You are currently viewing WAHM Vulnerabil APRILIE 2021

WAHM Vulnerabil APRILIE 2021

Buna seara!
Începem de azi un nou apel pentru a sprijini o colegă în nevoie, o femeie puternica și curajoasă care drum s-a făcut când nu a mai fost unul de urmat și care a găsit mereu soluții. Sau le-a inventat.

O vom sprijini timp de 1 luna de zile pe Adela Porumbel!

Adela este un om frumos cu inimă mare. A fost și voluntar WAHM, îmi amintesc și acum de Street Delivery, Balkanik Festival, de cercurile de lectură în care s-a implicat cu altruism și cu drag!
🎈POVESTEA ADELEI:
“Vă salut!
Sunt Adela, traducător din engleză/ franceză și mamă de Paul. Mamă singură. Unele dintre voi poate mă știți din perioada de voluntariat pentru WAHM. 🙂
Începutul anului 2020 m-a găsit bine, cu un job part-time în educație, proiecte în derulare, copilul în clasa pregătitoare, respectiv la un After de încredere.
La sfârșitul lui martie toate cele descrise mai sus luau sfârșit, iar eu rămâneam în aer. Sau fără aer. Nici măcar mult clamata școală online nu s-a ținut decât rareori. De bine, de rău, am ieșit din panica inițială și am continuat să lucrez de acasă cât am putut, am mai tradus, elevii de la meditații nu s-au retras nici ei imediat. Au trecut niște luni. Iar școală, iar acasă, zeci de aplicații și numeroase interviuri, dar când n-ai cu cine să lași copilul, n-are cine să-i facă mâncare, să îl scoată afară și să-l mai învețe și scrisul de mână de pe YouTube e greu de explicat angajatorului sau clientului că nu ești wonderwoman.
Finanțele s-au diminuat pentru mulți așa că o parte din colaborări au picat de la sine. În plus, ne-am trezit stând din ce în ce mai mult doar noi doi, singuri între patru pereți, încât nu am mai știut cum să ne înțelegem. Și când spun patru pereți, chiar asta înseamnă o garsonieră confort 2, de 17 m² cu tot cu baie și bucătărie. Anul „nou” a venit cu și mai multe griji, cu neputință și frustrare la cote maxime. Cu datorii. Și într-o seară… „Elena, ce mă fac, cum o mai scot la capăt?” Mulțumesc că ai lansat acest apel pentru mine! 🙂
Pentru moment, foarte presante sunt datoriile către bănci (1.000 de lei/ lună) și către prietenii care nu mai au nici ei. Un after-school bun costă undeva la 1.300-1.500 de lei/ lună. Aș fi foarte fericită dacă aș achita două luni în avans ca să pot să-mi caut liniștită de muncă. Profesional încă nu mi-am luat autorizația de traducător de la Ministerul Justiției, am doar atestat de la Ministerul Culturii. Pe termen lung e nevoie să ne mutăm într-o casă normală, iar o chirie decentă e cam de 300 de euro/ lună. Grosso-modo, un minim de 5.000 de lei e necesar doar ca să avem un start nou.
Cu recunoștință,
Adela. “
🎈CUM O PUTEM SUSȚINE PE ADELA?
🖍Putem dona în contul ei cât putem, cât reușim fiecare: RO92INGB0000999906264194
Titular: Porumbel Adela
🖍Putem propune produse, servicii la acest topic, direcționând fondurile spre Adela și băiețelul ei, Paul. Puteți stabili voi termenul de livrare, condițiile de livrare, prețul de pornire.
Asociația Work At Home Moms nu intermediază procesul de vânzare cumpărare și livrarea.🎈🎈
Vă mulțumim! Împreună reușim!
Recomanzi articolul acesta?
Trimite și prietenilor