You are currently viewing Elemente privind alegerea culorilor produselor vestimentare, articol realizat de Julia Lazarev, Max’IZ.

Elemente privind alegerea culorilor produselor vestimentare, articol realizat de Julia Lazarev, Max’IZ.

#resurseutile

Elemente privind alegerea culorilor produselor vestimentare, articol realizat de Julia Lazarev, Max’IZ.

La alegerea culorii produsului vestimentar, înainte de toate, trebuie de ţinut cont ce i se potriveşte fiecarei persoane. Apropiind de faţă un produs vestimentar de culoare
oranj cu nuanţe de albastru, se observă atunci că una dintre culori „stinge” frumuseţea naturală, pe când cealalta, invers, o pune în evidenţă.

Fiecare om deţine asocieri proprii de nuanţe ale pielii, ochilor şi părului. Atunci culoarea produselor, trebuie să repete
aceste nuanţe sau în armonie să contrasteze cu ele.
Aproape tuturor le stă bine cu culoarea ţesăturii asortată cu culoarea ochilor. De exemplu, celor cu ochi albaştri-gri,
de obicei li se potrivesc produse in nuanţe de azuriu, albastru, griuri.

Prin urmare, nu trebuie de urmate pur şi simplu tendinţele modei, dar tinem cont şi de particularităţile figurii, vârstei, înălţimii şi complexităţii.

După părerea lui Christian Dior, „Baza tuturor este figura. Arta modelierului constă în aceea, de a stabili şi echilibra totalitatea formelor, care evidenţiază această figură”.

Este cunoscută iluzia (optică), prin care un obiect de culoare neagră pare mai mic pe lângă unul de culoare albă chiar dacă au aceeaşi mărime. De aceea, culoarea neagră şi
tonurile cromatice obscure reduc din volumul figurii (corpului uman), iar culoarea albă are efect invers, măreşte volumul ei (legea iradierii).

Culorile pe care le alegem spun o întreagă poveste despre persoana care suntem cu adevărat, întrucât există o legătură strânsă între culoarea favorită şi starea de
sănătate, emoţiile, sentimentele şi înfăţişarea fiecăruia dintre noi.

Cum se face alegerea optimă a culorii? Practic, fiecare persoană este influenţată de o culoare anumită, care influenţează comportamentul propriu, fără să-şi dea seama,
de ceea ce se întâmplă.

În funcţie de preferinţele coloristice, adică a modului în care, reacţionează şi/sau adoptă culorile deosebim următoarele categorii de indivizi:

1.lideri în privinţa culorilor: cei care acceptă cu bucurie noul şi imediat includ culorile în anturajul lor (trendy), indiferent dacă această culoare nouă e în armonie sau nu cu personalitatea lor sau cu celelalte obiecte din mediul lor de viaţă;
2.neutri în privinţa culorilor: cei ce se regăsesc şi se simt confortabil numai în culorile lor îndrăgite, nu sunt deschişi la schimbare şi cu atât mai puţin dispuşi la adoptarea unor noi culori;
3.imitatori în privinţa culorilor: cei, care sunt prea timizi în luarea deciziilor proprii, fiind interesaţi sau atraşi de tendinţele deja adoptate de către majoritatea consumatorilor sau devenite curente la liderii grupurilor din care
ei fac parte (crem, kaki, verde-închis, negru).

Prin opoziţie cu liderii în privinţa culorilor ei pot fi consideraţi „remorci”. Prin educaţie conştientă sau prin manipulare de către liderii de opinie (mass-media, TV), omul îşi poate schimba în mod conştient sau nu „politica culorilor”.
Există doar trei condiţii de bază, pe care urmându-le fiecare dintre noi va fi un învingător asupra vechilor deprinderi de culoare:
●pentru a convinge o persoană sau un grup de persoane că aparţii grupului, te aliniezi lor, adică alegi culori, respectiv ţinute din aceeaşi paletă de culoare ca a lor;
●pentru a arăta ca fiind o persoană sensibilă la frumos (arte plastice) dinamică şi modernă, alegi culori caracteristice liderilor în privinţa culorilor;
●pentru a demonstra şi induce încredere, pozitivism, chiar dacă ţie îţi lipsesc aceste trăsături de caracter, alegi culori, care se potrivesc imitatorilor în privinţa culorilor (vezi funcţionari bancari şi „mişcarea etno”).

La alegerea culorilor textile, contribuie în mod esenţial nu numai „culoarea tip”, ca reprezentare sau amprentă a individului sau eventual dispoziţia de moment, ocazia, pentru care se îmbracă o ţinută sau alta, dar trebuie să ţinem cont
şi de sezon.

Poate fi definită ca „tendinţă sezonieră” categoria culorilor primăverii – verii, care cuprinde culorile intense şi deschise, în timp ce tendinţa iernii – toamnei, cuprinde
nuanţe închise, mai reţinute.

De regulă, casele de modă şi designerii păstrează un
secret absolut asupra culorilor care vor determina trendul sau accentele de culoare ale produselor pentru un anumit sezon ulterior, care vor deveni la momentul potrivit adevăraţi „vectori de culoare.”
Eforturile de standardizare şi de adoptare a unor anumite culori sezoniere au culminat cu întemeierea unei asociaţii. Asociaţia Internaţională a Culorilor (International
Color Association), inaugurată în anul 1967 la Washington, din care fac parte colorişti profesionişti din toată lumea: Italia, Franţa, Spania, Scandinavia, Anglia şi SUA.

Asociaţia „defineşte” legile culorilor, adică determină actualitatea culorilor din zilele noastre. Prin acţiunea acestei asociaţii s-a realizat un fapt extraordinar şi anume:
culorile conducătoare (vectorii de culoare) ale unui sezon se stabilesc cu până la 24 de luni înainte de punerea în vânzare a coloranţilor pentru toate produsele industriale inclusiv cele textile.
Adevăratele cunoştinţe ne ajută pe o perioadă lungă de timp, dar legile sunt făcute pentru a le încălca. Tot timpul suntem influenţaţi de modă, însă trebuie de reţinut că a
trăi şi a te bucura de alegerea gamelor coloristice a produselor vestimentare iti în
ultimă instanţă.

Dacă vei stai mult pe gânduri, va dispărea bucuria pe
care o dăruieşte culoarea.
Deci, niciodată să nu uitaţi de propriile preferinţe!

  Recomanzi articolul acesta?
Trimite și prietenilor

Lasă un răspuns