Blog

Dragă mamă care citești aceste rânduri,

nu-i așa că și tu tânjești după relația aceea minunată cu copilul tău? În care copilul este iubit, se simte iubit si dăruiește iubire? În care copilul cooperează fără amenințări sau pedepse, fără să primească recompense, fără să țipi la el?

 

Eu sunt Alexandra Șerb, Consilier certificat pentru părinți și mamă de gemeni de 6 ani și astăzi vă invit la o dezbatere pe tema “Cum alegem să ne creștem copiii?”

Am absolvit Școala Internațională Jai Institute For Parenting, o Școală Internațională care m-a certificat în metodologia de parenting transformațional pe care a dezvoltat-o, cu rezultate minunate în rândul părinților.

Dacă rezonezi cu abordarea pe care o propun în această dezbatere, te invit să vii pe grupul de FB Părinți în Echilibru, acolo unde postez materiale interesante și creștem într-o comunitate faină de părinți care vor să facă lucrurile altfel. Luna aceasta am oferit un mini-curs pe grup, cu sesiuni live despre „Tehnici de Calmare emoțională pentru părinți și copii”.

 

Și acum, revenind la relația aceea autentică pe care ți-o dorești cu copilul tău, hai să îți spun ceva: dacă și tu te-ai împotmolit pe undeva și ceva nu se așază așa cum ți-ai dori în relația cu copilul tău, să știi că ceea ce ne stă în calea acelei relații după care tânjim atât este: **CONDIȚIONAREA.** :

 

1. **Condiționarea cu care am fost crescuți** – deci, a **noastră**. Și această condiționare ne viciază foarte mult realitatea, de aceea avem reacții necontrolate în unele situații și nu știm de ce. De aceea nu putem să fim prezenți pe deplin în relația cu copilul, să ne conectăm autentic cu ei, să ne jucăm sau să punem/menținem limite sănătoase în relația cu ei.

 

Hai să luăm un exemplu: dacă noi când eram mici, am fost întâmpinați de părinții noștri cu respingere atunci când ne exprimam emoțiile, precum furia, tristețea, supărarea – atunci cel mai probabil am învățat din interacțiunea cu ei, că aceste emoții nu sunt ok, că nu este în regulă să ni le exprimăm, că experiența noastră nu are sens. Și, pentru a rămâne conectați cu părinții noștri care nu ne acceptau cu emoțiile noastre (neplăcute) și, ca să nu pierdem legătura cu ei, ceea ce se întâmplă în mod natural este că **noi ne-am pierdut legătura cu noi**, nu mai știm să ne ascultăm corpul și emoțiile pe care le simțim, ne-am creat o relație de frică și de pericol cu emoțiile acestea neplăcute care nu ne-au fost acceptate, iar când copilul nostru le manifestă, noi vedem acest episod al copilului prin filtrul acela pe care l-am adus cu noi din copilărie. Și ne simțim copleșiți de emoțiile copilului și ne e foarte greu să le gestionăm, să îi ajutăm să se calmeze și să fim ghidul lor în gestionarea emoțiilor. Și de aceea reacționăm în feluri în care nu ne dorim (sau nu ne alegem).

Practic noi nu vedem copilul nostru care plânge și simte furie. Ceea ce vedem noi este propria noastră frică și pericolul care s-au așezat în noi când eram copii.

Condiționarea vine din faptul că am fost învățați că suntem acceptați, iubiți și conectați cu părinții noștri, DOAR în condițiile lor (adică când simțeam emoții plăcute și eram prezențe agreabile). Altfel nu. Și acest lucru produce o mare deconectare de noi înșine, care mai apoi ne costă mult și în relație cu copiii noștri. Pentru că nu putem să avem o relație autentică cu ei, când noi suntem atât de deconectați de noi înșine.

Vestea bună este că, putem scăpa de aceste condiționări care ne țin pironiți pe loc, cu muncă interioară, muncă conștientă și multă intenționalitate.

 

2. **Condiționarea pe care o dăm mai departe** – pe care o folosim noi în raport cu copiii noștri, pentru că e atât de bine înrădăcinată în noi, atât de adânc și subtil, încât o folosim atât de natural și noi mai departe cu copiii noștri.

Pentru că am fost atât de condiționați de părinții noștri, venim cu filtrele acestea după noi și ele ne viciază realitatea prin care îi vedem pe copiii noștri. Condiționarea pe care le-o dăm mai departe, ca o leapșă generațională, va crea și în ei deconectare de ei înșiși, vină interioară (se vor simți vinovați pentru ce simt), rușine… nu vor avea încredere în ceea ce simt, nu vor învăța experiența lui NOI împreună orice s-ar întâmpla – se vor simți singuri în durerea lor.

Astfel că, atunci când copilul va avea de exprimat emoții puternice, noi vom simți că ”ne apasă un buton sensibil” și nu vom putea fi prezenți pentru ei cu adevărat. Adică vom încerca, fie să îi liniștim cât mai repede (adică să îi „salvăm” de la emoțiile lor), fie să îi repezim să înceteze, fie să îi certăm, fie să îi trimitem să stea supărați în altă parte până se liniștesc. Vom face orice altceva decât să ne deschidem brațele către ei și să îi ajutăm să treacă PRIN emoție, să le fim alături cu iubire. Doar așa rupem lanțul condiționării și îi ajutăm să își creeze o relație sănătoasă cu emoțiile lor, să se simtă în siguranță, să înțeleagă ce se întâmplă cu ei și cum să își susțină corpul să treacă prin emoții puternice și neplăcute (adică în ce activități își poate angaja corpul ca să treacă PRIN acea emoție și să consume energia cu care a venit la pachet).

Cumva, relația aceea autentică, hrănitoare cu copiii noștri se clădește tocmai pe o abordare necondiționată. În care copilul simte/știe că este iubit orice ar fi. Această convingere reduce comportamentele nedorite, îl ajută pe copil să fie mai cooperant – tocmai pentru că acest sentiment de siguranță calmează sistemul lui nervos, care nu va fi într-o alertă continuă că la orice pas poate „pierde” iubirea părintelui (ca în cazul abordării condiționate).

Și acum, vine întrebarea:

 

– tu în ce fel alegi să îți crești copilul

Ai vrea să ne uităm împreună la ce anume te reține din a folosi o abordare necondiționată (dacă este cazul tău)?

1. Ce se întâmplă dacă renunți la control?

2. Tu cum îți alegi strategiile pe care le folosești cu copiii?

3. Sau dacă deja folosești această abordare de parenting necondiționat, cum decurg lucrurile în relația voastră?

 

Aștept răspunsurile voastre sau, dacă aveți întrebări pentru mine, haideți să dezbatem, sunt aici pentru voi, consilier pentru părinți în acțiune.