Blog

Interviu realizat de Alexandra Pintea Varnava – mamă WAHM

Pe Corina Chiran nu o cunosc personal. Am dat de blogul ei – recomandat fiindu-mi de “mama” WAHM România, Elena Gorun si, sincera sa fiu, dupa ce l-am rasfoit nitel, tare as mai vrea sa ies cu ea la o cafea si la o poveste. Mai ales ca avem multe în comun: mămici de doi băieți isteți, cu blog la purtător, localizate… departe de țară și autoare de cărți pentru copii. Corina Chiran pe care o găsiți și aici: www.mamalutoma.blogspot.com,  trăiește în Egipt și e autoarea volumului “Ghici ce trebuie să zici: Politețea pentru pici” apărut la editura Galaxia Copiilor.

Corina, ce altceva mai faci? Înafară de cele enumerate de mine mai sus?:)

În România am mai publicat 2 volume de ghicitori, la Aramis, dar volumul care mi-e cel mai aproape de suflet, e cel menționat de tine.

Am creat și regizat o piesă de teatru pentru public de 0-3 ani, la Teatrul Creanga.

Am investigat erori bancare în Unicredit timp de 6 ani, înainte ca sufletul să-mi ceară să explorez teatrul și implicit ateliere cu copii.

Viața m-a adus în Egipt, cu un proiect de ateliere pentru copii, m-am îndrăgostit, am născut minunea lumii și viața mea s-a rescris pe pământurile ăstea calde și tensionate.

Te regăsești în categoria “Work At Home Moms”?

Mă regăsesc și nu mă regăsesc. În sensul că muncesc intens și acasă, dar și la job. Am colaborat în ultimii 3 ani cu fel de fel de centre/ școli/ grădinițe din Egipt, ca trainer de personal didactic și susținătoare de ateliere creative pentru copii de toate vârstele. M-am furișat prin toate cotloanele, mai dichisite sau mai la limita subzisțentei, dintr-o foame nebună de afla ce vise au copiii ăștia străbătuți de revoluție, ce-i mână pe ei la joacă.

Dupa ce am născut, m-am mai potolit, fiindca freelance-ul într-un oraș nebun precum Cairo, în care dai nas în nas cu 90 mil locuitori în fiecare zi, e destul de solicitant. Dar am încropit niște workshop-uri pentru mame și bebeluși, și am adunat laolalta urmașe de-ale lui Tutancamon, cu tot cu odraslele lor cârlionțate și ne-am jucat, și-am povestit. A fost un proiect frumos și mi-a dat mult sens la vremea respectivă.

Cum arată o zi a ta? Cât de mult îl implici pe micuțul Toma în programul tău de lucru?

Acum sunt coordonatoarea departamentului de educație timpurie într-o școală internațională din Cairo. Toma merge la o grădiniță care îi respectă libertățile creative, fără să-i  taie aripile, iar asta mă face fericită.

Ne întâlnim la ora 4 când îl culeg de la grădiniță, împărtășim povești de peste zi, ne pupăm, eu gătesc, spăl, deretic.. iar el își vede de cărți, cuburi, peppa pig, scris cu markerul pe pereți, studiat circuitul apei din diverse recipiente într-un lighean albastru la baie.

Uneori am senzatia că tot ce ‘cred’ eu că strâng, împrăștie el în următoarele 5 minute.

Când adoarme răpus, dau fuga pe blog și încropesc povestea zilei, ca să nu uit minunile care au compus-o și ca să-mi învăț lecțiile detașării de negativ.

Uneori rămâne timp și de o bere, un film bun, un pic de dragoste.

În Grecia, ideea de Work at Home Mom nu e foarte răspândită. Aici majoritatea mămicilor se întorc la muncă după doar câteva luni de la naștere și copiii rămân în grija bunicilor. Ideea de a lucra de acasă e privită cu nițică suspiciune – sau cel puțin asta a fost impresia mea. Care e situația în Egipt?

Aici diferența între clasele sociale e frapantă. Mamele care își permit, stau acasă vreo 2-3 ani, apoi văd pe unde e de lucrat și se reinventează.. sau rămân acasă până la bătranețe, gestionând cu ascuțime veniturile soților. Cât despre mamele sărace, la câteva zile dupa ce au născut, iși iau copiii la subraț, pe cap poartă ditamai coșul cu legume, îi alăptează la cerere, discret, pe trotuar sau la umbra vreunui palmier.. iar când bebelușii se fac de vreun an, frații mai mari preiau grija mai micilor, ca mamele să se pregatească pentru o noua cursă.

Eu ma regăsesc cumva în ambele categorii, dar asta din năravul meu nestatornic. Poate că și zona lucrului cu copiii, mi-a permis să mă orientez către joburi în care îl puteam lua pe Toma cu mine, dar e destul de greu. Să alăptezi, să te concentrezi pe responsabilitățile jobului, într-o altă cultură, să comuți între gândurile intime românești și conversații în engleză sau arabă, uneori italiană, e epuizant. Să faci piața în arabă, să negociezi onorabil, să-ți iei traistele și copilul și să te dai jos din taxi când te simți înșelată.

Ce planuri ai? Pregătești o nouă carte?

 Am scris o poveste pentru 3-7 ani, despre gunoaiele din Egipt. Mă doare să văd cum copiii sunt crescuți în lumea asta fără respect pentru mediul înconjurator. Povestea e caldă, e cu pisici care trăiesc în gunoaie.

Realitatea revoluționară a Egiptului ultimilor 3 ani, mi-a cam blocat inițiativele, dar povestea există, știu cum vreau s-o ilustrez/ editez/ scot în lume. O să fie o coproducție arabo-engleză. Poate că timpul ei n-a venit încă. Dar nici n-a apus. Mulțumesc universului că Egiptul e încă plin de gunoaie, deci povestea rămane actuală. Îmi place să stau în prezent.

Și mai visez să adun toate poveștile blogului mamalutoma într-o carte. Sunt câteva sute de mămici care mă citesc cu sufletul la gură și asta îmi dă speranță. Vedem când și cum concretizăm și visul ăsta.

Un mesaj pentru mămicile WAHM diaspora română?

Mamicile WAHM sunt deja prietenele mele, deși nu le cunosc. Sunt colegele mele de revelații și de suferintă, oriunde le-or bate inimile în lumea asta.

Le doresc să alăpteze, să se bucure de mărunțișuri, să documenteze toate picăturile de artă care ies din mâinile copiilor lor, să se vaite puțin, să se caute de pasiuni și să le exploreze cu setea de viață a copiilor lor.