Interviu realizat de Roxana Leotescu de la Playbuzz.ro
1. Bun găsit, Andreea! Spune-ne câteva cuvinte despre tine, despre profesia ta, despre idealurile tale, despre cum e să fii work at home mom.
Bună, Roxana! Și bine v-am găsit! Sunt fiică, mamă, soție, verișoară, prietenă. Iubesc natura, ador să citesc și să port cercei colorați. Sunt consilier de dezvoltare personală, educator parental în formare, instructor de joc și joacă și studentă la psihologie. Am un background economic, însă acum ajut mamele să se cunoască și să aibă o relația mai bună cu ai lor copii. Să fiu work at home mom e o provocare, dar am simțit mereu susținerea Comunității și țin să le mulțumesc membrilor ei pe această cale.
2. De unde vine pasiunea ta pentru copii? Cum ai cultivat-o și cum ai dus-o la alt nivel? Ce inseamnă “educator parental”?
Meserie de educator parental este mai puțin cunoscută la noi, acesta este similar unui coach, dacă vrei să îi spunem așa. Rolul lui este de a face psiho-educație, adică de a face cunoscute sau de a traduce pe limba părinților, bunicilor, educatorilor și altor îngrijitori informații specifice (din neurobiologie, anatomie, psihologie, etc) fiecărui stadiu de dezvoltare al copilului, să normalizeze comportamente și reacții, să elimine din presiunea curentă a părintelui perfect. Un educator parental nu vine cu o rețetă de creștere a copiilor, el aduce informație și se pliază pe fiecare familie, mamă, tată și copil în procesul de consiliere.
3. Pe pagina ta Rafturi de poveste www.facebook.com/Rafturidepoveste am citit o mulțime de informații destinate copiilor, adolescenților dar și părinților. Detaliază-ne, te rog, despre cum alegi temele de discuție.
4. În ce constă Grupul de sprijin pentru părinții de adolescenți? Ce “puncte sensibile” sunt tratate aici?
Grupul de sprijin (https://www.facebook.com/groups/347182410239541) este, după cum îi spune și numele, un grup de sprijin destinat, în principiu, părinților care simt că ”nu mai pot”. Aici, împreună cu a mea colegă, Andreea Răduță (de la https://www.facebook.com/descultipriniarba) încercăm să ajutăm oferind informații din neurobiologie, anatomie și psihologie astfel încât părinții să înțeleagă că o mare parte a comportamentului de adolescent este destinat biologiei și nu hormonilor. Subliniem, în aceeași măsură, și comportamentele atipice care pot dezvălui o depresie, de exemplu. Totodată, grupul se dorește a fi un loc sigur unde părinții pot pune întrebări, discuta cu alți părinți.
5. Cum este părintele modern din punctul tău de vedere? Dar adolescentul din zilele noastre? Ce s-a schimbat, cum au evoluat relațiile dintre aceștia?
Părintele modern este ocupat, prins în schimbare, la granița dintre vechi și nou, el însuși în proces de vindecare sau prea îndurerat ca să înceapă acest proces. Resimte acut presiunea părintelui perfect, își face griji, uneori uită de el pentru copil, îi dă totul.
Adolescentul e un copil care trece prin multe schimbări de ordin biologic, care nu își înțelege stările, care trece de la râs puternic la melancolie, care simte că trebuie să se desprindă de familie, dar ar vrea să o știe totuși ”la bază”. Prins în capcana tehnologiei, care îi dă în același timp acces la multă informație, suferă concret în pandemie de lipsa grupului.
Dintotdeauna, perioada adolescenței s-a caracterizat prin dobândirea autonomiei, a independenței dincolo de ușa casei. E momentul când ne coborâm părinții de pe piedestal pentru că altfel nu ne-am putea desprinde și urcăm membrii grupului în lista persoanelor importante. Cu toate acestea, e important ca adolescenții noștri să știe că ne găsesc ”la bază” de fiecare dată, că e important să vină la noi pentru ajutor când intră în belele sau ceva pare neclar. Aici cred eu că e zona unde suntem acum mai conștienți în calitate de părinți – le suntem mai mult ghid.
Dragi părinți de adolescenți, nu uitați că adolescența e despre negociere și că e foarte important să ne alegem ”bătăile” pentru a nu uza relația.
6. Cum ai descrie această grijă permanentă a părinților de a avea un copil-adolescent cât mai aproape de un ideal proiectat de ei înșiși? Cât mai corespund aceste idealuri cu realitatea?
Ne dorim să dăm copiilor ce nu am primit, ne proiectăm visele asupra lor sperând că lor le va fi mai bine, că vor învăța din greșelile noastre, că astfel nu vor trebui să le facă pe ale lor. Însă copiii noștri nu suntem noi, iar noi nu suntem părinții noștri. Dr Shefali Tsabary, cu ale cărei teorii rezonez foarte mult, spune așa ”Doar atunci când putem separa fanteziile noastre cu privire la «cine ar trebui să fie copiii noștri» de ceea ce «sunt ei în realitate», le putem aprecia firea și oferi ocazia de a înflori.”
