Blog

Interviu realizat de Cristina Guraliuc de la Mama Citeste

“Sunt Cristina, mama care scrie câte-n lună și-n stele. Inventez povești de când eram copil, de asta am vrut mereu să fiu “reportajist” când mă fac mare. Și cum în fiecare jurnalist pasionat se ascunde un scriitor gata să iasă din găoace, iată-mă și pe mine scriind povești pentru copii, muza mea fiind Ilinca dragă, pruncul meu de mai bine de 1 an.”

Ligia m-a dat pe spate cu totul când mi-a spus că încă păstrează corespondența pe care a avut-o ani de-a rândul cu soțul ei. Zeci, zeci de scrisori frumos stivuite într-o cutie cu amintiri, cât de frumos! Asta spune atât de multe despre sufletul ei bun, despre cât de boemă este ea, femeia. Pentru că i-a plăcut așa mult scrisul și lucrul de mână, a început timid proiectul „LibrArtis” care a prins aripi și acum se înalță tot mai sus, tot mai sus. Este o bucurie să întâlnești oameni ca Ligia!

Ligia, tu mai scrii de mână?

Da, în fiecare zi! Îmi place mult să scriu de mână, să dau valoare și contur literelor pe care le aștern pe hârtie. Scrisul de mână este unul dintre cele mai prețioase daruri ale spiritului uman. Mă liniștește, mă ajută să mă exprim mai ușor, să mă regăsesc și să îmi pun gândurile în ordine. Scrisul de mână m-a însoțit cumva pe parcursul vieții. La 20 de ani am profesat ca educator și, mai târziu, ca profesor de geografie. O mărturie a acestei pasiuni este și corespondența pe parcursul câtorva ani, între mine și soțul meu, care a adunat sute de scrisori. Le păstrăm și acum, urmând ca la 50 de ani de căsnicie să le recitim (va dura ceva timp). Emoția scrierii unei scrisori, a lipirii timbrului pe plic și a expedierii o am și acum. De aceea, clienților mei le ofer cartonașe de mulțumire, scrise de mână.

Uau! Ce idee frumoasă să adunați scrisori. De când vă cunoașteți?

Ne cunoaștem din clasa a III-a, practic este posibil ca prima corespondență să fi fost de fapt niște bilețele schimbate prin ore.

Ce amintiri porți cu tine din copilărie?

Îmi amintesc cu drag cum stăteam ceasuri în șir privind-o pe bunica cum tricota pulovere și diverse articole de îmbrăcăminte. Era relaxată și în același timp concentrată pe fiecare detaliu la care lucra. Dar, mai mult decât orice, îmi plăcea să surprind momentul în care fiecare lucrușor la care trudise, uneori și o săptămână, își întâlnea beneficiarul. Oamenii se bucurau de lucruri simple, dar acele lucruri, în modestia și simplitatea lor, păstrau în ele o energie aparte, dată de mâna celui care le lucrase și de acel fragment din viața sa. Rememorez adesea aceste emoții atunci când lucrez la caiete.

Dacă ai face acum cunoștință cu Ligia, copilă încă, de acum multă vreme, cum te-ai prezenta? Cine ești?

Sunt sigură că fiecare om păstrează în sine copilul care a fost. La unii se vede mai mult, la alții mai puțin, dar copilul există. Dacă aș întâlni-o pe Ligia copil, nu aș sta prea mult să ne prezentăm, ci am trece direct la o porție de joacă sau de smotoceală (depinde de vârstă). Dacă totuși ar trebui să îi transmit ceva, aș asigura-o că totul va fi bine, că nu-și va pierde niciodată spiritul jucăuș și creativ, că va întâlni pe drumul său oameni minunați pe care se poate baza. I-aș spune că merită să fie mai încrezătoare în propriile forțe și că timpul trece foarte repede.

Știu că faci agende personalizate, încărcate de culoare și optimism. „LibrArtis” se numește proiectul tău și aș vrea să știu toootul despre el. Poți să spui că am ieșit la o cafea cu el, haha.

Ideea de a avea propria noastră activitate de producție ne-a preocupat în permanență. Ne doream să ne suflecăm mânecile și să facem ceva palpabil și util despre care să putem spune: „Iată, lucrul acesta este făcut de mâna mea.” Întrebarea era ce, pentru că nu stăpâneam un meșteșug anume. Ideea ne-a venit cu puțin timp înainte de Crăciun, în 2015, când am văzut cum oamenii alergau care-ncotro după un cadou mai deosebit.

Pe scurt, povestea a fost că am vrut să îmi fac singură o agendă. Nu am lăsat niciodată să înceapă un an fără să am o agendă nouă. Soțul meu a mers la o librărie și s-a întors cu o coală uriașă de carton de mucava. Ne-am învârtit câteva ore în jurul ei, pentru că singurul lucru pe care îl aveam, în afară de carton, era un cutter. După câteva ore, am făcut prima noastră copertă, cu lipici luat de la copii și hârtie de împachetat, pe care o aveam în casă.

