You are currently viewing Interviu cu Alina de la Decor pentru copii

Interviu cu Alina de la Decor pentru copii

Interviu realizat de Roxana Leotescu de la Playbuzz.ro

 

1. Buna Alina, ne bucurăm că povestim, te invităm să ne spui câteva cuvinte despre tine
Buna, și eu mă bucur. Sunt o româncă crescută în Cuba, designer de profesie. Mamică de două fete frumoase, sursele și motivul realizărilor mele, atât pe plan personal cât și profesional.

2. Cum se împacă Alina-mama cu Alina-antreprenor? Ce provocări ai întâmpinat?

Mai aveam două săptămâni până să nasc a doua fetiță, atunci când am început drumul antreprenorial. Fetele au fost mereu prezente în orice pas din acest drum. Ziua o petreceam cu ele, chiar dacă trebuia să merg la furnizori, colaboratori sau ateliere, tot cu ele mergeam. Iar noaptea, după ce dormeau, mă apucam de lucruri care solicită atenția mea completă. Chiar și în prezent, cam așa ne descurcăm.

3. Cum a luat naștere Decor pentru copii?

Decor pentru copii a luat naștere la începutul anului 2018 prin site-ul de prezentare pentru produsele noastre: pătuțuri pentru copii. Atunci, m-am gândit, că la fel ca noi, orice părinte are nevoie de alte obiecte decorative și accesori pentru camera copilului, fie un set de lenjerie, o biblioteca, un set de scaunele, etc. Și așa am început sa contactez diverși producători de mobilier și produse textile, să inceapa să producă o gama de produse pentru a le includem pe site-ul nostru. Fără să știu, sincer, am implementat metoda de colaborare tip dropshipping. Unii colaboratori nu erau nici măcar specializați în așa ceva, produse pentru copii. Mulți au zis „nu” din prima. De ce să listeze produsele lor la noi pe site, când există emag-ul. Conceptul de marketplace nu era prea „la moda” atunci – și vorbesc de acum doar 2 ani.
Am avut, de exemplu, un colaborator care era angajat la un atelier, avea PFA, și făcea în timpul lui personal, de acasă, doar 1 produs pe saptamana. Aveam totuși o lista mare de așteptare. Nu avea resurse, un utilaj hobby și cam atât. Dar cu timpul, am lucrat și investit împreuna, i-am ajutat cu schițele tehnice, analize de prototipuri, și cu niște plăți în avans, a făcut rost de materia primă de calitate, a mărit gama de utilaje, spațiu de lucru, timp de lucru și bineînțeles, fluxul de producție, de la 1 produs per saptamana, a ajuns sa facă o medie de 5 produse pe saptamana, în primul an de colaborare. Acum are propriul atelier de tâmplarie, este antreprenor, încă colaborează cu noi, a dedicat o gama de produse exclusiv pentru magazinul nostru.
La fel a fost cu textilele, nu mai știu câte „experimente” și teste am făcut cu o mamică, care este de-aici, din comunitatea WAHM. Și încă îi mai bat la cap cu câteva comenzi. Cu ea am creat gama de produse „Vise colorate” și „Confort Baby”.
DecorPentruCopii.ro – a devenit în scurt timp, un proiect de sprijin, promovare și suport pentru producători mici. Aveam aceeași dedicație pentru produsele lor, cât și pentru produsele mele, create în atelierul meu propriu. A fost la un moment dat, când aveam +30 colaboratori activi, dar cu timpul, mulți au renunțat din diverse motive proprii, iat cu alți am renunțat eu, personal, pentru că nu aveau interes în a oferi un produs de calitate sau nu respectau normele în vigoare pentru produse dedicate copiilor. Având colaboratori din toata țara, îmi era foarte greu sa verific toate produsele sau să merg în vizită la atelierul lor. Pentru mine, feedback-ul clientului este verdictul principal.

4. Ce ne poți spune despre procesul de fabricație? Cât durează realizarea unui pătuț Montessori?

Pătuțurile noastre au trecut prin multe etape. Inițial era tatăl meu singur care le făcea. De la prelucrarea lemnului, asamblare și slefuit. Eu mă ocupăm de partea de finisaj, vopsit și de ambalare. Bineinteles, astea le făceam cu fetița cea mică în brațe și cea mare lânga mine, uneori și ea era cu un trafalet în mână și vopsea bucățele de lemn. Atunci, procesul de fabricație dura 2 săptămâni pentru 1 singur pat. Începutul a fost foarte greu, dar ambițios. Îi mulțumesc tare mult tatălui care mereu a fost lângă mine, suportul meu.
Cu timpul am investit, și încă investesc fiecare leu profit, în utilaje și materia prima. Anul trecut am aplicat pentru programul de finanțare Start-Up Nation, cu care am echipat un atelier de tâmplarie complet. Acum un pătuț se poate face, de la zero până la ambalare, în 5 zile lucrătoare. Doar ca nu facem 1 singur pat, facem mai multe deodată.

