You are currently viewing Kit Ghinda Magică

Kit Ghinda Magică

Sunt Simona Ivanciu și pe lângă multe roluri preluate de-a lungul timpului, sunt și meșter popular, studiind țesutul și cusutul, la secția Cezieni a Școlii Populare de Artă Olt.

Fabrica de ghinde a prins viață în 2012 când m-am îndrăgostit iremediabil de poveștile ghindelor. Magia lor mă conduce de atunci, reușind astfel ca în fiecare an să dau viață unor personaje fantastice precum Ghindulina Bubulina, Ghindișor, Ghindorro, Ghindirat și multe altele. Anul acesta, pentru a puncta cei 10 ani, am realizat un set de plantare care implică și activități creative pentru cei mici.

Te aștept cu drag pe pagina mea, Fabrica de Ghinde, pentru a a experimenta magia nemărginită a ghindelor.
Anul acesta a prins rădăcini o dorință ce mă tot urmărește de multă vreme.

👉 Astfel GHINDA MAGICĂ este un proiect ce va avea efecte de durată, atât din perspectivă emoțională, prin conectarea dintre părinți, copii și natură, cât și din perspectiva mediului înconjurător, ce are nevoie de atenție din partea noastră, pentru a le putea lăsa moștenire celor care vin după noi, o planetă verde.

👉 Așa a luat naștere acest kit de plantare care implică și activități pentru cei mici ce le antrenează capacitatea de concentrare dar și de sortare, le stimulează atenția, responsabilitatea, răbdarea, dexteritatea, creativitatea dar și joaca și nu în ultimul rând le va stârni curiozitatea pentru natură, având posibilitatea de a urmări procesul de creștere a unui copac încă de la sămânță. 💫

✅ 5 fișe activități pentru copii,
✅ 10 cartoane ce ii vor ajuta pe copii la numărătoare,
✅ o fișă cu instrucțiunile de plantare și
✅ încă una cu informații interesante despre ghinde,
✅ 1 săculeț cu accesorii pentru realizarea unei bijuterii din capac de ghindă,
✅ 1 săculeț cu 5 capace și 5 ghinde pe care copiii le pot potrivi în funcție de mărime,
✅ 1 săculeț cu accesorii și 5 ghinde pentru ca cei mici să poată realiza personaje din ghinde,
✅ 1 punga specială cu 3 ghinde viabile pentru plantare și
✅ 1 săculeț cu 55 de ghinde și 7 capace.

Costul kitului este 75 lei.
Costul livrării depinde de zonă și de opțiunea livrării prin poștă sau curier.

  Recomanzi articolul acesta?
Trimite și prietenilor