Am fost foarte entuziasmați (păstrăm și astăzi acea primă copertă). Primele 4-5 caiete le-am realizat chiar din acea coală de carton și le-am oferit în dar. Toți care le-au primit au fost extrem de încântați, unii chiar ne-au întrebat de unde le-am cumpărat. Apoi, ne-au comandat alte caiete sau ne-au recomandat. În timp, ne-am perfecționat tehnica de lucru, am diversificat partea grafică și avem o parte din instrumentele necesare pentru a face finisaje de calitate. Personalizarea caietelor, inserțiile cu mesaje motivaționale din interior și finisajele oferă un plus de valoare, dar și inspirație celor care le folosesc. Fiecare caiet este făcut de mâna noastră din scoarță în scoarță. Toate caietele și agendele sunt realizate individual, în serii mici, păstrând în ele energia și căldura atingerii mâinilor omenești, iar dacă timpul înseamnă viață, atunci ele conțin un strop din viața celui care le-a creat. Pe lângă toate acestea, prin acest proiect ne exprimăm prețuirea pentru scrisul de mână.

Viziunea LibrArtis este de a sprijini scrisul de mână într-o lume în care există deja țări în care caligrafia a fost eliminată din educația copiilor. În acest moment suntem în etapa de pregătire a unui proiect pilot ce presupune o aplecare mai atentă asupra caligrafiei. Dar, cum pasiunea și energia dedicate unui proiect nu sunt întotdeauna singurele ingrediente, resursele sprijinirii acestui proiect vin din caietele LibrArtis. Așadar, fiecare caiet comandat reprezintă un mic pas înainte!

Un caiet sau o agendă personalizată sunt daruri care au menirea de a mulțumi unui om drag, de a ține la vedere iubirea sau prețuirea, de a surprinde și a consolida prietenii, de a colora viața celor dragi, de a inspira și motiva oamenii frumoși din viața noastră.

Oh, da, cât de trist că unii copii nu vor ști niciodată cât de minunat este să scrii caligrafic. Tu îți amintești cum era scrisul tău de micuță? Eu știu că rotunjeam muuult literele, mi se păreau mai dodoloațe, mai vesele.

Eu TREBUIA să scriu frumos pentru că, altfel, riscam să „zboare” foile din caiet. Rețin că mă mira un pic faptul că doamna învățătoare făcea literele mari de mână mai înflorate, nu prea semănau cu cele din Abecedar. E posibil ca și de acolo să îmi fi rămas plăcerea de a adauga mici brizbrizuri la litere, atunci când le aștern pe hârtie.

Cum de nu ai rămas în inima Moldovei? Uite, eu am terminat facultatea tot la Iași și, recunosc, dacă aș alege un loc din România în care să mă mut definitiv, ar fi cu siguranță Iașul. Mi-e drag de mor! Ție?

Iașul a reprezentat pentru mine una din cele mai frumoase etape ale vieții. Pe lângă procesul firesc de cristalizare a personalității, în anii studenției am cunoscut oameni extraordinari, care m-au ajutat să mă cunosc mai bine și să înțeleg ce îmi doresc de la această viață. Mi-au plăcut multe lucruri în Iași, de la plimbările interminabile prin Grădina Botanică sau Copou, la liniștea bibliotecilor sau agitația vieții de cămin. Toate își păstrează un loc special în sufletul meu. În același timp însă, am învățat să mă bucur de tot ceea ce îmi oferă viața. Nu plănuiam să trăiesc în București, dar a existat întotdeauna o fascinație pentru acest oraș. Acum, pentru mine Bucureștiul este acasă. Aici am amintiri atât de dragi legate de cei doi copii ai noștri și de începuturile căsniciei. Este locul unde am reușit să creăm cele mai frumoase proiecte ale noastre. Cred că omul sfințește locul și, oriunde te-ai afla, poți să construiești lucruri mărețe, indiferent despre ce aspect al vieții vorbim.

Ești omul care invită la ceai sau care așteaptă să fie curtat un pic?

Îmi place, în egală măsură, să invit și să fiu invitată. Prețuiesc timpul petrecut în compania oamenilor și cred cu tărie că aceste interacțiuni ne îmbogățesc viețile și sunt surse de inspirație reciprocă.

Spune-mi ce dă culoare vieții tale.

Cei doi copii minunați și soțul meu sunt cei care dau culoare vieții mele, sunt sursele mele inepuizabile de inspirație și energie. Ei sunt curcubeul meu!

Te văd ca pe o mamă super gospodină care gătește numai bunătăți. Mă apropii de adevăr?

Cristina, trebuie să te dezamăgesc un pic, dar gătitul nu este un punct forte al meu. Gătesc fiindcă este necesar, am doar sporadic accese de pasiune culinară, în special dacă este vorba de brioșe sau borș moldovenesc. În schimb, mă bucur de calitățile de bucătar ale soțului meu, care reușește de fiecare dată să ne surprindă cu fel și fel de bunătăți, ce binecuvântare!

Ce lecție învățată de la mama ta ai vrea să dai mai departe?

Oricât de greu ți-ar fi nu renunța niciodată la ceea ce îți dorești cu adevărat. Suntem mai puternici decât de imaginăm!

De obicei te arunci cu capul înainte sau analizezi bine înainte să faci un pas decisiv?

Am tendința să analizez lucrurile cu atenție. În familia noastră avem o regulă pe care o respectăm: lăsăm să treacă cel puțin o noapte înainte să luăm o decizie importantă. Eu și soțul meu facem echipă de peste 20 de ani și a lua decizii împreună a devenit a doua natură, indiferent că este vorba de lucruri mici sau mari.