5. Dată fiind situația legată de pandemie și măsurile de distanțare, acestea te-au afectat în activitatea ta? Ce soluții ai găsit să treci mai ușor peste?

Da, ne-a afectat, în primul rând cu angajații, care trebuiau să vina cu transportul în comun până la atelier. Imediat am luat măsura de a pune la dispoziție un transport propriu pentru ei. Îi luăm de acasă, și îi ducem înapoi. Și s-au creat măsuri de igienizare la intrarea în atelier.
Cu vânzările am mers bine, mereu cu grijă sa nu ne oprim din cauza curierilor. Eram atenți în fiecare seara, la declarațiile de la TV, sa vedem dacă mai aveam la dispoziție serviciul de curierat sau nu. Dar mă bucur enorm, că nu a fost cazul. Acum parcă începe să se simtă efectul pandemiei, vânzările au scăzut foarte mult. Dar continuam cu dedicație și voie bună.
.

6. Cum alegi colaboratorii?

Pe unii colaboratori i-am abordat direct, după ce am văzut produsele lor, fizic, le-am testat. Pe alții ii gasesc pe net, mereu caut producători românii, le prezint proiectul nostru, ce facem și cum putem colabora. În funcție de produse, le cumpar eu, ca și clientă directă, un produs pentru verificare, pentru teste. Da, fetele mele sunt cele care testează toate produsele. Dacă un scaun rezista 3 zile la noi, gata, e perfect. Și da, am o mulțime de produse acasă. Multe le donez la grădinițe și școli din zonele defavorizate. Conform metodologiei Montessori, cea pe care noi o practica, jucăriile trebuie sa fie rotate de la 3 sau 5 zile. Bun, noi pe lânga jucării, facem rotație de mobilier și decorațiuni de cameră.
Noi suntem deschisi la colaborare cu toți producătorii, singura condiție este sa respecte standardele și normele în vigoare pentru un produs dedicat copiilor. Și să ofere seriozitate atât față de clienți cât și față de noi, pentru ca într-un final, clienții cumpără de la DecorPentruCopii.ro, nu contează că produsul este făcut de producătorul X care are site-ul cutare. Orice client nemulțumit, va face reclamație la noi. Pe lângă faptul că este în „joc” imaginea noastră, vorbim totuși de produse pentru copii.

7. O amintire frumoasă legată de activitatea ta este…

Amintiri și experiențe frumoase am în fiecare zi, de fiecare dată când primesc o imaginea de la un client, cu camera amenajată cu produsele noastre, atunci când primesc o recenzie sau un feedback pozitiv. Atunci când merg cu fetele la atelier, și ele se pun cu o ruletă, șurubelniță, cu smir, și fac jocul de rol. O amintire frumoasă a fost și primul târg la care am participat, cu o mulțime de produse frumoase, eram acolo cu ambele fete după mine. Și cu ai mei, ei mereu lângă mine, suportul meu.

8. Cu ce se deosebesc produsele Decor pentru copii de altele?

Produsele listate pe DecorPentruCopii.ro încurajează creativitatea celor mici. Nu sunt orice tip de produs, sunt produse care au fost confecționate cu dedicație, respectând niste standard și norme, folosind materiale naturale și „safe” pentru copii. Produsele de pe DecorPentruCopii.ro vin direct de la sursă, direct din atelierul de creație, sunt produse care nu au fost fabricate pe banda, sunt produse comercializate la preț direct de la producător, fără adaos comercial.

9. Care sunt planurile tale în viitorul apropiat?

Planurile mele sună așa: vreau sa ne deschidem un magazin de prezentare în București. Este un proiect care îl am pus la punct, doar sper să găsesc spațiul potrivit și la un buget adecvat. Eram în proces fix atunci când a început pandemia. Acum sper să treaca un pic situația, să revenim la normalitate. Alt plan pe care il aveam era să ne extindem în piața de afară, comunitatea europeană. Aceste 2 planuri sunt, momentan, în stand-by din cauza situației actuală cu virus Covid-19.

10. Cum e drumul afacerii tale în anul 2020?

Lucrăm și testăm mai multe variante și strategii de marketing. Am ajuns să avem +500 produse în magazinul nostru online. Toate la prețuri direct de la producători. În acest moment, suntem cel mai mare magazin online cu produse fabricate în România, dedicat copiilor.

11. Dacă ai schimba ceva la începutul Decor pentru copii, acesta ar fi…

Nu aș schimba nimic. Fiecare pas greșit, fiecare merito, a fost o lecție pentru noi.

12. Dorești să le transmiți un mesaj de încurajare mamelor antreprenor la început de drum?

Niciun început nu este ușor. Este confirmat, că orice business are nevoie de 3 ani de consolidare. Trebuie doar trașat un plan, un drum, și să-l faceți de la început până la final. Vor fi sacrificii de făcut, da. Vor fi și momente de anxietate, de stres. Da. Dar gândiți-vă că mâine este o alta zi. Dacă businessul vostru este pasiunea voastră, merită tot efortul!

Recomanzi articolul acesta?
Trimite și prietenilor

Lasă un răspuns