Mama talentata, mama cu har

Interviu realizat de Alexandra Pintea Varnava (www.Ouzoland.com)
Am fost mereu fascinată de handmade. Haine, bijuterii, accesorii, jucării – și lista poate continua. Fiind una dintre acele persoane cu două mâni pe stânga, de fiecare dată când mă aflu în fața unui stand cu astfel de produse vreau să cumpăr tot!
Dana Made It – All Handmade din intamplare e una dintre mamicile talentate. Și eu una tare vreau să aflu mai multe despre ea!

1. Dana, ești parte a comunității WAHM, spune-ne și alte câteva vorbe despre tine.

Mă numesc Șerban Daniela, am 33 ani și sunt mămică de fetiță – Teodora – 7 ani jumătate și mămică de băiețel – Matei de aproape 4 ani. În viața de zi cu zi sunt economist.. o meserie pe care nu pot spune că mi-am ales-o, ci care m-a ales.. niciodată nu mi-am dorit să ajung să fac contabilitate și uite că asta fac de 10 ani. E o vorba: de ce ți-e frică, de aia nu scapi!

poza1

2. Când ți-ai descoperit pasiunea pentru cusut? Și cum o împaci cu mămiceala?

Pasiunea am descoperit-o, sa zic, cu prima păpușă ce avea nevoie de haine, acum 20 și ceva de ani.. la un moment dat chiar ma vedeam creatoare de modă… aveam un caiețel în care schițam hăinuțe.. scotocind prin biblioteca părinților am găsit la un moment dat și o carte de croitorie din care încercam să scot tipare pentru păpuși. Apoi m-am înscris la cursuri de croitorie pentru copii la Palatul Copiilor din Târgoviște și am învățat să folosesc și masina de cusut și am realizat primul obiect vestimentar.. un șorț de bucatarie! După ce am mai crescut, prioritară era școala.. deci am uitat de cusut/croit.. odată cu naștere fetiței mele, dorinta de a coase a renăscut.. la inceput îi coseam chiar de mână micile hăinuțe! Iar de anul acesta, de ziua mea, după ce am primit în dar de la părinți masina de cusut mult visată, am început proiectul Dana Made It – All Handmade. Deocamdata sunt in faza incipienta si nu am foarte mult de lucru.. mă pregatesc pentru puținele târguri organizate în Târgoviște și lucrez pentru copii mei si rude, cunoștințe.. asa că reusesc să mă împart între pasiunea mea și copii fără să aibă de suferit niciuna din părți.. lucrez când ei dorm la prânz sau când se joacă impreuna… mai pierd si nopti.. dar cand faci ceea ce iti place, contează mai puțin!

poza2

3. Ce-ți place să faci? Să croiești? Să coși? Crezi că în timp ai putea să te dedici pasiunii și să-ți devină un fel de job?

Latura mea creativa, umana încet, încet încearcă să o devanseze pe cea reala. Vreau sa încerc foarte multe proiecte.. cu croitul mi-e un pic greu, am cărți pe care încerc sa le studiez cat mai constiincios, dar cred ca foarte bine mi-ar prinde un curs.. numai ca timpul mi-e dusman. E greu sa mergi și la serviciu și sa incerci sa iti indeplinesti visul de a deveni independenta financiar de locul de munca, de a-ți porni mica “făbricuță de acasă”, dar nu ma las! Chiar îmi doresc foarte mult să mă perfecționez și să pot crea minunății pentru copilași și nu numai.

colaj1

4. Cum arată o zi obișnuită de-a ta?

Oh, destul de agitata, ca a oricarei mămici.. trezit la 6:40, pregatit mic dejun, sandvișuri, trezit copii, pregatit pentru scoala/grădiniță, împărțit copiii: unul cu mama la gradinita, celalalt la scoala cu tata.. apoi de la 8-16 cifre si iar cifre.. apoi dupa ce ne adunam cu totii acasă, dupa ce am hrănit familia, verificat teme samd.. măcar o ora fac ceva și pentru suflet adică: fie croiesc ceva (o păpușă, o sacoșică, un rucsac, portofel), fie cos sau croșetez sau mai fac vreo brățărică sau pur și simplu mai răsfoiesc internetul pentru idei. În ultima vreme m-am axat pe jucarii handmade.. pana acum am fericit câțiva copilasi si asta ma impulsioneaza sa merg mai departe. Acum ma pregatesc pentru un targ ce va avea loc in Târgoviște pe 25.07.2015.. vreau sa imi scot papuselele in lume.. si daca timpul imi permite si cateva rochite si sandalute crosetate.. urmeaza cateva zile cu putine ore de somn, dar cu multe satisfacții!

colaj4

5. Un mesaj pentru toate mamele din comunitatea WAHM România?

Mă bucur enorm că există WAHM! Îmi dă speranță și curaj să merg mai departe cu visul meu, de a renunța la serviciu. Daca pana sa devin mama îmi doream un job bun, eventual carieră, acum nu mai dau doi bani pe asta. Nu îmi mai pasă că am pierdut atâția ani prin scoli, facultate sa devin economist, meseria asta chiar nu mă mai reprezintă! Nu mai vreau sa plec de langa copii. Sistemul asta ne-a transformat în sclavi ai banilor, ai consumerismului, dar uite ca eu nu mai vreau asa… și ma bucur foarte mult ca v-am descoperit! Sper și stiu că voi reuși cu ajutorul comunității să îmi împlinesc visul și îmi doresc foarte mult ca la rându-mi să pot ajuta și alte mamici sa stea cat mai mult aproape de copilasii lor.
Asadar mamici, oricare v-ar fi visul si indiferent de cate bariere si prejudecati va veti lovi, urmați-l!
Unde e voință, e și cale!!!

 

 

Recomanzi articolul acesta?
Trimite și prietenilor

This Post Has 0 Comments

  1. Alina F.M.

    🙂 Eu sunt din Dâmbovița, am făcut liceul în Târgoviște, iar surorile mele mai mici (care încă locuiesc acolo) sunt amândouă mămici (mai mult sau mai puțin) proaspete și cel puțin una din ele cred că ar vrea să fie WAHM. 🙂 Așa că m-am bucurat tare când am văzut că mămica din interviu e din Tgv. Înseamnă că se conturează și acolo o comunitate locală. ^_^

Lasă un răspuns