Blog

Interviu realizat de Cristina Guraliuc de la Mama Citeste

“Sunt Cristina, mama care scrie câte-n lună și-n stele. Inventez povești de când eram copil, de asta am vrut mereu să fiu “reportajist” când mă fac mare. Și cum în fiecare jurnalist pasionat se ascunde un scriitor gata să iasă din găoace, iată-mă și pe mine scriind povești pentru copii, muza mea fiind Ilinca dragă, pruncul meu de mai bine de 1 an.”

Pe Irina mi-o imaginez stând la o masă din mahon, tastând cu spor la o mașină de scris Olympia, cu ochelarii pe nas și grămezi-grămăjoare de bulgări din hârtie prin toată camera ei, doar a ei. Cea în care își scrie romanul de suflet, pe care îl plănuiește de mult timp, dar pe care timpul nu o lasă să îl aștearnă pe hârtie. Irina are doi copii, iar al treilea este blogul său, pe care îl îngrijește ca pe o floare prețioasă. Un munte de energie, un om făcut din vise dintre cele mai frumoase. Multe vise care se vor îndeplini pe rând, pentru că, așa cum spune Irina, visele sunt făcute ca să devină realitate.

Irina, ce te face să zâmbești cel mai des?

Cel mai des zâmbesc emoțiilor care ne înconjoară la orice pas. Râd de-a dreptul de giumbușlucurile pisicii, de perlele copiilor mei, de absurdul situației din țară (n.r.: România trece în momentul de față, ianuarie 2018, printr-o criză politică). Glumesc, sunt multe lucruri care merită sa ne facă mai optimiști, să ne bucurăm, iar eu aleg, de fiecare dată, să văd partea plină a paharului.

Cu alte cuvinte, ești o optimistă convinsă.

Da, iubesc oamenii din jur atât de tare încât le acord credit total, în toate situaţiile. Cred că fiecare situaţie are un „ceva” bun. Trebuie să fie bine, uneori e doar puţin mai greu de descoperit.

Cum e colțul tău de lectură?

Colțul meu de lectură nu este încă, fizic, nicăieri. În dremboardul pentru 2018 mi-am propus un colț de lectură micuț, cu o canapea mare, cu o măsuță de laptop/tabletă și musai cu o pătură pufoasă și o cană mare de ceai. Hidratarea corpului este extrem de importantă, mai ales când citești și te cam ia valul… Deocamdată, până va deveni realitate acest colț, citesc oricunde și oricând. Pe pat (cu pisica la picioare), în sălile de așteptare, în sufrageria plină de jucării și veselie, în bucătărie „păzind” vreo mâncare necomplicată, în parc, pe bancă – oriunde se poate.

Care sunt cărțile care au „colorat existența” ta?

Frumos gând! Da, cred foarte tare că vine multă și frumoasă culoare a vieții din lectură. Sunt multe cărți de suflet, pe care le-am citit și gustat pe îndelete sau, dimpotrivă, dintr-o gură, înghițindu-le aproape pe nemestecate, cum s-ar spune. Mi-a plăcut mult „Citadela lui Exupery”, „Fluturii” Irinei Binder, îmi plac mai nou cărțile lui Musso, gust iarăși scriitura Corinei Ozon. O parte dintre ceea ce își lasă amprenta asupra sufletului meu își găsește locul în recenzii (deși cred că e mult spus, mai degrabă sunt note de lectură pentru că sunt destul de personale) scrise cu sufeltul, pe blogul meu.

Cine este, de fapt, Irina?

Irina este mamă de doi minunați, blogger și coordonator local al WAHM Piatra Neamț. Irina este angajat de la 8 la 16:30 și cu jumătate de norma la un centru de nutriție și sănătate. Irina este femeie și este, mai presus de toate acestea, o sumă de experiențe de toate culorile. Irina este un om ca toți oamenii, doar că este destul de vocală, foarte pasionată și pasională, da 119% din tot ce este pentru proiectele în care crede. Mai spun?

Mai spune, te rog.

Sunt, în funcţie de situaţie, adaptabilă oamenilor şi locului. Sunt zile în care scriu poezie şi îmi plâng dorurile, pe care fiecare le are, fie că recunoaşte sau nu. La fel cum pot fi zile în care sunt intransigentă şi ţin cu dinţii de lege şi de reguli. Dar, de fiecare dată, sclipirea jucăuşa din ochi e acolo, deci sunt tot eu, Irina cea adevărată.

Scrii, scrii și iar scrii. Cum e contabilul, care vede doar cifre. Nu îți vine să îți iei lumea în cap, cum se spune?

O, ba da, sigur ca da. Și chiar mai fac asta, din când în când. Scrisul mă relaxează și mă „curăță” cumva, am astfel ocazia să vărs din preaplinul sufletului meu. Dar uneori, devine obositor. Uneori, mă întreb și eu (ca fiecare) care este sensul și dacă merită… Mai plec și eu, mai fug de realitate, mai abandonez lupta asta continuă și petrec timp eu cu mine. Asta ajută de fiecare dată. Așa se echilibrează balanța. Oricât ar dura, mă întorc. Și uit. Și o iau de la început, cu energie sporită.

