10 idei de organizare a programului pentru mamele care lucreaza de acasa

time management
Să fii mamă care lucrează de acasă reprezintă o binecuvântare și o provocare în același timp. Pe de-o
parte, dispui de flexibilitatea de a-ți stabili propriile ore de lucru și pentru a-ți petrece timpul cu copiii. Pe
de altă parte, jonglezi cu atât de multe responsabilități, încât organizarea programului poate fi o reală problemă de echilibru.

Știm exact prin ce treci. Nu numai că mulți dintre noi ne conducem afacerile și lucrăm de acasă, dar cu toții încercăm să găsim puțin timp pentru a scrie pentru acest proiect frumos. Deși nu suntem tocmai experți, am aflat că ideile de organizare a programului ne-au ajutat să ne îndepărtăm cu un pas de haos și să fim cu un pas mai aproape de productivitate.

1. Ține-te de programul stabilit

Să lucreze de acasă, pentru multe femei înseamnă să îngrămădească „munca” într-un program mult mai amplu. Serios, multe dinte noi nici măcar nu ne dăm seama cât de multe lucruri facem. Între copii și treburile casnice, trebuie să se întâmple multe înainte de a merge seara la culcare, și e important să identifici tot ceea ce trebuie rezolvat, pentru a-l putea rezolva. Având acest lucru în minte, găsește un moment al zilei în care nu poți fi distrasă. Apoi, așează-te și scrie un plan de bază, care include tot ceea ce trebuie să rezolvi. Ce este scris, se și face. Așadar, include orice detaliu, chiar dacă pare insignifiant.

2. Planifica munca. Munceste la planificare

Când spunem „scrie”, suntem conștienți că fiecare are o modalitate preferată pentru a-și planifica munca. Indiferent dacă este vorba de un carnețel, file adezive, o listă digitală sau un calendar, găsește sistemul care funcționează pentru tine și folosește-l! Abia atunci când știi ce lucru trebuie rezolvat, îl vei și putea face. Ne place să considerăm asta drept ”planifică munca și muncește la planificare”. O planificare ante-activități este de lungă durată și îți va economisi timp important.

3. Rezolva lucrurile importante intr-o singura zi

Identifică acele activități pe care le faci lunar, și rezolvă-le pe toate într-o singură zi. Acele activități pot include achitarea facturilor, trimiterea chitanțelor, planificarea lunară, programarea resurselor, etc.

4. Stabileste asteptari reale

Fii realistă în ceea ce privește cât timp ai la dispoziție și câte de multe trebuie să rezolvi în acea perioadă de timp. Șeful tău și clienții mereu îți vor cere mai mult, dar am constatat că dacă stabilești așteptări reale, toată lumea are de câștigat.

De fapt, încearcă să îți acorzi mai mult timp pentru cantitatea de servicii pe care le vei livra într-o anume perioadă de timp. Adaugă chiar și câteva ore de rezervă pentru a acoperi momentele în care ești întreruptă sau când intervine familia. Apoi folosește obiective zilnice pentru a te menține pe linia de plutire. De exemplu, dacă ai promis ca un angajament să fie gata în două săptămâni, livrează-l într-o săptămână. Acordă-ți timp, livrează mai repede!

5. Lucreaza atunci cand ai cea mai mare productivitate

Poate că sună cam ciudat, însă trebuie spus din nou. Așa cum am menționat la primul punct, ai multe de rezolvat înainte de a merge la culcare, așa că este important să profiți de fiecare moment liber pe care îl ai. Cu atât mai bine dacă și coincide cu orele în care ai cea mai mare productivitate.

Cel puțin pentru noi, orele în care copiii sunt la școală, dorm de prânz sau după ora de somn sunt cele mai bune pentru a putea duce treaba la bun sfârșit. Tu poate că ești matinală și te trezești înaintea familiei tale. Dacă așa stau lucrurile, ia-ți cana cu cafea și începe lucrul! Sau, dacă ești mai energică după prânz, atunci lasă cele mai dificile activități pentru acea perioadă.

