You are currently viewing Împletim Povești Colorate de vorbă cu Ana Maria

Împletim Povești Colorate de vorbă cu Ana Maria

Interviu realizat de Irina Mitrofan de la Blogulirinei.ro

Am stat de vorbă – deocamdată doar virtual – cu una dintre multele mame inimoase și foarte talentate din comunitatea WAHM.

Mi-am propus ca în fiecare lună să vă prezint aici măcar câteva dintre proiectele frumoase în care cred, pe care le susțin și despre care merită să știți, acum și întotdeauna.

Ana este mama unui băiețel de doi ani si jumătate, de care este profund legată, evident, iar discuția noastră a pornit de la copii, cât de repede cresc și cum noi nu reușim mereu să ne bucurăm de clipele cu ei.

 

Eu sunt Ana-Maria, am 31 de ani şi sunt o fire veselă și optimistă. Iubesc mult viața şi ador să fiu înconjurată de oameni și culori.

Dintotdeauna mi-a plăcut să creez, astfel că eu am fost croitoreasa multor păpuși din cartier. Și acum îmi amintesc cum mă certa mama că stricam haine sau materiale “bune” :). Atunci am învățat să cos, pentru că (perfecționistă cum sunt), nu mă lăsam până când nu arătau bine (aproape de cele cumpărate, chiar).

Între timp, supermămica noastră a învațat să împletească cu andrele și a trecut la nivelul următor – fesuri și fulare (posibil și un pulover să fi fost pe acolo), toate împletite cu o plăcere deosebită.

Pentru a scăpa de plictiseală, îi plăcea să împletească și să citească, refugii sigure pentru vârsta ei.

Dar o ocazie mai puțin veselă – după operația de apendicită a surioarei și întoarcerea acesteia de la spital, Ana Maria a descoperit o împletitură de păr specială (spic sau french braid).

Deși nu a avut la îndemână tutoriale și nici acces la internet, a împletit și despletit până când a ieșit cum știa că trebuie. 🙂 Asta înseamnă pasiunea, nu-i așa?

Fie că lucrează după o fotografie sau repetă pașii descriși de alții, Ana nu se lasă descurajată, exersează până când este mulțumită de rezultat.

În 2015 am învățat să fac codițe colorate cu ață și pe loc m-am îndrăgostit. Când eram la festivaluri, mă simțeam în elementul meu. Iubesc atmosfera de festival, oamenii sunt (aproape) mereu binedispuși, muzica mă încântă neîncetat, decorațiunile – mă inspiră. Dacă aș putea merge dintr-un festival în altul, împreună cu familia mea, viața mea ar fi perfectă.

Vorbind cu una dintre zânele codițelor, doar îmi pot închipui cum se vede viața când simți magia unui festival. Aflu că există o întreagă serie de manifestări unde sunt cerute astfel de artificii de creativitate – de la târguri, evenimente private, petreceri aniversare sau momente speciale pe care doamnele și domnișoarele aleg să le celebreze astfel.

Odată cu nașterea piticului ei, Ana a început să lucreze mai mult la domiciliu. Cu un ochi supraveghează copilul, cu mânuțele dibace își face magia!

Apoi, ca o continuare firească a activității, din jocul cu ațele colorate, a început să facă și altele – codițe atașabile, capcane de vise (dreamcatchere), bentițe și brățări cu pene – hippie, medalioane cu pietre semiprețioase și multe alte decorațiuni pentru sine sau pentru cei dragi.

Acesta este parcursul care a dus la nașterea proiectului Împletim Poveşti Colorate – pe a cărui pagină vă invit călduros să descoperiți cum arată exprimarea artistică a acestei pasiuni 🙂

Generoasă și dornică de a susține, la rândul ei alte proiecte, Ana și-a propus ca din 1 decembrie 2019, să posteze zilnic povestea unui artist local. De ce? Pentru a îndemna cunoscuții să ia cadouri personalizate celor dragi, în locul celor din mall/supermarket.