Când ai o oră liberă, cum îți place să o petreci?

Citesc, scriu, mai nou fac sport. Uneori ascult muzică. Lucruri simple.

Când scrii și o carte?

Cartea este de mult, în gând. Inițial a fost o idee de roman. Apoi, o carte de poezii. Am și căutat câteva informații referitoare la întreaga procedură. Am înțeles insa că primul pas este ca o editură să îmi facă puțină curte pe tema asta… Glumesc, evident! Nimic nu este imposibil, îmi doresc o carte. Cred că aștept să se cristalizeze foarte bine ideea.

Despre ce era romanul? Sau nu poți să îmi spui?

Era o poveste despre şi pentru oameni. Un soi de carte de vizită a omului care sunt azi. În timp, ideea s-a mai rafinat. Mi-ar plăcea ideea de a scrie o altfel de carte, cu două voci diferite. Nu e secret, dar încă lucrez la idee, eu şi vocile mele.

Faci și multă mișcare, copiii tăi sunt la fel de energici?

Copiii mei? Sigur! Copiii din ziua de azi se nasc atât de conectați la toate din jur, au o energie formidabilă, un tonus care pe noi, cei mari, ne obosește de multe ori. Încerc să țin pasul cu ei, îmi doresc să fie mândri de mine și aș vrea să crească purtând în suflet convingerea că pot reuși orice își doresc, că visele devin realitate și că e important să cadă, dar e vital să se ridice.

Cum este o zi obișnuită din viața ta?

Mă trezesc la 6.30. Îmi beau apa cu aloe și pregătesc micul dejun și pachetul soțului. Pregătesc hainele copiilor, mai casc, haha. După ce se trezesc băieții, începe nebunia. Până ieșim din casă trece o veșnicie, dar după ce ei rămân la grădi îmi reintru în ritm. Uneori am programări la Centrul de Nutriție în prima parte a zilei, dar de obicei, sunt la birou până la 16.30. Îmi organizez timpul încercând să fac multe, să răspund tuturor exigențelor, să păstrez limita între ceea ce trebuie să fac și ceea ce îmi doresc să fac. Sună telefoanele, vin situații de rezolvat, scriu mailuri, mai socializez, fur câteva clipe de lectură când îmi beau ceaiul. După-amiaza fac sport, de două ori pe săptămână. Mai sunt zilele cu evenimente marca WAHM – cu și pentru mamele care lucrează de acasă.

Seara, când ajung acasă, îmi iau cartea și mai citesc măcar 15 minute. Înainte de culcare există măcar o poveste și puțin timp de alintare, pe rând, împreună, separat, depinde de dispoziție. Sunt zile pline, dar mi-e bine așa. Probabil sunt în acel moment din viață în care îmi dau seama că am multă energie și îmi place să cred că o folosesc înțelept. Iar aici „înțelept” înseamnă că o investesc în lucururile și activitățile care îmi plac/mă pasionează/mă animă.

Nu am putut să nu observ că te trezești cu apă și aloe, nu cu cafea, care este un fel de „must” al dimineților noastre boeme. Cum se face?

Da, mă trezesc în fiecare dimineață cu un pahar de apă cu aloe (este un concentrat care ajuta la curățarea intestinului, restabilirea procesului de absorbtie si de asimilare a hranei in intestinul subtire, de asemenea îmbunătățește digestia). Apoi, urmează un pahar de ceai (conține diferite tipuri de ceai, îmi dă multaă energie și revigorează organismul). Urmeaza micul dejun – simplu, ușor și rapid – cocktail nutritiv ce constituie o masă delicioasă şi sănătoasă cu o combinaţie excelentă de proteine şi substanţe hrănitoare esenţiale pentru un aport constant de energie. Fiecare dimineață începe la fel, aroma diferă.

Care este visul tău cel mai de preț?

Wow! Asta chiar e o întrebare grea. Îmi doresc o grămadă de „chestii”, nu musai lucruri, cât experiențe. Îmi doresc foarte mult să lucrez la întreaga mea capacitate, adică să fac lucruri provocatoare, din punct de vedere profesional. Să învăț, să cresc, să mă dezvolt, să conduc o echipă, să scriu o carte … tot ma întrebai mai sus de asta… Visez mult și colorat. Visez să călătoresc, visez să ajung să trăiesc din scris. Îmi doresc să cresc frumos cei doi pui de om pentru că ei sunt bucățica mea de creație, pe Pământ. Uite, e o întrebare la care mă voi mai gândi…

Îmi plac visele tale. Și, cum le spui și tu copiilor, ele se îndeplinesc.

Ceea ce vă doresc și vouă, tuturor.