Dacă este cazul, coordonează-ți programul cu partenerul (sau angajează pe cineva) pentru a putea lucra fără întreruperi în perioada în care ai cea mai mare productivitate.

6. Programeaza-ti verificarea e-mailurilor

Una dintre cele mai întâlnite metode de a pierde timpul este să îți verifici e-mailurile. Foarte mulți oameni consideră că un e-mail are același caracter urgent precum un mesaj sau un apel telefonic. Cu toate acestea, îi poți întârzia pe acei oameni, nerăspunzând imediat. De fapt, programează-ți anumite momente ale zilei în care să îți verifici e-mailurile sau căsuța vocală. Totuși, fă-ți un favor și nu îți verifica e-mailurile la începutul zilei tale de lucru.

De exemplu, când ești în formă și nu apar distrageri, concentrează-te pe acele activități ce necesită cea mai mare energie cerebrală. Să spunem că ziua ta începe la ora 9 dimineața, după ce copiii au plecat la școală. Pentru următoarele două ore, concentrează-te pe obiectivele tale zilnice. Apoi, la ora 11, verifică e-mailurile și răspunde la mesajele vocale. Odată ce ai terminat cu lista de activități, îți poți verifica e-mailurile și re-prioritiza timpul rămas.

7. Opreste notificarile

În aceeași manieră, oprește notificările audio de la telefon, tabletă și calculator. Oprește și notificările de e-mail de pe desktop. Toate acele sunete nu numai că sunt enervante, dar te vor face să îți pierzi și concentrarea.

8. Cursa contracronometru

O cale extraordinară de a lucra într-o anumită perioadă de timp este să folosești un cronometru. Dacă lucrezi în timp ce copilul tău doarme de prânz, ai la dispoziție un cronometru natural grozav. Dacă lucrezi în timp ce copiii tăi sunt treji (și nu îți permiți luxul de a angaja pe cineva să îi supravegheze), atunci gândește-te la modalități prin care să îi ții ocupați pe cei mici pentru perioade de timp rezonabile, apoi folosește acele momente pentru a rezolva sarcinile mărunte.

Poți folosi la propriu un cronometru pentru a-ți împărți timpul mai eficient.

9. Ai nevoie de pauze

Foarte puțini oameni pot lucra 6 sau 8 sau 10 ore pe zi fără să ia o pauză, iar atunci când ești o mamă ce lucrează de acasă, pauzele sunt și mai importante.

În primul rând, motivul principal pentru care lucrezi de acasă este pentru a putea petrece mai mult timp cu copiii, așa că ia pauze periodice pentru a putea face acest lucru. Pe de altă parte, o pauză te va ajuta să îți limpezești mintea și să îți recapeți concentrarea. Când revii din pauză, vei constata că poți fi mult mai productivă.

În același mod, atunci când lucrezi de acasă, este foarte ușor să pierzi noțiunea timpului și să lași munca să îți ocupe fiecare moment liber pe care îl ai. Dacă acest lucru devine o problemă, probabil că trebuie să stabilești câteva ore stricte de lucru (înaintea punctului nostru referitor la e-mailuri).

10. Sarbatoreste

În sfârșit, la finalul fiecărei zile (și ar trebui să existe unul), simte-te bine pentru ce ai reușit să faci, și sărbătorește. Mereu vor mai fi atribuții de îndeplinit, așa că nu trebuie să îți faci griji pentru ce nu ai făcut încă. Pur și simplu eliberează-ți biroul și pregătește-te pentru o nouă zi.

Nu uita că ești stăpânul propriului timp. Nu lăsa pe nimeni să ți-l ia. Concentrează-te pe imaginea de ansamblu, noi am constatat că de obicei, restul se aranjează de la sine.

Sursa: http://dailymom.com/nest/10-time-management-tips-for-work-at-home-moms/

Gabriela Rusu
Traducator autorizat
Usborne Independent Organizer
www.facebook.com/RaisBooks
http://org.usbornebooksathome.co.uk/RaisBooks/

  Recomanzi articolul acesta?
Trimite și prietenilor

Lasă un răspuns