Autor: Răzvan Ropotan
Vom începe cu ce e mai simplu: Dristor 2 nu beneficiază de lift. Și nici de scări rulante. Nimic, nada, niente.
Sunt multe scări de urcat și de coborât acolo. Nici nu le mai zic, că sunt multe de oriunde ai intra la Dristor2. Ce să mai zic că, dacă ai un cărucior mai mare un pic e imposibil să treci de barele de compostat. Persoanelor cu dizabilități le zic din start: ștergeți din memorie această stație.
Să nu fim așa pesimiști. Dristor1 are, totuși, un lift. Numai că este la capătul stației înspre str. Liviu Rebreanu și nu aproape de legătura cu Dristor 2. Liftul a fost amplasat mai târziu decât fusese planificat și cred că nu a putut fi pus în altă parte din cauza infrastructurii. Oricum ar fi – el există. Departe, dar există. Ajuns pe peron poți merge până la Unirii, Gara de Nord, Preciziei, Anghel Saligny, Republica. Dacă ai răbdare poți merge chiar și până la Iancului și Obor, doar că ocolind tot Bucureștiul, asta după ce în prealabil ai ocolit tot cartierul ca să iei liftul. (să deie sfântul să mai aibă și o defecțiune chiar în ziua respectivă).
Dacă se înfiripă o speranță că totuși, poți coborî cu liftul la Dristor1 și apoi să ajungi la Dristor2 – ia-ți gândul. Dristor2 nu există pe harta asta. După cele două lifturi, ajuns pe peron, mergi tot peronul, urci scările rulante, mai urci niște scări (destul de multe), apoi mai cobori niște scări (nu chiar atât de multe) și în sfârșit mai cobori niște trepte și evrika. Luminița de la capătul tunelului se vede.
Unii dintre voi vor spune: mofturi! sau – ia te uită!, dar până acum doi-trei ani ce nevoie aveau mamele de lifturi! sau, cum de se descurcau? E o întrebare bună. Și eu aș vrea să știu, pentru că dacă nu ai mașină sau o bunică/un soț care să stea acasă, ca mamă, ești condamnată să vezi doar curtea blocului și parcul din apropiere pentru vreo doi ani.
Enfin, ceea ce este cel mai deplasat mi se pare că – așa cum au fost și pistele de bicicletă – așa sunt și lifturile de la Metrorex: o activitate de bifat, o activitate de campanie de imagine mai degrabă decât găsirea unor soluții adevărate. Spun asta pentru că în adevăr amplasamentul acestor lifturi este enigmatic de ciudat – prin lipsa de continuitate, prin lipsa de interes a constructorilor legată de folosirea lor. Avem lifturi. Minunat, dar multe sunt inutile sau acoperă o rază prea mică de nevoi.
Nu, nu fac pledoaria: ‘muieții-s posmagii’, cer doar un pic de respect din partea celor care, la final, în rapoarte ‘dau bine’ cu activitatea lor, care se laudă cu lucruri aberante și injuste. Cer doar un dram de simțire din partea celor care ‘susțin comunitatea’ sau spun că ‘avem în capitală standarde europene’. Nu avem. Doar ne facem și noi că le-am avea.
În episodul următor: Eroilor și Victoriei
În episodul trecut: Unirii
