“Bună ziua, mămici harnice!
La recenta mea postare am stabilit că revin cu câteva idei despre cum să facem cele mai bune fotografii cu telefonul.
Sunt multe dintre noi care meșteresc tot felul de minunății și avem nevoie de fotografii bune pentru că, nu-i asa… fotografia bună vinde.
Am pictat și eu și încă mai pictez și înainte să devin fotograf profesionist, aveam nevoie să-mi promovez picturile, așa că am încercat să le fac cele mai bune poze.
Nu avem nici o scuză să nu facem fotografii bune. Vă spun sincer că în 2016 când m-am înscris la cursul foto acreditat de ministerul muncii, nu aveam încă o cameră foto. Tot cursul l-am ținut făcând fotografii cu telefonul, învățând teoria și exersând. Am absolvit cursul făcând foto cu telefonul. Deci se poate.
Hai să intrăm puțin în pâine și să dezvăluim câteva reguli pentru fotografii cu telefonul:
1. Exersează mult, dacă nu îți place ce iese schimbă perspectiva, apropie-te sau depărtează-te de subiect, fotografiază-l de sus sau dintr-o parte, până îți place ce iese.
2. Caută să ai lumină bună, cât mai multă, lumină naturală de preferat, pentru că nu alterează culorile. Mai bine să fie nevoie să reduci lumina, trăgând perdeaua, decât să ai puțină. Așteaptă ziua cu lumina bună și fotografiază atunci toate produsele.
Dacă totuși e urgent să faci poze și ți se pare că nu ai suficientă lumină (chiar dacă becul din cameră e aprins), sau e pe înserat, aprinde lanterna de la telefonul altcuiva și roagă-l să-l țină dintr-o parte, ușor depărtat de obiectul fotografiat, până ai o lumină bună. (Vezi poza.)
3.Compoziția în fotografie e importantă. Una dintre cele mai simple reguli este regula treimilor. Dacă vei avea punctele de interes la intersecția liniilor, vei avea o fotografie echilibrată în mod natural. Studiază puțin regula treimilor dacă vrei să aprofundezi.
Dacă nu respecți regula treimilor, măcar poziționează corect subiectul în centrul imaginii și al atenției.
Oricum, ai grijă să nu lipești obiectul fotografiat de marginile fotografiei, lasă spațiu, astfel încât cadrul să respire.
4. FOCUSUL e important. Nu ai focus, nu ai nimic. Pentru asta atinge ecranul telefonului înainte să declasezi în punctul pe care vrei să îl ai în focus dacă vezi că nu focalizează automat.”
Mulțumim, Mihaela Tasulea Fotograf ♥️♥️♥️
www.facebook.com/mihaela.tasulea.photography
*Inaugurăm topicurile TIPS AND TRICKS pe teme de interes pentru comunitatea WAHM. Aceste sesiuni vor fi postate pe grup MARȚI.
Le mulțumim colegelor care oferă îndrumare!
**Dacă doriți să propuneți o temă, să prezentați un subiect și să îndrumați persoanele interesate, îmi puteți scrie, vă întâmpin cu drag!