You are currently viewing Despre cartile senzoriale cu Diana Vasile de la Shmily Craft

Despre cartile senzoriale cu Diana Vasile de la Shmily Craft

#articolwahm

Material realizat de Diana Vasile de la Shmily Craft

“Dacă v-ați întrebat vreodată ce e cu cărțile senzoriale, acum e momentul să aflați!

De câțiva ani buni, materialele senzoriale au câștigat teren, iar motivul e simplu: activitățile sunt educative și atractive pentru cei mici care învață o mulțime de noțiuni prin joacă.

Cărțile senzoriale reprezintă o alternativă educativă de joacă, gata de a stimula imaginația celor mici. Cel mai bine se realizează din fetru semi rigid, oferind posibilitatea de a detașa elemente, de a le pune pe degete și de a efectua
diverse activități interesante.

Fiecare pagină a cărții îi oferă copilului șansa de a explora diverse suprafețe și de a realiza diferite activități. În funcție de vârsta copilului și de preferințele lor sau ale părinților, cărțile pot conține activități variate, pornind de
la povești cu personaje și animale, până la exerciții logice sau matematice.

Copiii pot învăța culorile, fructele, anotimpurile, pot exersa legatul șireturilor, diverse mecanisme de prindere (curelușe, elastice, scai, capse, catarame) și pot realiza numeroase activități de tip joc, precum pescuitul sau împletitul.

Cartea ajută la dezvoltarea motricității fine (prin activităti simple precum închiderea fermoarului, nasturilor, capselor, șiretului), a simţului tactil și vizual, stimulează imaginația și creativitatea copilului prin culori contrastante, texturi variate, mișcare și jocuri distractive.

Copilul este invitat să atingă, să simtă și să învețe cuvinte, lucruri și concepte noi (culori, forme geometrice, cifre,
litere, animale, anotimpuri, ceasul, etc.).

Bonus, cărțile se pot personaliza pentru fiecare client în parte.

Segmentul de vârstă este unul destul de mare, de la aprox. 10 luni până la 6 ani, cărțile putând fi adaptate în acest sens.

Se pot introduce pagini tematice de Crăciun, Paște, se pot transpune povești pe care cei mici să le vizualizeze ușor și cu
care să poată interacționa (cei trei purceluși, de exemplu), numărul ideilor fiind limitat doar de imaginația clienților și de cea a producătorilor.

Cu ce ajută efectiv? Cei mici au posibilitatea de a învăța multe noțiuni prin joacă, se bucură de fiecare element în parte, iar timpul petrecut este unul bine folosit, departe de televizor sau tabletă.

Și chiar sunt interesante. Eu pot recunoaște deschis că îmi e drag să mă joc și eu cot la cot cu fetița mea.

Un alt aspect de luat în calcul este utilitatea materialelor senzoriale (precum cele oferite de SHMILY Craft) în cadrul terapiilor pentru copiii cu nevoi speciale.

Datorită unor modificări cerebrale, copiii se confruntă cu anumite comportamente care îi frustrează, făcându-i să devină retrași, în timp ce apar dificultăți de limbaj sau de învățare.

Terapia se poate
dovedi de un real ajutor, determinându-i să își depășească limitele, să învețe lucruri noi, să se angajeze în diferite activități și să dobândească un grad mai
ridicat de autocontrol.

Putem discuta aici de terapia ABA, special destinată copiilor cu tulburări din spectrul autist, precum și despre terapia de integrare senzorială.

În multe ocazii, terapeuții recurg la jocuri pentru a-i determina pe copii să se simtă în largul lor și să perceapă cunoștințele într-un mod atractiv.

Intervin aici materialele senzoriale care sunt de folos în cadrul terapiilor. Cărțile, planșele și jocurile senzoriale sunt utilizate de terapeuți pentru a schimba modul în care creierul reacționează la atingere, sunet, vedere și mișcare, iar
activitățile desfășurate au scopul de a ajuta sistemul nervos să integreze informații provenite din mediul înconjurător.

Copiii intră în contact cu culori, animale, cifre, forme, diferite texturi, precum și cu alte elemente ce ajută la dezvoltarea abilităților lor.​”

  Recomanzi articolul acesta?
Trimite și prietenilor

Lasă un răspuns