Interviu realizat de Cristina Guraliuc de la Mama Citeste
“Sunt Cristina, mama care scrie câte-n lună și-n stele. Inventez povești de când eram copil, de asta am vrut mereu să fiu “reportajist” când mă fac mare. Și cum în fiecare jurnalist pasionat se ascunde un scriitor gata să iasă din găoace, iată-mă și pe mine scriind povești pentru copii, muza mea fiind Ilinca dragă, pruncul meu de mai bine de 1 an.”
Elena este un om care are multe povești de spus. Cu doi copii și un proiect de poveste cu cărți pentru copii, zumzăie toată ziua ca albinele printre florile de tei. De altfel, „florile de tei” sunt o oglindă a muncii sale de zi cu zi, pentru că aventura sa fantastică printre cărțile editurii englezești Usborne le poartă numele. O găsiți în spatele proiectului „Cărți din tei”, este o gazdă bună și priecepută care oferă cele mai potrivite recomandări de cărți pentru fiecare copil.
„Elena Dintroia” obișnuia să îi spună bunicul când era mică și este un nume care i se potrivește de minune. Cu o forță fantastică, un optimism greu de închipuit și idei pe care doar ea știe din ce ascunzători le scoate, Elena este o continuă sursă de inspirație.
La ce te gândești când auzi „flori de tei”?
La ceai cu miere.
Ce gust are copilăria ta?
Are gust de alune prăjite.
Zi-mi o carte pe care ai citit-o și pe care ai vrea să o vezi și în bibliotecă nepoților.
Mi-aș dori ca nepoții mei să citească toată colecția de Povești nemuritoare.
De fapt, cum ai descoperit cărțile Usborne?
Am câștigat la o tombolă una dintre cărțile cu jucărie de la Usborne, cea cu tractorul. Mi s-a părut fascinant că un tractor în miniatură poate merge pe paginile unei cărți. Apoi am achiziționat de la o mamă câteva cărți din seria wipe-clean, acelea de scrii și ștergi pentru că mi s-au părut foarte utile și rezistente. Iar o prietenă de-a mea i-a dăruit fiului meu o cărticica din seria Farmyard Tales, care avea câte o rață de descoperit pe fiecare pagină și care l-a încântat nespus. La momentul acela nu am băgat de seamă numele editurii, și am realizat doar după ce m-am înscris ca reprezentant că noi eram deja înconjurați de Usborne.
Și acum ai propriul tău proiect, „Cărți din tei”. De unde numele?
A pornit de la cartierul în care locuiesc, cartierul Tei. Inițial se numea „Cărți Usborne Tei”, însă am fost inspirată și am cerut ajutorul comunității create în grupul meu de cărți, și acolo s-a votat varianta simplă “Cărți din Tei”. Deci cumva, și numele și existența noastră se datorează tot lor, oamenilor minunați care sunt alături de noi și ne sprijină mereu.
Inventează un alt nume care s-ar fi potrivit cu „Elena”. De pildă, eu îmi spuneam Cristina Adămescu când eram mică, mi se părea super misterios, desprins din filmele cu detectivi. Și de ce tocmai acesta?
Elena Dintroia. Când eram mică, bunicul îmi spunea mereu Elena Dintroia. În capul meu, eram ferm convinsă că Dintroia venea de la dințoasă, mai ales că aveam cei doi dinți din față mai lați. De-abia mai târziu când am crescut, și el nu mai era printre noi, am realizat că de fapt îmi spunea Elena din Troia. Îmi e dor de bunicul meu.
A fost un bunic ca în povești, nu-i așa?
Da, a fost cel mai minunat bunic, cel mai blând om pe care l-am cunoscut și pe care îl port in suflet și acum. Copilăria mea a fost mai frumoasă datorită lui, a iubirii nemărginite pe care mi-a purtat-o, a orelor de joacă când mă lăsa să îi pun chelia pe bigudiuri sau se prefăcea că este un ostaș turc învins de Ștefăniță (adică Ștefan cel Mare în copilărie. Mulțumesc, Cristina, că mi-ai dat ocazia să povestesc despre el. Fiul meu poartă astăzi și numele lui, Constantin.
Reușești să privești mereu partea plină a paharului?
De cele mai multe ori, da, sunt o persoană optimistă în general. Am și eu momentele mele de rătăcire, ca fiecare, dar îmi revin repede. Iar de când am devenit Team-Leader Usborne, am constatat că sunt responsabilă și cu bună-dispoziție și menținerea entuziasmului în echipa mea, și trebuie să identific mai repede și să le arăt și altora partea bună a lucrurilor.
Ești din București, în care altă parte a lumii sau a tării ți-ar fi plăcut să locuiești?
Sunt o persoană cu rădăcini și nu m-aș vedea trăind în altă parte. Însă am o afinitate pentru tot ce înseamnă Grecia, cultură, popor, muzică, mâncare, plaje. Cred că aici m-aș vedea cel mai repede.
Hai să facem un joc care îmi place mie tare. Spun două cuvinte și tu alegi unul, apoi îmi spui de ce. Start: bicicletă sau mersul pe jos?
Bicicletă. Pentru că am învățat să merg pe bicicletă de-abia la 30 de ani și pentru mine a fost precum cucerirea unui vârf de munte.
Mere verzi sau cireșe?
Cireșe. Deoarece sunt niște cercei adorabili.
Tolstoy sau Hemingway?
Niciunul. Nu mă identific cu scriiturile lor.
Comedie sau thriller?
Comedie. Pentru că viața e amuzantă.
Teatru sau film?
Film. Pentru că popcorn.
Câine sau pisică?
Asta e grea. Iubesc câinii și mereu mi-am dorit să am unul. Însă am adoptat o pisică tomberoneză și conviețuim de multă vreme împreună, așa că sufletul meu este împărțit.
Povestește-mi despre cei doi „pitici” ai tăi. Cum e viață cu doi?
Cam cât spațiu ai de povestit? Matei Constantin și Eva Maria sunt cele două miezuri ale existenței mele, care au 4 și respectiv 2 ani. Deși suntem la egalitate numerică, recunoaștem că noi părinții ne simțim depășiți de situație de cele mai multe ori. Sunt atât de diferiți unul de celălalt, precum soarele și luna. Matei a vorbit mai târziu, după 2 ani, Eva în schimb turuie încontinuu. Unul e afon, altul dansează la orice seamănă a muzică. Certurile și împăcările sunt la ordinea zilei. Amândoi sunt exagerat de matinali și foarte năzdrăvani. Fac tot felul de ghidușii împreună. Astă vară, pe la 7 dimineață, am sărit din pat când a venit un vecin la ușă să ne întrebe dacă cartofii care zburau de la balcon erau ai noștri. Domnișorul și domnișoara s-au trezit de pe la 6 și ceva dimineața, și s-au hotărât că nu mai am avem nevoie de cartofii și ceapă de pe balcon. Parcă mi-i și imaginez, cum Eva îi furniza lui frati-su materia prima, iar el se străduia să țintească ceva. Toată parcarea din față blocului era plină de cartofi și ceapă aruncată de la etajul 8. Vă dați seama ce priveliște. Bine că nu au rănit pe nimeni și nici ei nu au pățit ceva mai grav. Privind în urmă, acum a rămas o amintire frumoasă și amuzantă. Am mari emoții pentru viitor.
Cred că viitorul sună bine, la ce mi-ai povestit. Spune-mi, ce te relaxează?
Baia fierbinte cu spumă, un capuccino delicios, liniștea când pot să îmi aud gândurile.
Ce te enervează la culme?
Neseriozitatea altora, prefăcătoria și minciunile.
