Blog

Interviu realizat de Cristina Guraliuc de la Mama Citeste

“Sunt Cristina, mama care scrie câte-n lună și-n stele. Inventez povești de când eram copil, de asta am vrut mereu să fiu “reportajist” când mă fac mare. Și cum în fiecare jurnalist pasionat se ascunde un scriitor gata să iasă din găoace, iată-mă și pe mine scriind povești pentru copii, muza mea fiind Ilinca dragă, pruncul meu de mai bine de 1 an.”

Alexandra m-a cucerit total cu optimismul ei și starea de zen care o înconjoară. Când mi-a spus că orice zi, oricât de proastă, devine mai bună dacă are flori în vază și o cană de cafea bună, am crezut că sunt chiar eu cea care vorbește. Am închis ochii pentru o clipă și am avut senzația că împărțim același atelier, aceeași viziune, chiar dacă eu sunt scriitor și ea este un artist. Un artist boem, care are în spate o copilărie sănătoasă și veselă, o mamă care vrea să-i transmită și copilului său din ferecirea cu care a crescut chiar ea, un om cu suflet cald, care plânge la filmele romantice. Ssst, ăsta e secretul nostru.

Văd mult mov în jurul tău. Mov în păr, mov în flori, mov pe cutiuțe shabby chic. E culoarea fericirii, așa te simți și tu acum?
Sunt fericită. Sunt fericită atunci când vopsesc o cutiuta, când îmi vine o idee nouă pentru un proiect, când am un buchet de flori în casă (ceea ce se întâmplă aproape tot timpul, uite chiar acum în timp ce îți scriu, m-a surprins soțul meu cu un buchet de bujori, mi se par atât de frumoase coincidențele astea, fix când scriam de flori să intre el în casă cu un buchet), când ascult o piesă care îmi place. Și sunt cea mai fericită când îl văd pe băiețelul meu fericit.

Ai un proiect cu nume tare simpatic, „My shabby moments”. Ce faci mai exact? Cu ce te joci zi de zi?

Pentru numele ăsta, „My shabby moments”, am făcut brainstorming cu soțul meu și ne-am hotărât destul de repede asupra lui. Înglobează dragostea mea pentru nuanțele pastelate, obiectele vechi și căsuțele englezești. Vai, câte nu fac! Dacă azi mi se pare că în casa mea ar merge o inimioară drăguță din material atârnată pe undeva, cel mai probabil azi sau mâine mă apuc și o fac. Sau vopsesc rame vechi în stilul shabby, decorez o cutie veche din lemn, înfrumusețez un borcan de dulceață banal, repar și retapițez un scaun vechi care cândva mi-a atras atenția, îmi revopsesc mobilierul din casă. Pe scurt, îmi place să dau o șansă nouă obiectelor uzate.

Ai un mic atelier sau un spațiu pentru „Shabby moments”? Poartă-ne și pe noi acolo, cu tine, spune-mi cum arată.

Atelierul meu e acasă. Aveam o cameră plină ochi de obiecte vechi unde pierdeam complet noțiunea timpului (îmi place să merg la târgurile de vechituri și niciodată nu plec de acolo cu mâna goală), dar între timp am amenajat acolo camera băiețelului nostru și mi-am mutat atelierul într-o altă cameră în care am mai puțin spațiu pentru tot ce îmi trebuie să creez.
Sunt o groază de lucruri în camera asta, cutii, cărucioare, biciclete, dar am și eu un colț micuț, bine, nu e chiar un colț, e de fapt centrul camerei. Pentru mine nu prea contează cum arată atelierul, contează să am timp liber și inspirație. Întotdeauna sunt acolo vopsele, pensule, hârtii, cutii, sunt cam dezordonată.
Haha, îmi imaginez. Nu am văzut artist care să aibă ordine în atelier. În altă ordine de idei, nu mă satur de florile pe care le pozezi întruna. Ce buchet ți-ar plăcea să primești pe neașteptate? Văd că bujori tocmai ai primit, hihi.

Hehe, florile sunt una dintre slăbiciunile mele. Oricât de proastă ar fi o zi, dacă am flori în vază și o cafea bună, știu că totul se va rezolva. Și pe vremea când mergeam la serviciu, obișnuiam să îmi cumpăr de două, trei ori pe săptămână flori de la femeile care veneau dimineața la piață cu câteva buchete. Era fantastic (piața fiind în drumul meu spre birou) cum, schimbandu-se săptămânile, lunile, anotimpurile, să am parte, pe rând, de atâtea soiuri de flori. Aș primi cu bucurie orice floare, pe neașteptate sau nu.

Când te-ai bucurat ultima oară de mersul desculț prin iarbă?

Nu știu când am mers ultima dată desculț prin iarbă, dar cu siguranță îți pot spune când am călcat ultima dată pe nisip cu picioarele goale, și anume acum opt luni (prea multe). Când mă gândesc la umblatul desculț, mă gândesc la nisip, la pământ. În copilărie mergeam des desculț, dar îmi plăcea să fac asta pe drumul neasfaltat de la bunici și pe marginea apei, nu pe iarbă.

Ce peisaje frumoase! A ce-ți miroase copilăria?

Copilaria mea miroase a gogoși și a afine. Am copilărit la bunici și imi plăcea când îmi făcea bunica, mama Mărioara cum îi spun eu și acum, gogoși sau mă lăsa să îmi fac spumă de afine. Pădurea e foarte aproape de casa bunicii și mergeam cu prietenii mei de acolo zilnic să culegem afine sau să le mâncăm direct în padure.

Ce anume din copilăria ta ai vrea să trăiască și micuțul tău?

Am avut o copilărie fără griji, frumoasă, cu mulți copii pe lângă, cu jocuri și concursuri, cu fructe din curte sau din pădurea de lângă, cu furat de pere sau cireșe de la vecini. Cred că asta mi-aș dori cel mai mult pentru Rareș, să știe cum e să te joci cu mulți copii, să nu fie distras de tot ce e acum în magazine sau la TV.
Unde te-aș găsi într-o zi de duminică obișnuită?

Duminica, dar și sâmbăta o petrecem în familie, în parc și la terasele din preajma parcului. Sau undeva în aer liber cu Rareș. e important să fie afară cât de mult se poate.
Ce NU lipsește din casa ta, niciodată?

Întotdeauna am în casă o cutie de vopsea și o pensulă. Îmi place să știu că dacă vine cumva o zi în care nu ies din casă și am puțin timp liber, pot să mă ocup de un proiect scurt, din multitudinea pe care o am în cap.

Împarte cu mine un mic secret, ceva despre tine ce ai vrea să îmi spui dacă am bea o cafea împreună acum.

Hm… un secret…Plâng la toate comediile romantice. Chiar dacă sunt la cinema.