. La noi a fost safe oricum fiindcă având doar o singură căsuță au fost întodeauna singuri sau maxim cu bunicii sau prietenii apropiați (căsuța poate acomoda doar două familii cu copii).

6. Am fost plăcut surprinsă de designul camerelor, cum ai ales mobilierul, cromatica, ai organizat pe cont propriu sau ai apelat la un designer?

Mă bucur tare mult că îți place cromatica. Atât eu cât și soțul meu suntem pasionați de design interior, deși nici unul nu avem studii în domeniu. Am organizat împreună moodbord-ul pentru designul celor două dormitoare, având deja două renovări la activ, apartamentul nostru din București și o garsonieră. Iubim culorile care îți dau o stare de bine și un vibe pozitiv, alb, galben, verde, turqoise, bleu.

7. Stim de asemenea că te ocupi și de Creatori de Context (https://www.facebook.com/creatoridecontext). Ne poți detalia despre serviciile pe care le oferi?

Creatori de Context, este locul în care creăm cadrul perfect ca poveștile voastre să prindă viață.

Este o mică agenție de content writing și promovare în Social Media (creare de texte, articole, interviuri, postări, plan și strategie de promovare în SM, administrare pagini de business) pentru a fi alături și de alte business-uri care au nevoie de promovare în online, și usor-ușor ne vom îndrepta și către producție și organizare de evenimente, expertiza mea din ultimii 10 ani.

8. Cui se adresează serviciile de content marketing și cum se desfășoară o întâlnire/ o posibilă colaborare cu un client?

Serviciile de content marketing se adresează oricărei persoane care are o afacere și are nevoie de promovare în online.

Pe direcția aceasta de business, am identificat două nișe:
– mămici/ femei, antreprenor care au nevoie de promovare în Social Media și care au nevoie să își spună #povestea cu impact și emoție
-companii mai mari care au nevoie de notorietate, creștere vânzări și care investesc mult mai mult în direcția acesta inclusiv prin reclame sponsorizate.

O întâlnire/posibilă colaborare cu un client se desfăsoară astfel: avem în primă fază o discuție inițiala în care povestim despre povestea din spatele business-ului, obiective, client avatar, așteptări, strategie de lucru. Ulterior ne apucăm de planul și strategia de promovare în Social Media.

9. Ne povestești, te rog, o întâmplare sau o situație esențială pentru businessul tău, din care ai învățat, ai evoluat?

Deși totul pare perfect, e musai să fii pregătit pentru situațiile imprevizibile care pot să apară, și în general e bine să îți iei niste marje poate ceva mai mari când faci previzionarea cheltuielilor în business. Și bineînțeles, trebuie să ai răbdare și să vezi întodeauna partea frumoasa și să cauți întodeauna soluții noi de dezvoltare.

Îți dau o situație punctuală cu montarea piscinei supraterane din timpul verii care ne-a adus numeroase cheltuieli neprevăzute, prin prisma tuturor consumabilelor necesare pentru igienizarea și întreținerea acesteia. Aspect pe care acum l-am învățat și vom fi mult mai atenți anul viitor când vom face previzionarea pe partea de costuri.

Overall, important este să avem un mindset de creștere, întotdeauna orientat către indentificare de soluții, alternative, opțiuni. Să nu ne blocăm când apare o situație care ne scoate din zona de confort, ci să fim pregătiți, fiindcă soluția pe care o vom identifica cu siguranță ne va deschide noi orizonturi de dezvoltare.

10. Care e cea mai mare provocare prin care ai trecut în ultimul timp?

Da… cea mai mare provocare este să am grija de imaginea business-urilor și să imi asum ca eu sunt cel mai mare promotor al lor, eu sunt PR-ul lor. Iar, ca acestea să fie cunoscute, e nevoie ca eu să ies din zona de confort, să învăț să fiu și omul din lumina reflectoarelor.

Pâna acum 2 ani, inainte să intru în concediu de crestere copil, am fost întodeauna expertul din spatele evenimentelor corporate organizate în agenție, omul care a coordonat echipa, a dat direcția, a gândit strategia, etc). Ei bine, acum învăț de fapt, cum să mă promovez pe mine, pe noi, și business-urile noastre, iar asta e întradevăr cea mai mare provocare. În ultimii 10, mi-am promovat doar clienții, niciodată pe mine, omul, expertul, Adelaida Săcăluș.

11. Cum arată o zi obișnuită din viața ta? Cum se împacă viața de familie cu cea profesională?

Dimineața pregătim micul dejun în familie, după aceea ies în parc sau la locul de joacă cu Arthur, timp în care se întamplă să mai și răspund la cereri/mesaje/telefone. Luăm gustarea în parc și revenim acasă la somnic.

Dacă am vreo urgență, întâlnire, live sau curs, dimineața, mă ajută soțul meu care poate lucra remote și mai stă el cu Arthur. În cele 2 ore de somn ale lui Arthur, rezolv urgențele, mailuri, telefoane. Apoi se trezește și o luam de la capăt cu masa, joacă.

Seara vine cu ritualurile sale de masă, baie, pregătire pentru ziua următoare, și bineînteles începând cu ora 21.00, după ce adoarme Arthur, pregătire postări, planuri editoriale, interviuri, atât pentru clienți cât și pentru business-urile proprii sau pregătirea temelor pentru întâlnirile de mastermind cu alte femei antreprenor. Și musai închid seara citind câteva pagini din vreo carte de dezvoltare personală, antreprenoriat, marketing, sau educație financiară, până adorm.

Din septembrie se vor mai schimba puțin lucruri fiindcă Arthur împlinește 2 ani și va merge la creșă/grădiniță.

12. Pentru mamele din comunitatea Work at Home Moms Romania, te invit să le transmiți un gând, o încurajare…

Dragi mămici WAHM(s)

Sunteți MINUNATE! Aveți încredere în visurile și simțirile voastre și încercați, fiindcă până nu încercați efectiv, nu aveți de unde să știți dacă afacerea va funcționa sau nu.
Iar indiferent ce idee de business aveți, musai să o puneți în aplicare cu tot sufletul și cu toată deschiderea. Provocari vor fi, însă contează foarte mult să fiți calme, încrezatoare și cu siguranță veți găsi soluții să le faceți față cu brio. Cu încredere, răbdare și perseverență, totul se poate! 🙂

Important e să faceți în fiecare zi câte ceva pentru business-ul vostru, un gând, o idee, o postare pe facebook. Și promovați-vă pe Facebook, găsiți aici o plajă foarte mare de clienți și e important să ajungeți la ei. Iar când simțiț că aveți nevoie de ajutor, cereți ajutor, nu e musai să le faceți voi pe toate, se găsesc oameni care pot să vă ajute.
Sunt aici cu bucurie și vă îmbratisez cu drag!

Iți mulțumim din comunitatea WAHM Romania!

7 persoane recomandă articolul acesta.
Trimite și prietenilor