You are currently viewing Campania O Masă Caldă!

Campania O Masă Caldă!

UPDATE Ianuarie 2024:
Vă anunțăm cu bucurie că fondurile strânse au fost în valoare de 2538 lei.
Mulțumim tuturor celor care au participat!

Bună, dragilor! Reluăm campaniile de crowdfunding în comunitate, propunând periodic proiecte lăudabile care au nevoie de sprijin pentru a face următorul pas, pentru a trece la alt nivel sau pentru a continua.
Așadar, am ales să îmi donez ziua de naștere pentru a susține următoarea inițiativă:
Anul acesta, de ziua mea (20 octombrie), lansăm o campanie de fundraising pentru Fundația Sfântul Dimitrie (București). 💝
💚 Printre programele Fundației se numără și Centrul Social pentru Copii Sfântul Dimitrie, prin care se urmărește prevenirea excluderii sociale a copiilor și familiilor cu risc crescut de izolare socială sau aflate în incapacitate de a oferi condiții minimale de subzistență, creștere și educație, printr-un program de servicii educaționale, sociale, psihologice și medicale oferite în cadrul centrului.
💚 Beneficiarii sunt 30 de copilași cu vârste între 6-15 ani care vin aici, mănâncă, învață, cresc frumos și sănătos împreună!
💚 Mi-aș dori să le putem oferi masa caldă din fiecare zi, să-i putem sprijini în provocările zilnice și să emanăm speranță!
💚 Activitățile Centrului:
Sprijin la teme
Activități recreative și de socializare
Atelierul de creativitate
Masă zilnică
Consiliere socială și psihologică
Sprijin material
Asistență spirituală a familiei și a copiilor implicați în program, cu respectarea opțiunilor confesionale
Asistență medicală și asigurarea igienei individuale a copiilor, educație sanitară, sprijin pentru înscriere la medicul de familie și obținerea drepturilor de asistență medicală
Activități de educație parentală (școala părinților)
💚 CUM NE PUTEM IMPLICA?
  1. DONAȚIE directa în contul Asociației Work At Home Moms cu mențiunea: “masă caldă”
CONT: RO17RNCB0083141235500001
BENEFICIAR: Asociația Work At Home Moms
  1. LICITAȚIE de produse sau servicii atât la aceasta postare, în comentarii pe facebook, cât și prin postare separată, folosind hashtagul #wahmseimplica
Fondurile vor fi achitate în contul Asociației fie procent, fie integral, este la alegerea voastră, doar să menționați.
Asociația nu intervine în tranzacțiile efectuate sau în procesele de manufactură, comerț, livrare.
Hai că putem!
*campania se va derula până în preajma sărbătorilor de Crăciun, încheiem strângerea de fonduri pe data de 24.12.2023.
 
  Recomanzi articolul acesta?
Trimite și prietenilor