You are currently viewing EBook:  “O idee si multa sare”

EBook: “O idee si multa sare”

Mirajul ideii de a fi propriul sef este unul des intalnit in ultima perioada. Suntem satui de toanele si reprosurile sefilor si ne vine sa ne luam lumea in cap. Asa ca, parca de nicaieri, apare ideea unui mare business.
 
Intotdeauna am admirat oamenii curajosi, care isi doresc mai mult pentru ei, care nu se multumesc cu putinul obtinut pana in prezent si viseaza la ceva maret.
 
Multumita unor astfel de persoane azi avem acces la servicii si produse complexe, variate, care satisfac chiar si nevoile de care multi nici nu eram constienti.
 
Cu doi ani in urma am facut si noi parte din categoria antreprenorilor aflati la inceput de drum, care au mizat totul pe o singura carte. Care au dorit sa faca o schimbare si sa aduca plus valoare comunitatii in care locuiesc. 
 
Munca depusa a fost titanica, desi in momentul in care apare ideea si te apuci sa o creionezi totul pare relativ simplu. Dar pe masura ce avansezi descoperi noi si noi lucruri care trebuie facute pentru a putea demara business-ul.
 
Desi am lucrat 10 ani intr-o companie, si am avut de-a face cu ” n” proiecte si tipologii de oameni, parca niciodata nu ajungi sa stii suficient cat sa nu ai parte de un eventual esec.
 
Greselile facute inca din stadiul de idee si pana la inchiderea business-ului au fost atat de diferite, atat mari, incat acum cand le privim retrospectiv ne intrebam cum de nu le-am putut anticipa. 
 
Pe masura ce intri in forfota pregatirilor, incepi sa te pierzi in detalii, sa dai prioritati diferite lucrurilor, sa nu mai anticipezi corect, sa te minti ca vei gasi imediat o solutie daca un lucru nu merge asa cum l-ai planuit. Dar realitatea este alta. In practica banii din cont se termina mai repede decat ti-ai fi imaginat vreodata. Si din pacate, veniturile, in prima etapa, nu sunt deloc comparabile cu cheltuielile.
 
Tocmai aceasta dorinta de a- ti impartasi si tie greselile facute de noi, greseli care au dus la falimentul business-ului in primele 6 luni, m-a impins in a scrie un ebook intitulat “O idee si multa sare”. Nu este un ghid de “bune practici” care sa te invete sa ai succes imediat, ci dimpotriva, este povestea noastra reala, din care afli cum au decurs lucrurile de la stadiul de idee, pana la implementare si, in final, inchidere. 
 
Am facut asta ca sa nu trebuiasca sa faci si tu aceleasi greseli. Poate daca vei invata din greselile noastre, si le vei evita, afacerea ta va avea un altfel de dezvoltare si vei putea obtine profitul scontat. 
 
In viata nu este totul doar succes, dimpotriva, cateodata este nevoie sa cazi ca sa inveti sa te ridici si sa fii mai puternic, si mai indraznet. Descopera povestea noastra in ebook-ul “O idee si multa sare”.

Testimoniale

“Recunosc că nu am înțeles din prima titlul, dar acum după ce am terminat de lecturat cartea sunt de părere că nici nu se putea un titlu mai bun. Am început cartea cu zâmbet. Începutul este condimentat cu glumițe care mi-au dat o stare excelentă. ❤️ Dar am continuat să citesc și am trecut prin toate stările – am fost încrezătoare, supărat, nervoasă și chiar am plâns.
Am plâns pentru că mă simțeam neputincioasă.
Am plâns pentru că eu sigur aș fi fost clientul lor, dacă ar fi fost afacerea deschisă în orașul meu.
Am plâns pentru că m-am văzut pe mine și visele mele în carte și m-am simțit la fel de norocoasa și visătoare.
Ultima pagină din carte a fost pansament. Am intrat într-o stare de melancolie aparte.
I-am apreciat de la primul sfat scris, m-am îndrăgostit de povestea lor de dragoste și am trăit emoțiile deschiderii afacerii visurilor lor.
Am citit cartea cu o viteză uimitoare. Nu voiam să termin lectura, dar nici nu suportam să nu mă gândesc că va fi o carte cu final fericit, ca ei vor reuși.
Vă las să le descoperiți povestea, merita. Vă las să inhalați mirosul sării și să citiți cu la fel de multă emoție această carte minunată. 💕💗”

 
 
@cartile.adinei recomanda “O idee si multa sare”

“Trebuie să recunosc că am citit paginile pe nerăsuflate.
Pe tot parcursul ei am avut senzația că ascult, nu citesc, povestea unui prieten pe care nu l-am văzut de mult timp. M-am regăsit în multe dintre trăirile ei pe parcursul poveștii.
.
“O idee și multă sare” este o poveste a unui cuplu tânăr care dorește să aducă un plus comunității, plecând de la o idee, un vis și care se avântă la drum fără prea multă experiență dar cu un car de dorință și multă muncă.
.
Vă recomand să îi citiți povestea mai ales dacă sunteți tineri și nu numai, dar vă doriți să vă îndepliniți un vis. Sfaturi prețioase pe care le prezintă precum un bun prieten. Mă bucur că am avut ocazia să vă cunosc povestea! 🤗”

Pret: 19,80 ron
 
4 persoane recomandă articolul acesta.
Trimite și prietenilor

Lasă un răspuns