Feedback-ul primit a fost pozitiv, apropiații au încurajat-o să continuie, așa că 1 ianuarie a apărut blogul 🙂 Scrisul a devenit o nouă pasiune, așa că un nou proiecte este în lucru – anaimpleteste.ro , site unde vor ajunge o parte dintre gândurile Anei.

Povestea Anei are multe elemente interesante, comune poveștilor din zona mamelor WAHM – se implică în proiecte și campanii locale, iar de şapte ani împreună cu soțul ei, administrează un salon de tatuaje, în Iași.

Aici face de toate, mai putin tatuaje. Soțul Anei este foarte talentat la acest capitol, mărturie stau clienții mulțumiți și recomandările primite. În salon există încă doi artiști, fiecare cu stilul propriu, dar pot desena cu succes orice tatuaj. Dincolo de susținerea și sarcinile administrative, Ana face și piercinguri. La început a fost cu ceva emoții, dar în timp, a căpătat încredere și dexteritate.

O întreb pe Ana cum au fost afectate pasiunile ei de pandemie și îmi închipui că #stămacasă și ne bucurăm unul de altul a fost frumos, dar și greu, din motive evidente.

… avem timp să ne decorăm în sfârșit casa. Aveam multe proiecte în minte, dar mereu le-am pus în categoria “mi-ar plăcea să…”. Acum le-am scos de acolo și le-am pus în practică. Astfel, casa noastră începe să aibă din ce în ce mai mult din personalitatea noastră, a tuturor. Chiar și camera lui Horia e desenată în stilul lui . A desenat peste tot pe unde a ajuns.

Dacă la început încercam să îl îndrumăm spre hârtie și ștergeam când făcea câte o operă nonconformistă, acum poate desena unde vrea, cu ce vrea și ce vrea, atâta timp cât e la el în cameră.

Mă bucur de fiecare dată să descopăr alte familii care încurajează această libertate de exprimare pentru copii, este parte a unei lumi în care îmi doresc să trăiască copiii mei. Și totuși… când e greu, cum facem?

Ana îmi spune că soluții există 🙂 La ea funcționează respirația profundă și deconectarea de la stres (un pahar de vin si lucrul la un dreamcatcher este soluția perfectă).

De asemenea, ajutor bun în caz de “greu” este și infuzia de încredere a susținătorilor și fanilor 🙂 Cu fiecare mesaj de încurajare, cu fiecare mesaj de mulțumire, cu fiecare îmbrățișare și cu fiecare vorbă bună, ne impulsionează să mergem mai departe. Aici îi dau dreptate Anei. Și eu mă bucur de fiecare dată când apreciați ce scriu, când postările mele sunt date mai departe sau când alegeți să vă abonați la ce scriu eu 🙂

Ana Maria nu are regrete, știe că fiecare experiență, bună și mai ales rea, prin care a trecut, au conturat omul care este azi și, fără falsă modestie, e prilej de bucurie ce vede în oglindă. Și fizic, dar mai ales, spiritual.

Ca fiecare părinte, își dorește un copil sănătos, bineînțeles, și care să știe să fie fericit. Pentru că fericirea e o alegere. Își dorește să îi fie model și sprijin.

Cred că cel mai mult mă bucur de faptul că reușesc să mă autodepășesc. Că îmi permit să greșesc și că după fiecare greșeală învăț ceva din toată experiența, ca să fie mai bine data viitoare. Nu îmi permit (eu mie) să mă plafonez, să mă plictisesc.

Ca și Ana Maria, sper sincer că am învățat cu toții ceva din experiența aceasta. Să fim mai buni, mai empatici și să apreciem mult mai mult ceea ce avem, de la lucrurile mărunte, la oameni și drepturi/libertăți pe care nu le apreciem cu adevărat întotdeauna.

Un mesaj de final pentru mine și cititorii mei 🙂

… îți mulțumesc din suflet că iei parte la această acțiune de susținere a mămicilor antreprenor în această perioadă și, mai aleș, că ai acceptat să scrii (și) despre mine. Sper să avem șansa să ne cunoaștem și în afara ecranelor și că vom avea mai multe colaborări în viitor!

 

Recomanzi articolul acesta?
Trimite și prietenilor

Lasă un răspuns