“Povestea padurii” – lansare de carte Editura Creanga Fermecata

Cu emoţie anunţăm apariţia cărţii POVESTEA PĂDURII la Editura Creanga Fermecata, aşa că vă invităm la lansare și trăire de carte!
Ne dorim o seară între prieteni, un eveniment baby friendly cu activităţi de neuitat pentru cei mici dar şi pentru cei mari.
Eveniment organizat în parteneriat cu Work At Home Moms Romania

Programul evenimentului:

Prezentăm scurt şi neplictisitor ce ne-a mânat în experienţa Editura Creanga Fermecată şi de ce într-o lume digitală promovăm cărţi. Cunoaștem minunatele mămici ce însuflețesc povești, dar și un întreg proiect editorial.
Lăsăm mama fondatoare a Asociatiei Work At Home Moms să povestească despre cum creşte roditor comunitatea mamelor fabuloase.
Ileana Vasilescu împărtăşeşte cum a scris textul şi care sunt etapele pe care le parcurgem împreună copil-părinte în drumul lung şi frumos al lecturii. Când începem să îi citim micuţului şi ce, cum îl facem pe copil atent şi rabdător şi ce este mai potrivit la fiecare vârsta.
Moment tainic ne așteaptă la lansare: Loredana Mitrut va asigura ilustrația muzicală, iar actorul Razvan Valentin Ropotan va citi fragmente din “Povestea Pădurii”. Să ascultăm cu inima sunetul vântului, glasul pădurii…

În tot acest timp invitaţii foarte micuţi se vor delecta jucându-se în colţul senzorial special amenajat pentru eveniment.
Pentru copiii mai mari şi adulţi desenăm împreună un copac-amintire cu amprentele mâinilor noastre.
Locaţia beneficiază de curte unde copiii se pot juca în voie.
Bufetul este pregătit de cu dăruire de Covata cu Maia, Delice corner, Bucurie verde, Dulce Bun Sanatos.

Pentru vânătorii de autografe şi cei care îşi doresc un gând frumos şi personalizat pe carte facem şi o sesiune de autografe.

Oferim cartea la preţul promoţional de 35 lei alături de o îmbrăţişare prietenească.

Joi 31 Iulie, Casa Rudolf Steiner ( str. Vişinilor nr. 17, langă Hala Traian) începând cu ora 18:30
Hartă: http://www.salutbucuresti.ro/planoras/swf_map.htm?-8949&-8024

Date contact:
;

Tel: 0720 70 37 37
Durata eveniment: 18:30-20:00

Pregătim şi alte surprize, aşa că revenim cu detalii pe pagina evenimentului!

Grafica: Imagine People

Parteneri media:

suntParinte_materialePoromotionaleSuntParinte.ro,

logo_didactic       Didactic.ro,

calendarul-magic    CalendarulMagic.ro,

urbankid   UrbanKid.ro,

logo12    GoKID.ro,

logo-ozzy   www.ozzy.ro,

mamica-activa-c  Mamica Activa,

banner blog tusibebe_v2TusiBebe,

logo bucurie verde  Bucurie Verde

Sigla Eu, parinte ghemotocEuparinteghemotoc

Logo_diversificare   Diversificare.ro

bebelu-punct-ro  bebelu.ro

logo-suntmamicaro suntmamica.ro

blogul mamei incepatoare  – Blogul Mamei Incepatoare

blogul-mamei-fericite – ancabalaban.ro

logo-clubul-de-parenting-300x154 Clubul de Parenting

Ma-sa-are-blog Mama are Blog

 

afis

 

 

  Recomanzi articolul acesta?
Trimite și prietenilor

Lasă un răspuns