You are currently viewing Povestea mea – Mihaela de la Bucurii în Dar – Handmade by Ela

Povestea mea – Mihaela de la Bucurii în Dar – Handmade by Ela

“Salutare,
Mă numesc Mihaela, am 33 ani și sunt mămica a două prințese.
Pasiunea mea pentru pictură a început încă din clasele gimnaziale. Fiind la orele de desen, doamna profesoară ne-a propus să participăm la un proiect realizat în cadrul școlii prin care ne punea la dispoziție diverse culori pe bază de ulei pentru a picta dulapurile de pe coridoarele scolii. Am fost atrasă de idee, în primul rând pentru că aveam posibilitatea să mă exprim liber și mai apoi pentru că mereu eram curioasă de combinațiile care pot rezulta din amestecul a două sau mai multe culori.
Și totuși DE CE pictură?
– pentru că e momentul meu de relaxare,
– pentru că îmi dă o stare de bine,
– pentru că îmi place să creez lucruri noi.
 
Totul a început din joacă, când într-o zi desenând împreună cu fetița cea mare am făcut primul semn de carte, pe care l-am dăruit celei mai bune prietene 😁 .
 
Mi-a plăcut cum a ieșit și având în vedere că 1 Martie bătea la ușă m-am gândit că aș putea să fac niște mărțișoare pentru cei dragi.
 
Postând pe Facebook semnele de carte am început să primesc aprecieri și să primesc primele comenzi.
Fiecare colaborare a venit în sprijinul meu cu idei ce și-ar fi dorit să le pictez, iar apoi discutând detaliile am început să onorez comenzile.
 
Văzând că cei din jurul meu mă susțin și sunt mulțumiți de creațiile mele, mi-a venit ideea de a face coliere și accesorii pentru rucsace/genți.
Toate produsele sunt realizate și pictate manual biluță cu biluță și pot fi personalizate după preferințe.
 
Pe pagina mea puteți vedea ceea ce am reușit să realizez până în acest moment
 
Planuri de viitor?
– îmi doresc să vă transmit vibrații prin culoare și să vă aduc cât mai multe bucurii🥰.
 
Mă bucur că fac parte din această comunitate de oameni pasionați de handmade.
O zi minunată! 🎉🎉🎉
 
5 persoane recomandă articolul acesta.
Trimite și prietenilor