Adolescenții trebuie să se desprindă, pentru că doar ei au capacitatea de a ne face să evoluăm ca societate, pentru că ei gândesc în afara tiparelor și soluțiile sunt inovative. Meseriile de ieri nu se vor mai regăsi, cel mai probabil, pe piața muncii în următorii 20 ani.
7. Am citit cu bucurie despre atelierele senzorialele pentru copiii de 1-3 ani. Te rog să ne poveștești cum se desfășoară o astfel de întâlnire, ce tematici ai ales, cum se simt cei mici.
Iubesc să mă joc, iar aceste ateliere transpun acest lucru! Nici nu mai zic de energia oferită de cei mici! Atelierele senzoriale vizează transpunerea unui cadru (fie că vorbim de anotimpul toamnă, savană, spațiu) cu ajutorul unor elemente ce vor stimula o parte sau toate din 5 simțuri, implicând totodată echilibru și mișcare. Texturile variază de la uscat, umed, ud și lipicios. Se marșează pe curiozitate, pe expunere graduală la texturi, e un joc non-directiv în care cel mult ghidăm copiii, dar fără a le oferi instrucțiuni precise și a solicita respectarea lor. Sunt acele momente când urmărim copiii și îi lăsăm să ne uimească cu ceea ce știu.
Tematicile sunt limitate doar de puterea imaginației și poate de materiale, la 1-3 ani nu putem folosi nimic ce poate fi băgat în nas, urechi sau cu pericol de înec, ca de exemplu boabe de fasole, năut, linte, mărgele. Toate materiale folosite în ateliere sunt comestibile în ideea în care dacă gustă, să fie în siguranță. Adevărul e că toți gustă la început!
De cele mai multe ori copiii ”se aruncă” în tăvile pregătite. Sunt și copii care mai aruncă câte o privire la părinte, să obțină aprobarea pentru mozoleala ce urmează. Sunt și copii care au un start mai greu sau stau mai mult la o anumită textură, dar toți suntem diferiți și e absolut normal.
8. La ce ar trebui să fie atenți părinții de preșcolari în dezvoltarea psihică și emoțională a puiuților lor? Care sunt, din punctul tău de vedere, greșelile pe care le fac părinții și cum le pot evita și gestiona mai bine relația lor cu cei mici?
Pentru mine și în acord cu teoriile pe care le îmbrățișez, primii ani sunt despre atașament, despre construirea unei relații bazate pe încredere, dar și despre importanța limitelor în relația noastră părinte-copil. Educația cu blândețe încă se confundă cu permanența lui ”da”, nu facem distincția între ”nevoi” și ”dorințe”, ne e teamă de respingere și de lipsa controlului, este o ceața în zona de pedepse-recompense-consecințe, precum și în zona de limite-reguli.
Cu toții facem greșeli, important e ce facem după, respectiv să ne ducem să corectăm, să explicăm, să ne cerem iertare, să lucrăm cu noi, să ne cunoaștem. Pentru mine a fost de impact ce au spus fondatorii teoriei și terapiei IMAGO, Hendrix & Lakelly Hunt ”Nu poți da ce nu ai primit în relația părinte-copil!”. Un adevăr nu ușor de dus! Dar tot ei spun, că lucrurile pot fi făcute și altfel, adică să dai ceea ce nu ai primit, dacă devii un părinte conștient, un părinte care va învăța să se străduiască să îndeplinească nevoile celuilalt chiar și atunci când îi este inconfortabil pentru a crea o atmosferă de siguranță emoțională. A deveni un părinte conștient e uneori mai mult decât despre ”a vrea”, e și foarte mult despre ”a debloca” și ”a lucra”.
9. Ești mamă a două fetițe minunate. Care sunt bucuriile fiecărei zile? Dar provocările?
Fiecare zi e o provocare! Au atâta energie și determinare pentru a-și duce planurile la bun sfârșit încât uneori pare un câmp de luptă la noi acasă. Dar tare mă bucur când le văd cum își exprimă și susțin ideile, când spun ce le place și ce nu le place. Bucurie îmi aduce fiecare zâmbet, fiecare pupic, fiecare îmbrățișare.
10. Cum se împacă viața profesională cu viața de familie? Cum găsești echilibrul?
Sunt adepta teoriei conform căreia “Perfecțiunea și echilibrul nu există, flexibilitatea e cheia!” așadar ne adaptăm constant, mai ales în contextual actual când nu avem certitudinea unui plan. Avem desigur o serie de rutine de care ne ținem, cum ar fi programul de somn, mese, ieșit afară dar până și acolo există puțin loc de manevră. Revenind, sunt zile și zile, încerc să le iau pe toate așa cum vin și să extrag din ele învățăminte ”Ce aș putea face diferit data viitoare?” și momentele bune.
11. Ce planuri ai pentru viitorul apropiat?
Am în plan și o serie de colaborări, inclusiv pentru a organiza grupuri de lucru astfel încât să ajungem la cât mai multe familii.
12. Ce ai dori să le transmiți mamelor din comunitatea Work At Home Moms Romania?
Fiți blânde cu voi! John Gottman spune că facem o treabă suficient de bună ca mame, dacă răspundem în 60% din cazuri nevoilor copiilor noștri.